Rezultate

Stai cu încordare şi te roagă cu osârdie şi ocoleşte grijile şi gândurile, căci ele te tulbură şi te neliniştesc, ca să te scoată din tăria rugăciunii.

Dacă verşi izvoare de lacrimi în rugăciunea ta, să nu te înalţi întru tine, ca şi cum ai fi mai presus de mulţi. Căci rugăciunea ta a primit ajutor ca să poţi răscumpăra cu dragă inimă păcatele tale şi să îmblânzeşti pe Stăpânul prin lacrimi. Deci să nu întorci spre patimă înlăturarea patimilor, ca să nu mânii şi mai mult pe Cel ce ţi-a dăruit harul.

Foloseşte-te de lacrimi pentru a dobândi împlinirea oricărei cereri. Căci foarte mult se bucură Stăpânul, când te rogi cu lacrimi.

Mai întâi roagă-te pentru dobândirea lacrimilor, ca prin plâns să înmoi sălbătăcia ce se află în sufletul tău; şi după ce vei fi mărturisit astfel împotriva ta fărădelegile tale înaintea Domnului, să primeşti iertare de la El.

Când Moise încearcă să se apropie de rugul arzător, e împiedecat până nu desleagă încălţămintea picioarelor. Cum nu te vei deslega şi tu de orice cuget pătimaş, dacă vrei să vezi pe cel mai presus de orice simțire şi înţelegere şi să vorbeşti cu El?

Rugăciunea este vorbirea minții cu Dumnezeu. De ce stare are aşadar nevoie mintea, ca să poată să se întindă, fără să se uite îndărăt, dincolo de sine, până la Stăpânul ei, şi să stea de vorbă cu El, fără mijlocirea nimănui ?

Sufletul curăţit prin plinătatea virtuţilor face rânduiala minții neclintită şi destoinică să primească starea căutată.

Mintea care hoinăreşte o statorniceşte citirea, priveghierea şi rugăciunea; pofta aprinsă o stinge foamea, osteneala şi singurătatea; iar mânia o domoleşte desăvârşit cântarea de psalmi, îndelunga răbdare şi mila. Căci cele fără măsură şi fără vreme sunt trecătoare şi mai mult strică decât folosesc.

Mă aflam în miez de zi lângă Sfântul Macarie şi, topindu-mă de sete, i-am cerut apă să beau. Iar el îmi zise: „Indestulează-te cu umbra, căci mulţi călătoresc acum şi umblă cu corăbiile pe mare şi nici pe aceasta nu o au". Apoi mărturisindu-i gânduri despre înfrânare, mi-a zis: „îndrăzneşte fiule, că eu în douăzeci de ani întregi nu m'am săturat nici de pâine, nici de apă, nici de somn; ci pâinea o mâncam cântărită la cumpănă, apa o beam cu măsură, şi numai rezemându-mă puţin de pereţi furam o leacă somn".

3. Este de trebuinţă să arătăm şi căile monahilor cari au călătorit mai înainte de noi şi pe acelea să umblăm şi noi. Căci multe sunt cele făcute şi zise de ei bine. între ele şi aceasta o zice careva dintre dânşii: „Mâncarea mai uscată şi vieţuirea aspră, împreunată cu dragostea, duce pe monach mai repede Ia limanul nepătimirii".