ÎNCERCARE
A mai zis (n.n. Avva Or): prin orice încercare ai trece nu învinui pe nimeni, ci doar pe tine însuți, zicând: S-a întâmplat din pricina păcatelor mele.
560 rezultate
A mai zis (n.n. Avva Or): prin orice încercare ai trece nu învinui pe nimeni, ci doar pe tine însuți, zicând: S-a întâmplat din pricina păcatelor mele.
A mai zis (n.n. Avva Or): Cel prețuit și lăudat mai mult decât merită va fi păgubit, cel disprețuit de oameni va fi slăvit în cer.
Câțiva frați s-au dus la avva Felix, împreună cu câțiva mireni, și l-au rugat să le spună un cuvânt. Bătrânul însă a tăcut. Stăruind ei cu rugămințile, în cele din urmă le-a zis: Vreți sa auziți un cuvânt? Ei zic: Da, avva. Bătrânul a zis: Acum nu mai sunt cuvinte. Pe vremuri, când frații îi întrebau pe bătrâni și făceau ce li se spunea, Dumnezeu îi învăța cum să vorbească. Acum însă frații întreabă, dar nu fac ce aud. De aceea, Dumnezeu a luat harul cuvântului de la bătrâni. Nu mai găsesc ce să spună, fiindcă nu mai este cine să pună cuvântul în practică. Auzind frații acestea au suspinat și au zis: Roagă-te pentru noi avva.
Avva Foca a mai zis: Când avva Iacob s-a mutat la Sketis a fost chinuit teribil de demonul curviei. Când primejdia căderii era aproape a veni la mine, mi-a mărturisit totul și mi-a zis: De luni mă duc în peștera cutare. Te rog, în numele Domnului, să nu spui nimănui, nici măcar tatălui meu. Socotește 40 de zile și când se vor împlini, milostivește-te și vino la mine, ca să-mi aduci sfânta împărtășanie. Dacă mă găsești mort, îngroapă mă, iar dacă sunt încă viu, mă voi împărtăși.
Auzind eu acestea, după 40 de zile ne-am luat sfânta împărtășanie și pâinea de obște curată cu puțin vin și m-am dus la el. Dar abia m-am apropiat de peșteră, căci am și simțit o putoare groaznică venind din lăuntrul ei. Mi-am zis în sinea mea: Fericitul a răposat. Am intrat și l-am găsit pe jumătate mort, văzând urmă, el și-a mișcat puțin mâna dreaptă, cât a putut, și m-a întrebat printr-un semn al mâinii dacă am adus împărtășania. Eu i-am răspuns: Da. Apoi am vrut să-i deschid gura, dar era încleștată.
Neștiind ce să fac am ieșit în pustiu și am găsit o creangă dintr-un tufiș. Cu chiu cu vai am reușit să-i deschid gura puțin și am turnat, sfărâmându-l, din cinstitul Trup și cinstitul Sânge, atât cât se putea lua. Și-a prins putere de la sfânta împărtășanie. Puțin după aceea am înmuiat câteva fărâme de pâine din pâinea de obște și i-am dat-o, apoi, încă vreo câteva, cât putea să înghită. Și-așa, prin harul lui Dumnezeu a doua zi s-a întors cu mine la chilia sa, scăpat, cu ajutorul lui Dumnezeu, de patima cea distrugătoare a curviei.
Avva Foca, din chinovia avvei Theognios, primatul Ierusalimului, zicea: Când eram la Sketis, s-a nimerit, la Chilii, un avvă pe nume Iacob cel tânăr, iar tatăl său după trup îi era și părinte duhovnicesc. La Chilii existau două biserici, una a credincioșilor, aici mergea el, și alta a dezbinaților. Cum avva Iacob avea harul smereniei, toată lumea îl iubea, și cei care aparțineau bisericii, și dezbinații. Ortodocșii îi ziceau: Fii atent, avva Iacob, să nu te înșele dezbinații și să te atragă în comunitatea lor. La fel ziceau și dezbinații: Ai grijă, avva Iacob, stând laolaltă cu dyfiziții, îți pierzi sufletul, căci sunt nestorieni și nu slujesc adevărul.
Avva Iacob, fiind un om neprefăcut, strâns între vorbele celor două părți și nedumerit, s-a dus să-l întrebe pe Dumnezeu. S-a ascuns într-o chilie liniștită din afara lavrei, îmbrăcat în hainele sale de îngroapăciune, ca și cum ar fi urmat să moară, căci părinții egipteni au obiceiul să-și păstreze până la moarte levitonul, în care sunt îmbrăcați atunci, când primesc sfânta schimă și culionul și cu ele sunt îngropați. Numai duminica le poartă, la sfânta împărtășanie, după care le scot repede. Așadar, s-a dus în chilia aceea, s-a rugat lui Dumnezeu și, slăbit de post, a căzut la pământ și-a rămas acolo zăcând. Povestea că multe a mai pătimit în acele zile din partea demonilor, mai ales cu mintea.
După ce au trecut 40 de zile, vede un copil venind spre dânsul foarte vesel, zicându-i: Avva Iacob, ce faci aici? Iluminat dintr-o dată și prinzând putere de la viziune, a vorbit: Stăpâne, Tu știi ce-am. Unii îmi zic: Nu părăsi biserica, alții: Dyfiziții te înșeală, iar eu, nedumerit și neștiind ce să fac, am venit aici. Atunci Domnul îi răspunde: E bine unde ești. Și odată cu aceste cuvinte s-a trezit în fața ușilor sfintei biserici a ortodocșilor după Sinod.
A mai zis (n.n. Avva Hyperechios): Șoptindu-i la ureche, șarpele a scos-o pe Eva din rai. La fel și cel care-și bârfește aproapele, distruge sufletul celui ce ascultă și nu și-l mântuiește pe al său.
A mai zis (n.n. Avva Hyperechios): Cine nu-și stăpânește limba la mânie, nu-și va birui nici patimile.
Avva Timotei, preotul, i-a spus avvei Pimen: O femeie din Egipt preacurvește și tot ce câștigă dă de pomană. Avva Pimen a zis: Nu va rămâne curvă, căci se vede într-însa rodul credinței.
Odată, s-a întâmplat să vină mama preotului Timotei la fiul ei și el a întrebat-o: Femeia aceea tot preacurvește? Ea zice: Da, și-a sporit și ibovnicii, și milosteniile. Avva Timotei l-a înștiințat pe avva Pimen, iar el a zis: Nu va rămâne curvă.
Când a venit din nou mama avvei Timotei la dânsul i-a zis: Știi că femeia aceea vrea să vină cu mine, ca să te rogi pentru sufletul ei? Preotul i-a spus avvei Pimen, iar acesta l-a îndemnat: Mai bine du-te tu și te întâlnește cu ea. Avva Timotei s-a adus și s-a întâlnit. Când l-a văzut și a auzit din gura lui cuvântului Dumnezeu, femeia a fost străpunsă până la lacrimi, a început să plângă și a zis: De astăzi înainte mă lipesc de Dumnezeu și nu mai preacurvesc. Și îndată a intrat într-o mânăstire și a fost plăcută lui Dumnezeu.
Un frate l-a întrebat pe avva Tithoe: Ce cale duce la smerenie? Bătrânul zice: Calea smereniei este aceasta: înfrânare, rugăciune, să te socotești pe tine însuți mai prejos de orice făptură.
A mai zis (n.n. Amma Sincletica): Dacă ne sâcâie boala, să nu ne întristăm că din pricina slăbiciunii și suferinței trupului nu putem recita psalmii cu glas tare. Toate acestea le făceam pentru curățirea patimilor, căci postul și dormitul pe pământ ne-au fost legiuite ca să înfruntăm plăcerile. Dacă însă boala a înmuiat deja plăcerile, nu mai există motive de post și de dormit pe jos. Marea asceză înseamnă a răbda bolile și aduce cântări de mulțumire lui Dumnezeu.