Rezultate pentru „împacă”

Lângă ţărmul tristei mări

M-am oprit pe-o stâncă.

Apa tremură spre zări,

Verde şi adâncă.



Sufletu-mi, împovărat

De-o iubire moartă,

Se ridică ne-mpăcat

Şi cu el o poartă,



Cum îşi duce greu în zbor

Vulturul de mare,

Peste valuri călător,

Prada moartă-n gheare...

Dacă vrei să te rogi în chip vrednic de laudă, lapădă-te de tine în tot ceasul şi, suferind nenumărate răutăţi, nevoeşte-te pentru rugăciune.
Necazul pe care îl rabzi cu bună înţelegere te va face să-i afli rodul în vremea rugăciunii.
Dorind să te rogi cum trebue, să nu întristezi vreun suflet; iar de nu, în deşert alergi.
Lasă-ţi darul tău, zice, înaintea altarului şi plecând împacă-te mai întâiu cu fratele tău, şi apoi venind te vei ruga neturburat. Căci amintirea răului înegreşte cugetul celui ce se roagă şi întunecă rugăciunile lui.
Cei ce îşi îngrămădesc supărări şi pomeniri de rău, sunt asemenea celor ce scot apă şi o toarnă într'un vas fără fund.
Dacă eşti răbdător, pururea te vei ruga cu bucurie.

Ar fi trebuit ca noi, cei ce, potrivit cuvintelor dumnezeieşti, sîntem învăţaţi de Dumnezeu (1 Tes. 4, 9) şi purtăm înscrisă în inimă, în chip negrăit, legea cea nouă (2 Cor. 3, 2—3), mai luminoasă ca un sfeşnic, şi sîntem cîrmuiţi de Duhul cel bun şi atotdrept, ca nişte fii şi moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună moştenitori cu Hristos (Rom. 8, 17), să vieţuim asemenea îngerilor şi să nu avem nevoie să fim învăţaţi de cineva, ca să cunoaştem pe Domnul. Dar depărtarea noastră de la bine şi abaterea spre rău, de la cea dintîi răsărire a părului şi, împreună cu aceasta, pizma cumplitului Veliar şi tirania lui neîmpăcată împotriva noastră a sădit în noi pornirea să ne depărtăm în chipul cel mai rău de poruncile mîntuitoare şi îndumnezeitoare şi să ne lăsăm duşi spre prăpăstiile pierzătoare de suflet; iar ceea ce e şi mai jalnic, (este faptul că), ne-a stîrnit să cugetăm şi să lucrăm chiar împotriva noastră. Drept urmare, potrivit cuvântului dumnezeiesc, "nu este nimeni care înţelege, nu este nimeni care să caute pe Dumnezeu"- (Ps. 13, 2). Căci, îndată ce ne-am abătut de la calea cea dreaptă, ne-am făcut netrebnici (Ps. 13, 3) şi, de aceea, în întregime trupuri (Fac. 6, 3). Iar lipsindu-ne de harul luminător şi dumnezeiesc, avem nevoie să ne îndemnăm şi să ne ajutăm unii pe alţii spre cele bune

Cei ce sînteţi stăpîniţi de dorul de a avea parte de mărita, dumnezeiasca şi luminoasa arătare a Mîntuitorului nostru Iisus Hristos ; cei ce voiţi să primiţi în simţirea inimii focul cel mai presus de ceruri ; cei ce vă sîrguiţi să ajungeţi cu cercarea şi cu simţirea la împăcarea cu Dumnezeu ; cei ce aţi lăsat toate ale lumii, ca să aflaţi şi să agonisiţi comoara cea ascunsă în ţarina inimilor voastre; cei ce voiţi să vă aprindeţi încă de aici cu lumină candela sufletelor şi aţi lepădat toate cele de aici ; cei ce întru cunoştinţă şi cercare voiţi să cunoaşteţi şi să primiţi împărăţia cerurilor, aflătoare în lăuntrul vostru - veniţi să vă arăt ştiinţa vieţuirii paşnice sau cereşti, sau mai bine zis metoda care duce pe lucrătorul ei, fără osteneală şi fără multă sudoare, la limanul nepătimirii. E o metodă care nu se lasă speriată de nici o amăgire sau înfricoşare din partea dracilor, înfricoşîndu-se numai atunci cînd petrecem afară de viaţa pe care v-o înfăţişez, depărtaţi de ea prin neascultare. Aşa s-a întîmplat odinioară cu Adam, care, neavînd grijă de porunca lui Dumnezeu, ci împrietenindu-se cu şarpele şi socotindu-1 pe acesta vrednic de crezare şi hrănindu-se astfel cu fructul amăgirii, s-a aruncat jalnic în prăpastia morţii, a întunericului şi a stricăciunii şi a atras împreună cu sine pe toţi cei de după el.

Cel ce slăbeşte, se uită cu dispreţ la graşi, iar cel ce s-a lăsat de fumat răsuceşte nasul dispreţuitor când altul se bălăceşte, încă, în viciul său. Dacă unul îşi reprimă cu sârg sexualitatea, se uită cu dispreţ şi cu trufie către păcătosul, care se căzneşte să scape de păcat, dar instinctul i-o ia înainte! Ceea ce reuşim, ne poate spurca mai ceva decât păcatul însuşi. Ceea ce obţinem se poate să ne dea peste cap reperele emoţionale în aşa manieră încât ne umple sufletul de venin.

Evenimentul eliberării se apropie şi poate avea loc din clipă în clipă. În mica celulă de la Zarca, singur, îngenunchez şi fac un bilanţ. Am intrat în închisoare orb, cu vagi străfulgerări autogene ale beznei, care despică întunericul fără a-l risipi, şi ies cu ochii deschişi. Am intrat răsfăţat, răzgâiat. Ies vindecat de fasoane, nazuri, ifose. Am intrat nemulţumit. Ies cunoscând fericirea. Am intrat nervos, supărăcios, sensibil la fleacuri. Ies nepăsător. Soarele şi viaţa îmi spuneau puţin. Acum ştiu să gust felioara de pâine cât de mică. Ies admirând mai presus de orice curajul, demnitatea, onoarea, eroismul. Ies împăcat. Cu cei cărora le-am greşit, cu prietenii şi duşmanii mei, ba şi cu mine însumi.

Avva Pistos a povestit: Șapte anahoreți ne-am dus la avva Sisoe, care locuia la Clisma, și l-am rugat să ne spună un cuvânt. El ne-a zis: Iertați-mă, eu sunt un om simplu. Am mers însă la avva Or și la avva Athre. Avva Or era bolnav de 18 ani. M-am închinat înaintea lor și am rugat să-mi spună un cuvânt. Avva Or mi-a zis: Ce să-ți spun eu ție? Du-te și fă ce să vezi. Dumnezeu este al celui râvnitor, care se jertfește în toate. Avva Or și avva Athre nu erau din aceeași regiune, dar s-au împăcat de minune până la ieșirea din trup. Avva Athre era foarte ascultător, iar avva Or, din cale afară de smerit. Am petrecut câteva zile cu ei, ca să-i iscodesc, și am văzut o minune pe care a făcut-o avva Athre.

Cineva i-a adus puțin pește și avva Athre a vrut să-l pregătească bătrânului. A luat cuțitul ca să-l curețe, dar tocmai atunci l-a strigat avva Or. El a lăsat cuțitul în pește și n-a mai curățit, iar eu am rămas uimit de marea lui ascultare, fiindcă n-a spus: Mai așteaptă un pic, până curăț peștele. L-am întrebat: Cum ai dobândit o asemenea ascultare? El mi-a zis: Nu eu sunt ascultător, ci bătrânul. Apoi m-a luat și mi-a zis: Vino să-i vezi ascultarea. A fript peștele, arzându-l anume, și i l-a adus bătrânului. Acesta a mâncat fără să zică nimic. Și când l-a întrebat: E bun peștele, avva?, el a răspuns: Foarte bun. Apoi a adus și puțin gătit cum trebuie, zicându-i: Pe acesta l-am ars, avva, iar bătrânul a răspuns: Da, l-ai ars un pic. Atunci avva Athre mi-a zis: Vezi cât de ascultător este?

Am plecat de la ei străduindu-mă din răsputeri să fac ce-am văzut. Acestea le-a povestit fraților avva Sisoe. Unul dintre noi l-a rugat: Fii bun, spune-ne și tu un cuvânt. El a zis: Cine se ține nebăgat în seamă împlinește toată Scriptura. Altul dintre noi l-a întrebat: Ce este înstrăinarea, părinte? El a zis: Taci și spune oriunde te duci: Nu este treaba mea. Aceasta este înstrăinarea.

Pe cel ce iubeşte ploaia şi o casă bună şi priveşte viaţa împăcat, pe acela îl voi urma prin furtună, şi la focul lui mă voi încălzi neîncetat.

A mai zis [n.n avva Moise]: Dacă fapta nu consună cu rugăciunea, degeaba te ostenești. Un frate a întrebat: Ce înseamnă fapta trebuie să consune cu rugăciunea? Bătrânul a zis: Înseamnă să nu mai facem păcatele pentru care ne rugăm. Când omul renunță la propria voință, atunci Dumnezeu se împacă cu dânsul și-i primește rugăciunea. Un frate a întrebat: În toate ostenelile omului, ce-l ajuta mai mult? Bătrânul îi zice: Dumnezeu îl ajută. Căci este scris: Dumnezeu este scăparea noastă și puterea, ajutorul nostru în necazurile care ne-au lovit foarte tare.