Rezultate pentru „înalţă”

Orice fiinţă găseşte, în chip firesc, odihnă şi plăcere mai cu seamă în lucrarea mai înaltă a firii sale. Pentru aceea, de ea se bucură şi de ea se alipeşte cel mai mult. Deci şi omul, ca unul ce are minte, şi ca unul de a cărui viaţă ţine în chip firesc a cugeta, se îndulceşte şi se împărtăşeşte de odihnă mai ales cînd cugetă la cele înalte şi la cele despre sine, fie că le zice cineva acestora bune, fie frumoase. Iar aceasta se întîmplă cu adevărat cînd are pe Dumnezeu în minte şi cugetă la însuşirile Lui, pentru că El este fiinţa cea mai înaltă, cugetată cu mintea şi mai presus de minte şi iubeşte în chipul cel mai înalt şi mai presus de minte pe om şi-l cinsteşte cu cinstirile cele mai înalte şi cu bunătăţile mai presus de minte ale Sale ; şi aceasta pentru veşnicie.

Vieţuirea călugărească este un arbore cu coroană înaltă şi foarte roditor. Rădăcina lui este înstrăinarea de toate cele trupeşti ; ramurile sînt neîmpătimirea sufletului şi lipsa oricărei alipiri de lucrurile de care s-a depărtat ; iar rodul lui îl constituie dobîndirea virtuţilor, dragostea îndumnezeitoare şi bucuria neîntreruptă din acestea. "Căci roadă Duhului este dragostea, bucuria, pacea" şi cele următoare.

Învățații ce de astăzi
Tot se străduiesc mereu,
Ca deplin să dovedească
Că nu este Dumnezeu.

Cu progresele științei
Ca și mândrul "Lucifer",
Dânșii vor să se înalțe
Astăzi mai presus de cer.

Două "uși" le stau în față
Și rămân aici mirați,
După cum la "poarta noua"
Stă un bou "să mă iertați".

Una este "ușa vieții"
Care lor li s-a închis,
Alta este a pierzării
Care groaznic s-a deschis.

Câte le ajunge capul,
Se grăbesc să născocească,
Ca să fabrice "viața"
Și pe moarte s-o oprească.

Orice uneltești atee,
Viață nu vei fabrica
Iar de răfuiala morții
Nicidecum nu vei scăpa.

Toate cele născocite,
Când ajungi lângă mormânt,
N-au valoare nici ca pleava
Care se aruncă-n vânt!

Dacă nu cunoști-n viață,
Pe Mântuitorul tău,
Vei cunoaște după moarte
Tirania "celui rău".

Dacă verşi izvoare de lacrimi în rugăciunea ta, să nu te înalţi întru tine, ca şi cum ai fi mai presus de mulţi. Căci rugăciunea ta a primit ajutor ca să poţi răscumpăra cu dragă inimă păcatele tale şi să îmblânzeşti pe Stăpânul prin lacrimi. Deci să nu întorci spre patimă înlăturarea patimilor, ca să nu mânii şi mai mult pe Cel ce ţi-a dăruit harul.

Dintre cele ce le cugetăm, unele îşi pun tiparul pe minte și-i dau o formă, altele îi dau numai o cunoştinţă şi nu-şi pun tiparul pe ea şi nici nu-i dau o formă. De pildă: „La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu" lasă un înţeles în inimă, dar nu dau o formă minţii, nici nu-şi pun tiparul pe ea. Cuvintele: „Luând pâine", dau o formă minţii, iar: „A frânt-o" iarăşi îşi pun tiparul pe ea. Versetul: „Am văzut pe Domnul şezând pe un scaun înalt şi ridicat", îşi pune tiparul pe minte, afară de „am văzut pe Domnul". Aceste cuvinte, după literă par să-şi pună tiparul pe minte, dar înţelesul lor nu şi-l pune. Proorocul a văzut cu un ochiu profetic, firea raţională, înălţată prin fapte bune, primind în sine cunoştinţa lui Dumnezeu. Căci se zice că Dumnezeu şade acolo unde se cunoaşte, fiindcă mintea curată se zice şi scaun al lui Dumnezeu. Dar se zice şi de femeie, că e scaun al necinstii, înţelegându-se prin femeie sufletul care urăşte cele drepte; iar necinstea sufletului este păcatul şi neştiinţa. Aşadar noţiunea de Dumnezeu nu este dintre cele ce-şi pun tiparul pe minte, ci dintre cele ce nu-şi pun tiparul pe minte. De aceea cel ce se roagă trebue să se despartă cu totul de cele ce-şi pun tiparul pe minte. Aceasta te face să te întrebi dacă, precum este în privinţa trupurilor şi a sensurilor lor, aşa este şi în privinţa celor netrupeşti şi a raţiunilor lor; şi dacă altfel se modelează mintea privind o minte, şi altfel va fi starea ei cugetând înţelesul aceleia? Desigur ştim că cunoştinţa duhovnicească depărtează mintea de sensurile cari îşi pun tiparul pe ea şi o înfăţişează fără niciun tipar, lui Dumnezeu, fiindcă noţiunea lui Dumnezeu nu este dintre cele ce-şi pun tiparul. Căci Dumnezeu nu este trup, ci mai de grabă din cele ce nu-şi pun tiparul. Şi iarăşi ştim că dintre vederile cari nu-şi pun tiparul pe minte, unele însemnează fiinţa celor netrupeşti, altele raţiunile lor. Dar nu se întâmplă la fel în cazul trupurilor şi al celor netrupeşti. Căci în cazul celor trupeşti unele îşi pun tiparul pe minte, altele nu, pe când dincolo, nimic nu-şi pune tiparul pe minte.

Când mintea pustnicilor a ajuns la puţină nepătimire, şi-a agonisit şi calul slavei deşarte, căruia îndată îi dă pinteni prin cetăţi, purtându-şi fără stăpânire lauda isvorâtă din slavă. Şi întâmpinând-o duhul curviei, printr'o rânduiala nevăzută, o închide într'o cocină de porci, învăţând-o să nu se mai ridice altădată din pat înainte de a se face sănătoasă deplin, nici să nu facă ceea ce fac bolnavii neascultători cari, purtând încă urmele boaiei într'ânşii, se dau la drumuri şi merg la băi înainte de vreme, căzând din nou în boală. De aceea şezând locului, să luăm şi mai bine aminte la noi înşine, ca înaintând în virtute, să ne facem greu de mişcat spre păcat, iar înoindu-ne întru cunoştinţă să dobândim mulţime de vederi felurite. Şi aşa înălţându-ne* şi mai tare, vom vedea şi mai bine lumina Mântuitorului nostru.

Înalţă-te mai mult prin viaţă decât prin gândire.

Dumnezeu este iubirea pe care cerul o coboară pe pământ; iar omul este iubirea care înalţă pământul la cer.

Dacă smerenia îl înalţă pe omul simplu şi neînvăţat, atunci gândeşte-te ce mare cinste îi va aduce omului mare şi respectat.

Răstignirea este prima înălţare.