Rezultate pentru „întinA”

Pagina afișează citate și fragmente de text relevante pentru căutarea ta.

5 rezultate

MÂNIA

Rugându-te tu cum trebue, ti se vor întâmpla astfel de lucruri, încât să ti se pară că ai dreptate să te foloseşti de mânie. Dar nu este nicio mânie dreaptă împotriva aproapelui. Căci de vei căuta vei afla că este cu putinţă să rândueşti lucrul bine şi fără mânie. Deci foloseşte-te de tot meşteşugul ca să nu izbucneşti în mânie.
Vezi ca nu cumva, părând că vindeci pe altul să fii tu însuti netămăduit şi să împiedeci rugăciunea ta.
Fugind de mânie, vei afla cruţare şi te vei dovedi înţelept şi vei fi între cei ce se roagă.
Înarmându-te împotriva mâniei, nu vei suferi niciodată pofta, căci aceasta dă mâncare mâniei; iar mânia turbură ochiul mintii, întinând starea rugăciunii.

Filocalia

BOALA DEFĂIMĂRII

Dracii nu cunosc inimile noastre, cum socot unii dintre oameni. Căci singurul cunoscător al inimii este Cel ce ştie mintea oamenilor şi a zidit inimile lor pe fiecare deosebit. Dar ei cunosc multe din mişcările inimii, pe baza cuvântului rostit şi a mişcărilor văzute ale trupului. Vrând eu să le arăt acestea lămurit, m'a oprit Sfântul Preot, spunând că e nevrednic lucru să se

răspândească acestea şi să le aduc la urechile celor întinaţi. Căci, zice, şi cel ce ajută pe uneltitor este vinovat după lege. Dar că din astfel de simboale cunosc cele ascunse în inima noastră, şi din acestea iau prilejuri împotriva noastră, am arătat-o adeseori, respingând pe unii cari grăiau cele ce nu trebue, nepurtându-ne cu dragoste faţă de ei. De aceea am şi căzut în puterea dracului ţinerii de minte a răului şi îndată am primit gânduri rele împotriva lor, pe cari le cunoscusem mai înainte că au venit asupra noastră. Pentru aceea pe drept ne mustră Duhul Sfânt: „Şezând ai vorbit împotiva fratelui, şi împotriva fiului maicii tale ai adus sminteală" şi ai deschis uşa gândurilor cari ţin minte răul şi ţi-ai tulburat mintea în vremea rugăciunii, nălucindu-ţi pururea faţa vrăjmaşului tău şi având-o pe ea drept Dumnezeu. Căci ceea ce vede mintea rugându-se, aceea e şi potrivit de a spune că îi este Dumnezeu. Deci să fugim, iubiţilor, de boala defăimării, neamintindu-ne de nimeni cu gând rău; şi să nu ne întunecăm privirea la amintirea aproapelui, căci toate înfăţişările pe care le luăm le iscodesc dracii şi nimic nu lasă necercetat din ale noastre, nici culcarea, nici şederea, nici starea în picioare, nici cuvântul, nici mersul, nici privirea. Toate le iscodesc, toate le mişcă, toată ziua uneltesc vicleşuguri împotriva noastră, ca să înşele în vremea rugăciunii mintea smerită şi să stingă lumina ei fericită. Vezi ce zice şi sfântul Pavel către Tit: „Dovedeşte în învăţătură, cuvânt sănătos, nestricat şi fără vină, pentru ca împotrivitorul să se ruşineze, neavând de zis nimic rău despre noi". Iar fericitul David se roagă zicând: „Mântueşte-mă pe mine de clevetirea oamenilor", numind şi pe draci „oameni" pentru firea lor raţională. Dar şi Mântuitorul în Evanghelii a numit pe cel ce samănă în noi neghina păcatului, „om vrăjmaş". Fie ca să ne izbăvim de el, cu harul lui Hristos şi al Dumnezeului nostru, Căruia I se cuvine cinstea şi slava în vecii vecilor. Amin.

SLAVA DEȘARTĂ

Dintre gânduri singur cel al slavei deşarte lucrează cu multe mijloace. El cuprinde. aproape toată lumea şi deschide uşile tuturor dracilor, făcându-se ca un fel de trădător viclean al cetăţii. De aceea el umileşte foarte tare mintea pustnicului, umplând-o cu multe vorbe şi lucruri şi întinându-i rugăciunile, prin cari acesta se strădueşte să-şi tămăduiască toate rănile sufletului său. Gândul acesta îl fac să crească toţi dracii după ce au fost biruiţi, ca printr'ânsul să primească intrare din nou în suflet, şi să facă astfel cele din urmă mai rele ca cele dintâi. Din gândul acesta se naşte şi cel al mândriei, care a făcut să cadă cu sunet din ceruri la pământ pecetea asemănării şi cununa frumuseţii. Săltă-te din el şi nu zăbovi, ca să nu vindem altora vieaţa noastră, nici petrecerea noastră, celor fără de milă. Pe acest drac îl alungă rugăciunea stăruitoare şi silinţa de a nu face sau zice cu voia nimic din cele ce ajută blestematei slave deşarte.

Filocalia

DRAC RĂTĂCITOR

Este un drac ce se numeşte rătăcitor, care se înfăţişează mai ales în zorii zilei înaintea fraţilor şi le poartă mintea din cetate în cetate, djn sat în sat şi din casă în casă, prilejuind, zice-se, simple întâlniri, apoi convorbiri mai îndelungate cu cei cunoscuţi, cari tulbură starea celor amăgiţi şi puţin câte puţin îi depărtează de cunoştinţa de Dumnezeu şi-i face să-şi uite de virtute şi de făgăduinţă. Trebue deci ca monahul să observe acest gând de unde vine şi unde sfârşeşte, că nu fără rost şi din întâmplare face cercul acesta lung, ci vrând să strice starea sufletească a monahului, ca, după ce şi-a aprins mintea cu acestea şi s'a ameţit de prea multe convorbiri, să fie iară de veste atacat de dracul curviei, sau al mâniei, sau al întristării, cari întinează şi mai tare strălucirea stării lui. Noi însă, dacă vrem să cunoaştem lămurit vicleşugul lui, să nu grăim îndată către el, nici să dăm pe faţă cele ce se petrec, cum înfiripă convorbiri în minte şi în ce chip puţin câte puţin vrea să o împingă la moarte; căci va fugi dela noi, fiindcă nu vrea să fie văzut făcându-le acestea şi aşa nu vom cunoaşte nimic din cele ce ne-am străduit să aflăm. Ci să-i mai îngăduim o zi sau două, să-şi isprăvească lucrarea, ca aflând cu deamănuntul tot lucrul pe care l-a meşteşugit, să-l dăm pe faţă cu cuvântul şi să-l alungăm. Dar fiindcă se întâmplă că în vremea ispitirii mintea, fiind tulburată, nu poate urmări cu deamănuntul cele ce se petrec, să facă aceasta după alungarea dracului. După ce te-ai liniştit, adu-ţi aminte în tine însuţi de cele ce ţi s'au întâmplat, de unde ai început, pe unde ai umblat şi în ce loc ai fost cuprins de duhul curviei, sau al mâniei, sau al întristării şi cum s'au petrecut acestea. Invaţă-le acestea şi ţine-le minte, ca să-l poţi da pe faţă când se va mai apropia de tine. Dă pe faţă şi locul unde stă ascuns, ca să nu-i întâi urmezi. Iar dacă vrei să-l faci să se înfurie deabinelea, vădeşte-l îndată ce se apropie şi desvălue cu cuvântul locul dintâi în care a intrat şi al doilea şi al treilea. Căci foarte tare se scârbeşte, nesuferind ruşinarea. Iar dovada că i-ai grăit tocmai la vreme o vei avea în faptul că a fugit gândul dela tine. Căci este cu neputinţă să stea, fiind scos la arătare. Iar după biruirea acestui drac începe aci urmează un somn adânc şi greu, o amorţire a pleoapelor, însoţită de căscări nenumărate şi de umeri îngreuiaţi; dar de toate acestea ne sloboade Duhul Sfânt, prin rugăciune încordată.

Filocalia

ÎNTINEAZĂ SUFLETUL

Cei ce şi-au înnoroiat vestmântul, întina şi haina celor ce se apropie de ei. Aşa şi cei răi cu voia şi nedrepţi la purtare, petrecând cu cei mai simpli şi vorbind cele ce nu se cuvin, le întinează sufletul prin auz.

Filocalia