Rezultate pentru „aur”

Nu trebuie să citim Scriptura la suprafață. Sub litera care pare uneori aspră sau simplă, se ascund comori de înțelepciune, așa cum aurul se găsește în adâncul pământului.

Este în noi un răsboiu al minţii, mai cumplit decât cel văzut. Lucrătorul evlaviei trebue să alerge şi să urmărească cu mintea ţinta de a aduna desăvârşit în vistieria inimii pomenirea lui Dumnezeu, ca pe un mărgăritar, sau ca pe o piatră preţioasă. Trebue să lepădăm toate, să dispreţuim şi trupul şi însăşi viaţa de acum, ca să dobândim în inimă numai pe Dumnezeu. Căci ajunge, a spus dumnezeescul Gură de Aur, vederea lui Dumnezeu cu mintea, ca să piardă pe toţi cei vicleni.

Când vreunul dintre vrăjmaşi te va răni în luptă şi vrei să-i întorci sabia lui, precum scrie, asupra inimii lui, fă aşa precum te sfătuim: descoase în tine însuţi gândul aruncat de el, ce fel este şi din câte lucruri este alcătuit şi care lucru turbură mai mult mintea. Iar ceea ce zic aceasta este: să zicem că e trimis de el gândul iubirii de argint. Desfă-l pe acesta în mintea care l-a primit, în sensul aurului, în aurul însuşi şi în patima iubirii de bani. Apoi întreabă: Ce este păcat dintre acestea? Oare mintea? Dar atunci cum este ea chipul lui Dumnezeu? Sensul aurului? Dar cine, având minte, va spune aceasta vreodată? Oare aurul însuşi e păcat? Dar atunci de ce s'a făcut? Urmează aşadar că al patrulea lucru este pricina păcatului. Iar acesta nu e nici lucrul ce stă de sine, nici ideea lucrului, ci o plăcere oarecare vrăjmaşă omului, născută din voia cea liberă a sa şi care sileşte mintea să se folosească rău de făpturile lui Dumnezeu. Această plăcere avem să o tăiem, după îndatorirea ce ne-a dat-o legea lui Dumnezeu. Cercetând tu acestea, se va nimici gândul, desfăcându-se într'o simplă contemplaţie a ta şi va fugi dela tine dracul, după ce prin cunoştinţa aceasta mintea ta s'a ridicat la înălţime. Iar dacă, vrând să te foloseşti împotriva lui de sabia sa, doreşti să-l dobori mai întâi cu praştia ta, scoate şi tu o piatră din traista de păstor a ta şi caută vederea lui, spre a afla cum vin îngerii şi dracii în lumea noastră, iar noi nu mergem în lumile lor? De ce nu putem adecă şi noi să unim pe îngeri şi mai mult cu Dumnezeu şi nu ne hotărîm să-i facem pe draci şi mai necuraţi? Şi cum se face că luceafărul, care a răsărit dimineaţa, a fost aruncat pe pământ1) şi a socotit marea ca pe o coajă de nucă, iar tartarul adâncului ca pe un rob? Şi de ce încălzeşte adâncul ca pe o topitoare, turburând pe toţi prin răutatea sa şi pe toţi vrând să-i stăpânească? Căci trebue să ştim că înţelegerea acestor lucruri foarte mult îl vatămă pe dracul şi alungă toată tabăra lui. Dar acestea vin cu încetul în cei cari s'au curăţit şi văd întru câtva înţelesurile întâmplărilor. Cei necurăţiţi însă nu cunosc vederea acestora. Şi chiar dacă aflând-o dela alţii, ar spune-o şi ei, nu vor fi auziţi, fiind mult colb şi zgomot de patimi în toiul războiului. Căci trebue să fie cu totul liniştită tabăra celor de alt neam, pentru ca singur Goliat să se întâlnească cu David al nostru. In felul acesta ne vom folosi de desluşirea războiului şi de vederea lui şi în cazul celorlalte gânduri necurate.

Gândurile veacului acestuia le-a dat Domnul omului, ca pe nişte oi, păstorului bun. Şi s'a scris: „A dat fiecărui om cuget, întru inima sa", sădind în el şi pofta şi mânia întru ajutor, ca prin mânie să alunge gândurile lupilor, iar prin poftă să iubească oile, chiar când e biciuit de vânturi şi de ploi. I-a mai dat pe lângă acestea şi lege după care să păzească oile, loc de verdeaţă, apă de odihnă, psaltiră, chitară şi toiag. Şi i-a rânduit să se hrănească şi să se îmbrace dela această turmă, iar la vreme să-i adune fân. Căci zice cuvântul: „Cine păstoreşte turmă şi din laptele ei nu mănâncă" Pustnicul trebue să păzească deci zi şi noapte turma aceasta, ca nu cumva să fie răpit vreun miel de fiarele sălbatice, sau sa-l ia tâlharii, iar dacă s'ar întâmpla una ca aceasta în pădure, îndată să-l smulgă din gura ursului şi a lupului. Aşadar, dacă gândul despre fratele nostru se învârte în noi cu ură, să ştim că o fiară l-a luat pe el; asemenea şi gândul despre muiere, dacă se întoarce în noi amestecat cu poftă de ruşine; la fel gândul despre argint şi aur, dacă se cuibăreşte însoţit cu lăcomie; asemenea şi gândurile sfintelor daruri, dacă cu slavă deşartă pasc în minte! Şi tot asemenea se va întâmpla şi cu alte gânduri de vor fi furate de patimi. Şi nu numai ziua trebue să fie monahul cu luare aminte la ele, ci şi noapiea să le păzească priveghind. Căci se întâmplă să piardă ceea ce a agonisit, dacă se lasă în năluciri ruşinoase şi viclene. Aceasta este ceea ce zice patriarhul lacob: „Nu am adus Ţie oaie răpită de fiară sălbatecă; eu plăteam furtişagurile de zi şi de noapte; şi mă topeam de arşiţa zilei şi de gerul nopţii, încât s'a dus somnul dela ochii mei".s) Iar dacă din osteneală ni s'ar întâmpla vreo nepurtare de grijă, să grăbim puţin în sus pe stânca cunoştinţei, să ne luăm psaltirea şi să lovim coardele ei prin virtuţile cunoştinţei şi să paştem iarăşi oile sub muntele Sinai, ca Dumnezeul părinţilor noştri să ne cheme din rug şi pe noi şi să ne dăruiască înţelesurile semnelor şi ale minunilor.

După multă băgare de seamă am aflat că între gândurile îngereşti, omeneşti şi dela draci este această deosebire: întâi gândurile îngereşti cercetează cu deamănuntul firea lucrurilor şi urmăresc înţelesurile şi rosturile lor duhovniceşti, de pildă: de ce a fost făcut aurul şi pentru ce e ca nisipul şi a fost risipit în anumite părticele de sub pământ şi de ce trebue multă osteneală şi trudă până să fie aflat, apoi după ce e aflat, e spălat cu apă şi trecut prin foc, ca apoi să fie dat meşterilor, cari fac sfeşnicul cortului, căţuia, cădelniţa şi vasele de aur, din cari, din darul Mântuitorului nostru, nu mai bea acum regele babilonean, ci de aceste taine se apropie Cleopa cu inimă arzătoare. Dar gândul drăcesc nu le ştie şi nu le cunoaşte pe acestea, ci furişează numai plăcerea câştigării aurului fără ruşine, şi zugrăveşte desfătarea şi slava ce va veni de pe urma lui. Iar gândul omenesc nu se ocupă nici cu dobândirea aurului şi nu cercetează nici al cui simbol este, sau cum se scoate din pământ, ci aduce numai în minte forma simplă a aurului, despărţită de patimă si lăcomie. Acelaş cuvânt se poate spune şi despre alte lucruri, după regula aceasta deprinsă în chip tainic.

Trebue să cercetăm cum întipăresc dracii nălucirile cele din somn în mintea noastră şi-i dau o anumită formă. Una ca aceasta obişnueşte să se întâmple mintii, fie privind prin ochi, fie auzind prin auz, fie printr'o simţire oarecare, sau fie prin amintire, care întipăreşte în minte, mişcându-le, cele ce le-a agonisit prin mijlocirea trupului. Deci dracii, mi se pare, răscolind amintirea o întipăresc în cuget. Căci organele trupului stau în nelucrare, ţinute de somn. Dar iarăşi, trebue să cercetăm cum răscolesc amintirea? Sau poate prin patimi? Aşa trebue să fie, deoarece cei curaţi şi nepătimaşi nu mai păţesc una ca aceasta. Este însă şi o mişcare simplă a amintirii, stârnită de noi sau de sfintele Puteri. Prin ea vorbim şi petrecem cu Sfinţii. Să fim însă cu atenţie. Căci chipurile pe cari sufletul împreună cu trupul le primeşte întru sine, amintirea le mişcă fără să se mai ajute de trup. Aceasta se vede din faptul că adesea pătimim una ca aceasta şi în somn, când trupul se odihneşte. Trebue să ştim că precum ne putem aduce aminte de apă, şi cu sete şi fără sete, tot aşa ne putem aduce aminte de aur şi cu lăcomie şi fără lăcomie; şi aşa şi cu celelalte. Iar faptul că mintea allă aceste sau acele deosebiri între nălucirile sale, se datoreşte vicleniei vrăjmaşilor. Dar trebue să ştim şi aceasta: că pentru năluciri se folosesc dracii şi de lucrurile de dinafară, ca de pildă de vuetul apelor, la cei ce călătoresc pe mare.

Cei ce sunt siliţi de niscai trebuinţe, sau împrejurări să treacă înot râuri foarte mari, de vor fi treji la minte, scapă de primejdie chiar de ar fi valuri potrivnice; şi de se scufundă puţin, prinzându-se de ceva de îa ţărm, scapă. Dar cei ce vor fi beţi, chiar dacă de zeci de mii de ori vor lupta să ajungă la ţintă, nu vor putea, ci biruiţi de vin se vor scufunda în valuri şi îşi vor afla moartea. Tot aşa şi sufletul, căzând în învolburarea valurilor vieţii, de nu se va trezi din păcatul materiei ca să se cunoască pe sine că e dumnezeesc şi nemuritor şi că numai pentru scurtă vreme a fost legat cu trupul cel muritor şi plin de patimi, va fi atras de plăcerile trupeşti spre pierzare; şi dispreţuindu-se pe sine şi îmbătându-se de neştiinţă, se va pierde şi se va afla înafară de cei mântuiţi. Căci trupul ne trage adeseori ca un râu spre plăcerile necuvenite.

Care sunt motivele care duc la despărţirea soţilor?

Multe. Oamenii încep să nu se mai înţeleagă pe ei înşişi, deci cum ar putea să-i înţeleagă pe alţii? Sunt oameni care nu mai au răbdare cu propriile neputinţe, nu ştiu calea spre propria lor despătimire, deci cum ar putea să susţină, să călăuzească şi să rabde pe alţii. Este probabil o superficialitate care ne contaminează, cultura obiectelor "de unică folosinţă" invadând şi viaţa noastră sufletească.

Temeliile căsătoriilor din zilele noastre sunt şubrede, pentru că "iubirea" pe care se clădeşte este una trupească, o iubire care va păli destul de curând sau care, pentru că nu are în vedere întâi persoana, se poate consola şi cu alte trupuri, ducând astfel la adultere şi în final la divorţ.

Odată, avva Serapion trecea printr-un sat din Egipt și-a văzut o prostituată stând în camera ei. Bătrânul i-a zis: Așteaptă-mă diseară, vreau să vin și să-mi petrec noaptea lângă tine. Ea a răspuns: Bine, avva. Apoi a pregătit și a așternut patul. Seara, bătrânul a venit, a intrat în cameră și a zis: Ai pregătit patul? I-a răspuns: Da, avva. El a închis ușa, apoi îi zice: Puțină răbdare. Noi avem o lege și trebuie să o împlinesc. Și bătrânul a început slujba. A citit Psaltirea și la fiecare psalm făcea câte o rugăciune pentru prostituată, cerând lui Dumnezeu s-o convertească și s-o mântuiască. Și Dumnezeu l-a ascultat. Femeia s-a așezat tremurând lângă bătrân și-a început să se roage cu el, iar când au isprăvit Psaltirea ea a căzut la pământ. Apoi bătrânul a început Apostolul și-a citit mult dintr-însul, până a termina slujba. Femeia, străpunsă până la lacrimi și dându-și seama că bătrânul n-a venit la ea ca să păcătuiască, ci ca să-i mântuiască sufletul, a căzut înaintea lui și a zis: Fie-ți milă, avva, și du-mă unde pot să-i fiu pe plac lui Dumnezeu. Bătrânul a luat-o, a dus-o la o mănăstire de fecioare și-a încredințată unei amme, zicând lui: Ia-o pe sora aceasta, dar nu-i pune jug sau poruncă precum celorlalte surori, ci, dacă vrea ceva, dă-i, iar dacă vrea să plece undeva, lasă să plece. După câteva zile femeia i-a zis ammei: Eu sunt o păcătoasă și vreau să mănânc o dată la două zile. După alte câteva i-a zis din nou: Am multe păcate, vreau să mănânc o dată la patru zile. După câteva zile o cheamă iar pe amma și zice: Fiindcă l-am supărat foarte tare pe Dumnezeu cu păcatele mele, te rog, pune-mă într-o chilie, astup-o și, printr-o gaură, dă-mi un pic de mâncare și de lucru. Amma a făcut întocmai și femeia a devenit plăcută lui Dumnezeu tot restul vieții sale.

Avva Ioan povestea: Ne-am dus, odată, din Siria la avva Pimen, pentru că voiam să-l întrebam despre împietrirea inimii. Bătrânul nu știa grecește și n-am găsit niciun tălmaci. Văzându-ne supărați, el a început să vorbească grecește, zicând: Apa este moale din fire; piatra, tare. Dar dacă agățăm ulciorul deasupra pietrei, picătură cu picătură apa găurește piatra. Tot așa, cuvântul lui Dumnezeu este moale; inima noastră, tare. Omul care ascultă des cuvântul lui Dumnezeu, își deschide inima și se teme de Dumnezeu.