Rezultate pentru „comunitate”

Sfânta Euharistie nu este posibilă în lipsa Bisericii, adică fără o comunitate care să-i cunoască caracterul și vocația unică, dragostea, adevărul, credința și misiunea (toate acestea sunt desăvârșite în Sfânta Euharistie). Mai precis, ea este Trupul lui Hristos. Sfânta Euharistie revelează Biserica în calitatea ei de comunitate dragoste pentru Hristos, dragoste în Hristos - ca misiune de a-i întoarce pe toți la Hristos. Biserica nu are alt scop, nu are o „viață religioasă" separată de lume, pentru că, în felul acesta, Biserica ar deveni un idol. Biserica este casa de unde fiecare dintre noi pleacă la serviciu și în care ne întoarcem cu bucurie pentru a găsi viața, fericirea şi bucuria, unde fiecare îşi aduce roadele muncii sale și unde totul este transfigurat în sărbătoare, libertate şi împlinire. Prezența, trăirea în această „casă", aflată deja în afara timpului, este ne schimbată, umplută de veşnicie, revelând veşnicia. Doar această prezență poate da sens și valoare vieții, poate raporta totul la această trăire și s-o desăvârşească. „Chipul acestei lumi trece", însă numai trecând, lumea devine, în cele din urmă, „lumea" propriu-zisă: O. un dar de la Dumnezeu, o bucurie ce vine din comuniunea cu forma, conținutul și imaginea acestei „lumi".

Avva Foca, din chinovia avvei Theognios, primatul Ierusalimului, zicea: Când eram la Sketis, s-a nimerit, la Chilii, un avvă pe nume Iacob cel tânăr, iar tatăl său după trup îi era și părinte duhovnicesc. La Chilii existau două biserici, una a credincioșilor, aici mergea el, și alta a dezbinaților. Cum avva Iacob avea harul smereniei, toată lumea îl iubea, și cei care aparțineau bisericii, și dezbinații. Ortodocșii îi ziceau: Fii atent, avva Iacob, să nu te înșele dezbinații și să te atragă în comunitatea lor. La fel ziceau și dezbinații: Ai grijă, avva Iacob, stând laolaltă cu dyfiziții, îți pierzi sufletul, căci sunt nestorieni și nu slujesc adevărul.

Avva Iacob, fiind un om neprefăcut, strâns între vorbele celor două părți și nedumerit, s-a dus să-l întrebe pe Dumnezeu. S-a ascuns într-o chilie liniștită din afara lavrei, îmbrăcat în hainele sale de îngroapăciune, ca și cum ar fi urmat să moară, căci părinții egipteni au obiceiul să-și păstreze până la moarte levitonul, în care sunt îmbrăcați atunci, când primesc sfânta schimă și culionul și cu ele sunt îngropați. Numai duminica le poartă, la sfânta împărtășanie, după care le scot repede. Așadar, s-a dus în chilia aceea, s-a rugat lui Dumnezeu și, slăbit de post, a căzut la pământ și-a rămas acolo zăcând. Povestea că multe a mai pătimit în acele zile din partea demonilor, mai ales cu mintea.

După ce au trecut 40 de zile, vede un copil venind spre dânsul foarte vesel, zicându-i: Avva Iacob, ce faci aici? Iluminat dintr-o dată și prinzând putere de la viziune, a vorbit: Stăpâne, Tu știi ce-am. Unii îmi zic: Nu părăsi biserica, alții: Dyfiziții te înșeală, iar eu, nedumerit și neștiind ce să fac, am venit aici. Atunci Domnul îi răspunde: E bine unde ești. Și odată cu aceste cuvinte s-a trezit în fața ușilor sfintei biserici a ortodocșilor după Sinod.