Rezultate pentru „dușman”

Pagina afișează citate și fragmente de text relevante pentru căutarea ta.

11 rezultate

LINIȘTE ȘI EVLAVIE

Ar putea spune cineva că filozoful acesta a fost îndemnat de iubirea de învăţătură şi de marea voinţă de a cunoaşte să osîndească atît de necruţător pe cei ce nu văd adăugîndu-se nici un folos din învăţătura de afară la cea care le vine acum din Evanghelie şi e nădăjduită să le vină, potrivit făgăduinţei nemincinoase, celor ce vieţuiesc conform ei. Căci aceia dau cea mai mare însemnătate poruncilor lui Hristos şi îndeamnă pe toţi numai spre acestea ca spre singurele în stare să conducă sufletul omenesc la asemănarea cu Dumnezu, să-l desăvîrşească şi să-l îndumnezeiască, iar învăţăturile de afară nu le pun deasupra celor pămînteşti, ci le numesc, după Pavel, înţelepciune trupească (2 Cor. I, 12) şi a veacului acestuia şi pe fruntaşii ei dintre elini, ca pe unii ce s-au folosit de şcoala zidirii cea de la Dumnezeu împotriva lui Dumnezeu, îi socotesc înţelepţi falşi şi neînţelepţi. De aceea filozoful s-a supărat că nu li se dă şi învăţaţilor în ale acelora cea mai mare cinste şi aceasta pentru că voia să fie şi el părtaş de ea. Căci pentru ea şi-a luat şi titlul de filozof şi numai rodul ei îl urmărea prin toată sîrguinţa sa. Este vorba de Varlaam.
Dar ce alt chip de slujire s-a ridicat împotriva "slujbei cuvîntătoare" (Rom. XII, 1), mai bine zis duhovniceşti, a noastre, adică a rugăciunii şi a celor ce o cinstesc pe ea mai mult decît orice şi se dedică ei întru linişte şi fără griji toată viaţa şi dau o mînă de ajutor prin experienţă celor ce sînt introduşi la această liturghie îngerească şi mai presus de lume ? Cine se împotriveşte în cuvînt celor ce aleg mai bine să tacă ? Cine pizmuieşte pe cei ce nu umblă cîtuşi de puţin după cinstire ? Cine, bizuindu-se pe trecut, se uită de sus la cei ce şed departe de stadion ? Iată că în luptele lui de mai înainte pentru filozofie, monahul şi filozoful s-a vădit ca duşman al monahilor, dar al celor ce trăiesc încă ; aici însă, folosindu-se de spusele părinţilor Bisericii ce s-au mutat la ceruri, spre răsturnarea cuvintelor lor, nu ştiu ce a păţit de a pornit o luptă nu mică.

Filocalia

PRIETEN

E uşor să fii prieten cu cei amabili. Dar a fi prietenul celui ce se crede duşmanul tău este chintesenţa oricărei religii.

CURAJUL, DEMNITATEA, ONOAREA

Cel ce slăbeşte, se uită cu dispreţ la graşi, iar cel ce s-a lăsat de fumat răsuceşte nasul dispreţuitor când altul se bălăceşte, încă, în viciul său. Dacă unul îşi reprimă cu sârg sexualitatea, se uită cu dispreţ şi cu trufie către păcătosul, care se căzneşte să scape de păcat, dar instinctul i-o ia înainte! Ceea ce reuşim, ne poate spurca mai ceva decât păcatul însuşi. Ceea ce obţinem se poate să ne dea peste cap reperele emoţionale în aşa manieră încât ne umple sufletul de venin.

Evenimentul eliberării se apropie şi poate avea loc din clipă în clipă. În mica celulă de la Zarca, singur, îngenunchez şi fac un bilanţ. Am intrat în închisoare orb, cu vagi străfulgerări autogene ale beznei, care despică întunericul fără a-l risipi, şi ies cu ochii deschişi. Am intrat răsfăţat, răzgâiat. Ies vindecat de fasoane, nazuri, ifose. Am intrat nemulţumit. Ies cunoscând fericirea. Am intrat nervos, supărăcios, sensibil la fleacuri. Ies nepăsător. Soarele şi viaţa îmi spuneau puţin. Acum ştiu să gust felioara de pâine cât de mică. Ies admirând mai presus de orice curajul, demnitatea, onoarea, eroismul. Ies împăcat. Cu cei cărora le-am greşit, cu prietenii şi duşmanii mei, ba şi cu mine însumi.

POFTELE TRUPEȘTI

Avva Pimen a mai zis: Trebuie să fugim de poftele trupești. Un om la un pas de războiul trupesc seamănă cu cineva care stă deasupra unui puț adânc. La orice oră vrea dușmanul îl aruncă înăuntru. Cine se îndepărtează de poftele trupești seamănă cu cineva care stă departe de puț. Chiar dacă dușmanul vrea să-l arunce în adânc, până când îl trage și îl silește, Dumnezeu îi trimite ajutor.

GÂNDURILE RELE

Avva Ioan a zis: "Sunt ca un om care stă sub un copac uriaș și vede o mulțime de fiare și de șerpi apropiindu-se de dânsul. Când nu se mai poate apăra se urca în copac, ca să se salveze. La fel și eu. Stau în chilia mea și văd gândurile rele năpustindu-se asupra mea. Și când nu le mai pot ține piept, fug la Dumnezeu cu rugăciunea și scap de dușman.

RUGĂCIUNE PENTRU DUȘMAN

Avva Zenon a zis: " Cine vrea ca Dumnezeu să-i asculte grabnic rugăciunea, de fiecare dată când se ridică și intinde mâinile către Dumnezeu, mai înainte de toate și mai înainte de [a se ruga pentru] sufletul său, să se roage pentru sufletul dușmanilor lui. Purtându-se astfel, ori de câte ori îl va ruga pe Dumnezeu, Acesta îl va asculta".