Rezultate pentru „glas”

Trebue să-ţi curăţeşti cu desăvârşire mintea prin liniştire şi să-i dai o lucrare duhovnicească neîntreruptă. Căci precum ochiul pătrunde în cele supuse simţurilor şi se minunează de vedere, aşa şi mintea curată pătrunde în cele inteligibile şi e răpită de vederea duhovnicească de care nu mai poate fi desfăcută. Şi cu cât se goleşte mai mult prin linişte de patimi şi se curăţeşte, cu atât se învredniceşte mai mult de cunoştinţă. Iar desăvârşită este mintea atunci, când calcă peste cunoştinţa fiinţială şi se uneşte cu Dumnezeu. Căci având demnitatea împărătească, nu mai sufere să fie săracă, nici nu mai e ispitită de poftele de jos, chiar de i-ai oferi toate împărăţiile.

Deci dacă vrei să ajungi la toate aceste virtuţii, fii fără grijă dinspre orice om, fugi de lume şi umblă cu râvnă pe calea Sfinţilor, ţineţi înfăţişarea neîngrijită, haina pătată şi smerită, purtarea simplă, cuvântul fără meşteşug, mersul fără slavă deşartă, glasul netocmit, vieţueşte în sărăcie, lasă-te dispreţuit de toţi, iar mai presus de toate păzeşte-ţi mintea, grijeşte de trezvie, stărueşte în toate strâmtorările şi păstrează toate bunătăţile pe cari le ai neştirbite, şi ia aminte la tine cu deamănuntul, ca să nu primeşti niciuna din plăcerile ce vor să intre. Căci patimile sufletului se potolesc prin liniştire; iar întărîtate şi mâniate se sălbătăcesc şi mai tare şi-i silesc pe cei ce le au să păcătuiască şi mai mult, precum rănile trupurilor, sgâriate şi descojite, se fac anevoe de tămăduit.

Cuvântul fără rost încă poate despărţi mintea de pomenirea lui Dumnezeu, dracii silind-o la aceasta, iar simţurile ascultând de ei. Numai lupta şi frica mare pot păzi sufletul. Deci trebue să te desparţi de toată lumea şi să rupi sufletul de afecţiunea faţă de trup, şi să te faci fără oraş, fără casă, fără lucruri de ale tale, neiubitor de argint, lipsit de avere, neumblător după câştig şi după schimburi, nepriceput în lucruri omeneşti, smerit la cugetare, împreună pătimitor, bun, blând, liniştit, gata să primeşti în inimă întipăririle venite din cunoştinţa dumnezeească. Căci nici în ceară nu se poate scrie, dacă nu sau netezit mai'nainte trăsăturile, aflate în ea. Acestea ne învaţă marele Vasile.

14. Raţiunea ne face vrednici să ne numim oameni. Iar de nu o avem pe aceasta, numai cu glasul şi cu forma mădularelor ne deosebim de dobitoace. Să recunoască omul cu mintea întreagă că este nemuritor şi va urî toată pofta cea păcătoasă, care se face între oameni pricină de moarte.

A mai zis (n.n. Amma Sincletica): Dacă ne sâcâie boala, să nu ne întristăm că din pricina slăbiciunii și suferinței trupului nu putem recita psalmii cu glas tare. Toate acestea le făceam pentru curățirea patimilor, căci postul și dormitul pe pământ ne-au fost legiuite ca să înfruntăm plăcerile. Dacă însă boala a înmuiat deja plăcerile, nu mai există motive de post și de dormit pe jos. Marea asceză înseamnă a răbda bolile și aduce cântări de mulțumire lui Dumnezeu.

Avva Ioan a zis că un călugăr a intrat odată în extaz și a văzut trei monahi stând pe țărmul mării. Dinspre țărmul celălalt a venit un glas zicându-le: Luați aripi de foc și veniți la mine. Doi dintre ei au făcut întocmai și au zburat spre celălalt țărm, în timp ce al treilea a rămas pe loc și a început să plângă și să strige. În cele din urmă i s-au dat și lui aripi, dar nu de foc, ci slabe și vlăguite. Tot cădea în valuri și se ridica și cu multe chinuri a reușit să ajungă până la țărm. Așa este și generația noastră (de călugări): zboară nu cu aripi de foc, ci cu aripi slabe și vlăguite.

Tot el [n.n Avva Antonie], după ce s-a retras în viața singuratică, s-a rugat din nou cu aceleași cuvinte "Doamne, arată-mi cum să mă mântuiesc!". Și a auzit un glas mare zicându-i: "Arsenie, fugi, taci, liniștește-te!". Iată rădăcinile nepăcătuirii.

Tot avva Antonie, iscodind adâncul judecăților lui Dumnezeu, a intrebat: "Doamne, cum unii mor după o viață atât de scurtă, în vreme ce alții ajung la adânci bătrâneți? De ce unii sunt săraci, iar alții bogați? Cum nelegiuiții se îmbogățesc, iar cei drepți sărăcesc?"

Un glas a venit spre el și i-a zis: "Antonie, ai grijă de ale tale! Acestea sunt judecățile lui Dumnezeu și nu-ți ajută cu nimic să le cunoști!".