Rezultate pentru „lege”

Pagina afișează citate și fragmente de text relevante pentru căutarea ta.

39 rezultate

Fanatism

Nu interpreta greşit! Fanatic nu este cel care face o anumită alegere, oricât ar fi de extremă părerea sa în ochii celorlalți. Suntem liberi și avem dreptul să decidem în privința propriei vieți, atâta vreme cât nu le facem rău celorlalți prin alegerile noastre. Cine însă nu suportă părerea diferită a celuilalt și încearcă să-l reducă la tăcere sau să îi impună cu forța propria părere, acela este fanatic, și asta nu este doar convingerea mea.

O muscă în Sfântul Munte

STARE DUHOVNICEASCĂ

Un om îl poate înțelege pe altul care se află într-o stare duhovnicească mai joasă decât el, pentru că și el s-a aflat în acea stare. Nu poate înţelege însă pe cineva aflat într-o stare duhovnicească mai înaltă – lucru cunoscut monahilor. Iorgos nu era însă monah!

O muscă în Sfântul Munte

O lume interioară

Înțelege că tu ești o a doua lume în miniatură (microcosmos). În tine se află soarele, luna și stelele. Chipul lui Dumnezeu este înscris în sufletul tău, chiar dacă păcatul l-a acoperit cu praf.

Alegerea vieții

Dumnezeu nu l-a făcut pe om nici nemuritor, nici muritor, ci capabil de ambele; pentru ca, dacă înclină spre cele ale nemuririi păzind porunca, să primească de la El nemurirea ca răsplată.

VREDNIC DE LAUDĂ

Dacă vrei să te rogi în chip vrednic de laudă, lapădă-te de tine în tot ceasul şi, suferind nenumărate răutăţi, nevoeşte-te pentru rugăciune.
Necazul pe care îl rabzi cu bună înţelegere te va face să-i afli rodul în vremea rugăciunii.
Dorind să te rogi cum trebue, să nu întristezi vreun suflet; iar de nu, în deşert alergi.
Lasă-ţi darul tău, zice, înaintea altarului şi plecând împacă-te mai întâiu cu fratele tău, şi apoi venind te vei ruga neturburat. Căci amintirea răului înegreşte cugetul celui ce se roagă şi întunecă rugăciunile lui.
Cei ce îşi îngrămădesc supărări şi pomeniri de rău, sunt asemenea celor ce scot apă şi o toarnă într'un vas fără fund.
Dacă eşti răbdător, pururea te vei ruga cu bucurie.

Filocalia

SFATURI DATE FRAŢILOR

Cei ce voiţi să rămîneţi cu mine, ascultaţi pentru Dumnezeu, şi fiecare să şadă în chilia lui în frica lui Dumnezeu. Şi nu dispreţuiţi lucrul vostru de mînă, pentru porunca lui Dumnezeu. Şi nu uitaţi de meditaţia voastră şi de rugăciunea neîncetată. Şi păziţi inima voastră de gînduri străine, ca să nu cugetaţi ceva despre vreun om sau despre vreun lucru al veacului acesta; ci totdeauna cercetaţi în ce înaintaţi şi siliţi-vă să vă îndreptaţi, rugînd pe Dumnezeu cu osteneala inimii şi cu lacrimi ca să vă ierte şi să vă păzească în viitor să nu mai cădeţi din acestea. În fiecare zi să aveţi înaintea ochilor moartea şi să vă gîndiţi cum veţi ieşi din trup şi cum veţi trece peste puterile întunericului care vă vor întîmpina în văzduh şi cum veţi răspunde lui Dumnezeu. Priviţi neîmpiedecat de mai înainte la înfricoşata zi a judecăţii şi a răsplătirii tuturor faptelor şi cuvintelor şi gîndurilor voastre, "Căci toate sînt goale şi descoperite ochilor Celui în faţa Căruia vom da socoteală" (Evr. 4,13).
Sfîntul Pahomie spune „Dacă cineva e împins cu grabă să vorbească şi să rîdă în locul unde se mănîncă, va lua certare (Gap. 9, P.G. 40
col. 948).
De se va întîmpla în timpul cântării şi al rugăciunii, sau în timpul citirii, să vorbească sau să rîdă cineva, trebuie să-şi dezlege îndată brîul şi, avînd capul plecat şi mîinile adunate, să fie dus înaintea altarului şi să fie certat de egumenul mînăstirii. Aceeaşi trebuie să se facă în adunarea fraţilor, cînd în acelaşi mod se adună să mănînce (Pahomie, P.G. 40, col. 948).
Fără o mare trebuinţă să nu vorbiţi în trapeză. Iar la Liturghie să nu îndreptaţi pe vreunul care cîntă, dacă nu va întreba acela ceva. în cursul săptămânii slujiţi în bucătărie în frica lui Dumnezeu, fără să părăsiţi meditaţia voastră. Peste tot să nu intre cineva în chilia fratelui său, nici să nu voiţi să vă vedeţi înainte de ora 6, nici să voiţi să cunoaşteţi lucrul de mînă al altora, de a lucrat fratele tău mai bine ca tine, sau tu mai bine ca el. Iar întîlnindu-vă în trecere, să nu vorbiţi în deşert, nici să nu îndrăzniţi orice, ci fiecare să ia aminte, în frica de Dumnezeu, la sine şi la lucrul său de mînă şi la meditaţie şi la sufletul său în ascuns. Iar cînd se isprăveşte Liturghia, sau cînd vă sculaţi de la mîncare, nu vă aşezaţi la vorbă lungă, nici la cuvinte despre Dumnezeu, nici despre lume, ci fiecare să intre în chilia lui şi să şi plîngă păcatele lui. Iar de se iveşte trebuinţa să vorbiţi împreună, vorbiţi foarte puţin, cu smerenie şi evlavie, gîndindu-vă că Dumnezeu ia aminte la voi. Nu vă sfădiţi între voi şi nu vorbiţi împotriva cuiva, nici nu judecaţi pe cineva; nu dispreţuiţi pe cineva, nu cîrtiţi împotriva cuiva. Să nu iasă din gura voastră nici o minciună. Să nu voiţi să vorbiţi sau să auziţi ceva din cele ce nu vă folosesc.

Filocalia

DESPRE LEPĂDARE ŞI DESPRE VIEŢUIREA CĂLUGĂREASCĂ

Frica de Dumnezeu este începutul virtuţii. Iar despre ea se spune că e rodul credinţei şi se seamănă în inimă, cînd mintea se desparte de împrăştierea în lume, adunîndu-şi gîndurile ce rătăcesc din pricina împrăştierii, în cugetarea la viitoarea reaşezare. Căci nimic nu ajută mai bine pe cineva să pună temelia virtuţii, ca a se ţine pe sine străin de lucrurile vieţii şi a rămîne în legea luminii cărărilor celor sfinte şi drepte, pe care le-a amintit şi le-a numit psalmistul, în Duh. Căci anevoie se află vreun om care să poată purta cinstea aceasta, ba poate că nu se află peste tot vreunul, chiar de ar fi cineva deopotrivă cu îngerii. Şi aceasta din grăbita primire a schimbării, cum ar zice cineva.

Începutul căii vieţii stă în aceea ca mintea să cugete la cuvintele lui Dumnezeu şi să petreacă în sărăcie. Căci adăparea din acele cuvinte ajută la desăvîrşirea în sărăcie. Sau adăparea din cugetarea la cuvintele lui Dumnezeu îţi ajută la dobîndirea sărăciei. Iar dobîndirea sărăciei îţi dă odihnă, ca să dobîndeşti cugetarea la cuvintele lui Dumnezeu. Şi acestea două te ajută să urci în scurtă vreme treptele întregii zidiri a virtuţilor.

Filocalia

HARUL LUMINĂTOR

Ar fi trebuit ca noi, cei ce, potrivit cuvintelor dumnezeieşti, sîntem învăţaţi de Dumnezeu (1 Tes. 4, 9) şi purtăm înscrisă în inimă, în chip negrăit, legea cea nouă (2 Cor. 3, 2—3), mai luminoasă ca un sfeşnic, şi sîntem cîrmuiţi de Duhul cel bun şi atotdrept, ca nişte fii şi moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună moştenitori cu Hristos (Rom. 8, 17), să vieţuim asemenea îngerilor şi să nu avem nevoie să fim învăţaţi de cineva, ca să cunoaştem pe Domnul. Dar depărtarea noastră de la bine şi abaterea spre rău, de la cea dintîi răsărire a părului şi, împreună cu aceasta, pizma cumplitului Veliar şi tirania lui neîmpăcată împotriva noastră a sădit în noi pornirea să ne depărtăm în chipul cel mai rău de poruncile mîntuitoare şi îndumnezeitoare şi să ne lăsăm duşi spre prăpăstiile pierzătoare de suflet; iar ceea ce e şi mai jalnic, (este faptul că), ne-a stîrnit să cugetăm şi să lucrăm chiar împotriva noastră. Drept urmare, potrivit cuvântului dumnezeiesc, "nu este nimeni care înţelege, nu este nimeni care să caute pe Dumnezeu"- (Ps. 13, 2). Căci, îndată ce ne-am abătut de la calea cea dreaptă, ne-am făcut netrebnici (Ps. 13, 3) şi, de aceea, în întregime trupuri (Fac. 6, 3). Iar lipsindu-ne de harul luminător şi dumnezeiesc, avem nevoie să ne îndemnăm şi să ne ajutăm unii pe alţii spre cele bune

Filocalia

ÎNFRUNTAREA PĂCATULUI

„Principiile sunt, pentru oameni, un substitut al lui Dumnezeu...". Principiul este un cuvânt încă şi mai limitat decât „Religia". (din recenzia cărții Theological ABC a lui Frederich Buecher, apărută în ,New York Times"). „Religia", cât de multe lucruri poate însemna ea. M-am gândit la aceasta în legătură cu N - o femeie simplă, de vârstă mijlocie, pe care o întâlnesc odată la două, trei săptămâni, în calitate de „părinte spiritual". Vrea să aibă o viață duhovnicească, dar, Doamne, câtă concentrare pe sine, pe felul cum toți apropriații ei – fiul, soțul, vecinii, totul – stau în calea eforturilor ei, câtă orbire la tot ce o înconjoară! Ce atrage la religie pe un astfel de om? Sau, mai bine zis, ce fel de compensare încearcă să găsească?

Înfruntarea păcatelor „Trebuie să înțelegem...!" Ajungem la un moment dat în viață când ne dăm seama că nu este nimic de înțeles, că toate complicațiile sunt imaginate și că totul este un fel de ceață pe care o folosim, pentru a ne acoperi păcatele și pentru a nu fi obligați să le înfruntăm.

Problemele de conștiință ale tinerilor de azi sunt adeseori niște fleacuri. Există două surse ale păcatului: trupul și mândria.

Iar oamenii încearcă adesea să le acopere cu tot felul de complicații pentru a părea dificile și profunde („are multe probleme..."). Şi găsesc cu uşurință un îndrumător spiritual pregătit să le soluționeze problemele, îndeosebi prin discuții interminabile. Adevărul este mult mai simplu: trup şi mândrie. Acestea sunt cheia problemelor şi a dificultăților, rădăcina discuțiilor interminabile, a spovedaniilor monotone, a introspecției si a îngăduinței față de sine. Creştinismul nu este „eficace", nu sună bine. Insuficiența şi falsitatea îndrumării pastorale, a "terapiei" religioase este, adeseori, la fel de falsă precum refuzul de a înfrunta păcatul. Adevărata credință constă în dobândirea virtuții simplității – veselă, plină de viață și eliberatoare. „Dificultățile", „complicațiile" şi „problemele" sunt alibiuri triviale ale omului egocentric îndrăgostit de propria-i imagine: un om agitat si complex.

BUCURIA DESĂVÂRŞITĂ

Mai târziu, mult mai târziu înțelegem că în aceste momente ne-am împărtăşit de o bucurie desăvârşită. O bucurie fără vreo legătură cu ceva concret şi, cu toate acestea, o bucurie; bucuria prezenței lui Dumnezeu şi a deschiderii sale către inimile noastre. Iar experiența acestei întâlniri, a acestei bucurii (care nu ne va mai părăsi niciodată, pentru că a devenit o parte a inimii), ne va determina gândurile şi viziunea întregii vieți.