Rezultate pentru „mare”

Pagina afișează citate și fragmente de text relevante pentru căutarea ta.

129 rezultate

Adversarii lui Hristos

Voi, toți cei care vă declarați atei și areligioși, aveți ceva în comun - adversarul vostru este doar Hristos, nu Mohamed, nici Buda, nici lehova! Și pun rămășag că în fiecare Vinere Mare mănânci în mod ostentativ carne.

Expresia jenată a lui Iorgos a ţinut loc de răspuns pen-tru Teofil, care a continuat cu același avânt:

De ce nu mergi în mod ostentativ de ramadan să mănânci porc într-o moschee? De câte ori te-ai certat cu iehovişti, cu musulmani sau cu cei care, de dragul modei, se ocupă cu yoga, guru sau mai știu și eu cu ce altceva? Pe lângă aceștia de ce treci fluierând indiferent?

Dacă aş merge la vreo moschee să fac aşa ceva, nu aş ieși viu de acolo, răspunse Iorgos, zâmbind fără rost.

Deci eşti „contra" doar acolo unde te simți în sigu-ranță. Adică alături de Hristos și de Biserica Lui! Ce-ea ce nu înţeleg însă și mă depășește complet este de ce te preocupă ceva care nu-ţi place. Nici mie nu-mi pla-ce opera, dar nu mă duc în fața Operei să fac gălăgie! Şi crezi că strămoșii noştri civilizaţi, a căror atitudine o tot propovăduiești, aveau față de religia semenilor lor o atitu-dine ca a ta?

O muscă în Sfântul Munte

Existența lui Dumnezeu

Îmi vorbeşti atâta timp despre logică, dar uiți că Dumnezeu cere credintă. Este imposibil să-L accepţi pe Dumnezeu prin rațiune, pentru că El nu poate fi cuprins de mintea omenească. Așa L-au căutat occidentalii, de aceea au pierdut drumul. Dacă crezi în El, atunci pretu-tindeni Îl vei vedea și o să ți se pară de neconceput ori-ce punere la îndoială a existenței Lui! Arăți credinţă la auzul unor cuvinte de dragoste din partea unei femei şi alergi după ea ca un căţeluş; la promisiunile unui politi-cian, și îl ovaționezi de la balcon; la reclama unui produs inutil, și îl cumperi şi ignori logica, care te poate opri să faci greşeala asta. Cu „bună credinţă" accepți orice bârfă și orice informație exagerată, dar în privința lui Dumne-zeu vrei dovezi! Ei, dacă vrei dovezi, trebuie mai întâi să crezi în El! Doar dacă nu cumva ai tu dovada inexistenţei Lui, pe care o susții! Desigur, Dumnezeu îți poate arăta El o dovadă a existenței Lui, dar tot trebuie să ai mintea și ochii deschişi, ca să nu o ignori sau să o consideri „noroc" ori „coincidenţă"! Altminteri, aşteaptă câteva milioane de ani până când ştiinţa o să dea răspunsuri de neclintit la toate nedumeririle omului ca să îl anuleze pe Dumnezeu. Dar ai grijă, ca nu cumva ultima şi cea mai mare descope-rire a științei să fie existenţa lui Dumnezeu!

O muscă în Sfântul Munte

Icoanele făcătoare de minuni din Sfântul Munte

Axion Estín la Protaton, în Kareia (numită astfel şi Karyótissa), „Iconoama" (Ikonómissa) și „Cucuzelita" (Kukuzélissa) de la Marea Lavră, la Vatoped: „Ctitorița" (Ktitórissa), „Atotîmpărăteasa" (Pantánassa), „Mângâie-toarca" (Paramythia), „Injunghiata" (Esfagméni), „Izvo-râtoarea de mir" (Eleovrýtissa sau Dohiárissa), „Împotri-vă-Glăsuitoarea" (Antifonítria) și „Cea Împuşcată" (Pyro-volithisa); „Portărița” (Portaítissa) la Ivíron; „Cea cu trei mâini" (Triherússa), „Cea care alăptează” (Galaktotrofú-sa), „Maica Domnului a Imnului Acatist" (Akathistu) și „Maica Domnului a preoților" (Papadiki) la Hilandar, „Maica Domnului a Imnului Acatist" (Akathistu) de la Dionisíu; „Cea din altar" (Vimatárissa), „Cea din Stylari" (Stylarini), „Cea Milostivă" (Eleúsa) şi „Ocrotitoarea nebiruită" (Foverá Prostasía), la Cutlumuş, la Pantocra-tor: „Stareţa" (Gheróntissa), la Zografu: „Ascultătoarea" (Epakúusa) şi „Înainte Vestitoarea" (Proanangheloméni), la Dohiariu, „Cea Grabnic Ascultătoare" (Gorgoypiko-0s), la Filoteu: „Dulcea Sărutare" (Glykofilúsa) şi „Stareţa” (Gheróntissa), la „Sfântul Pavel": „Izvorâtoarea de mir" (Myrovlýtissa), „Cea de pe insulă" (Nisiotissa), „Păzitoa-rea" (Fylátussa) şi „Maica Domnului «de la oglindă »" (tu Kathrefti); „Îndrumătoarea" (Odighitria), la Xenofont; „Cea milostivă" (Eleúsa) și „Cea de la arsana" (tu Arsaná), la Esfigmenu; la Constamonitu: cealaltă „Îndrumătoare" (Odighitria) şi „Împotrivă-Glăsuitoarea” (Antifonitria); la Rusikon, „Ierusalimiteana" (Ierosolymitissa); la Simo-nopetra, „Nădejdea celor deznădăjduiți” (Elpis ton Apelpisménon); la Grigoriu: „Cea care alăptează” (Galaktotro. fúsa), „Atotîmpărăteasa" (Pantánassa) şi „Maica Domnu-lui-Paleologhina" (Paleologhina); „Cea care lacrimează (Dakryrroúsa) şi „Cea care alăptează (Galaktotrofúsa) la schitul Sfântul Ilie; „Prodromița” (Prodromitissa), la schi-tul Sfântului Ioan Botezătorul; „Cea milostivă” (Eleúsa) la Kavsokalivia; „Maroudá" la schitul omonim al Mănăs tirii Hilandar; „Pururea Fecioara cea Milostivă" (Évsplah-ni Aipártheni) la schitul Tebaidei; la schitul Bogorodiţa, „Maica Domnului «a Tâmplarului»" (Xilurgú), la schi-tul Sfântul Pantelimon, „a Acatistului Bunei Vestiri”.

O muscă în Sfântul Munte

SLĂBICIUNE

Adevărul e că în privinţa aceasta s-a chinuit mult. Sata-na știe care este slăbiciunea, punctul slab în zidurile cetăţii fiecăruia, și într-acolo îşi îndreaptă săgeţile. Punctul slab al unora este mâncarea, al altora, somnul, pentru alții, partea pasională, pentru alții, traiul bun, unii au slăbiciunea mâniei, alții, pe cea a judecării celorlalți, alții sunt iubitori de bani. Acolo unde te doare, acolo te loveşte! Şi el a avut aceeași problemă ca și Iorgos, de aceea îi simțea suferinţa şi de aceea i-a şi dat răspuns. Mai ales în vremea în care a trăit în Australia, bărbat de doi metri, făcând cuceriri şi având admiratoare, trăise multe excese, într-un mediu to-lerant, unde nu era nevoie nici să te căsătorești cu prietena ta, nici să te ascunzi de familia ei, aşa cum se întâmpla pe insula lui. Și, când a venit în Sfântul Munte, toate ace-le experienţe au devenit un adevărat coşmar, îl sufocau. Fiindcă una este să te lupţi cu fapte ipotetice și alta, cu experienţe care şi-au făcut deja sălaș în memoria ta! Lupta era zilnică, serile erau grele, se înnopta greu, Îl ruga pe Dumnezeu să nu se mai facă niciodată noapte, să fie ca la Cercul Arctic, unde ziua durează șase luni.

Un părinte duhovnicesc l-a lămurit că rugăciunea nu este de ajuns, e nevoie să chinui trupul, să-l ostenești, ca să nu mai aibă pofte. Ergoterapie! Asta a făcut. Nu stătea o clipă. Toată ziua era în picioare, la ascultări.

[...]

Se oferea voluntar oriunde simțea că e vorba de efort și chin. Şi când trupul se revolta prin dureri, când pleoapele aveau nevoie de o cantitate mai mare de cafea ca să nu se închidă, atunci, ca prin magie, comunicarea cu Iisus de-venea mai bună, dobândea limpezime și patimile intrau într-o letargie hibernală. La început a crezut că acestea au murit, că au plecat pentru totdeauna, dar, imediat ce se mândrea cu victoria lui, reveneau și mai cumplit și era nevoie de și mai mult efort ca să le adoarmă.

O muscă în Sfântul Munte

ARHITECTURĂ

Opere importante

Clădirea Poștei din Calafat a fost proiectată de arhitect Grigore Cerchez
O aripă a Palatului Cotroceni (Marele Salon de Recepție, reamenajat între 1925 - 1926)
Banca Națională a României, Filiala Brăila (1886)
Palatul Institutului de Arhitectură "Ion Mincu", București (1912-1927)
A participat la proiectarea palatului Academiei de Studii Economice
Bursa din București[necesită citare]
Sediul Uniunii Artiștilor Plastici (în stil neogotic). Clădirea nu mai există fiind dărâmată după cutremurul din 1977 care o afectase parțial.
Sinagoga Cahal Grande (1890). Clădirea a fost devastată în timpul Pogromului din 1941 și demolată în 1955.
Modernizarea și canalizarea Dâmboviței (1880)
Castelul Cantacuzino din Bușteni (1911)
Casa Manu de pe Aleea Alexandru (1915)
Casa Dissescu de pe Calea Victoriei (1910-1912)
Fațada Muzeului Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” (1904-1908)
Teatrul Mihai Eminescu
Vila numismatului Mihail C. Suțu din Constanța
Clădirea Poștei din Calafat

EPILOG

Lângă ţărmul tristei mări

M-am oprit pe-o stâncă.

Apa tremură spre zări,

Verde şi adâncă.



Sufletu-mi, împovărat

De-o iubire moartă,

Se ridică ne-mpăcat

Şi cu el o poartă,



Cum îşi duce greu în zbor

Vulturul de mare,

Peste valuri călător,

Prada moartă-n gheare...

SFATURI DATE FRAŢILOR

Cei ce voiţi să rămîneţi cu mine, ascultaţi pentru Dumnezeu, şi fiecare să şadă în chilia lui în frica lui Dumnezeu. Şi nu dispreţuiţi lucrul vostru de mînă, pentru porunca lui Dumnezeu. Şi nu uitaţi de meditaţia voastră şi de rugăciunea neîncetată. Şi păziţi inima voastră de gînduri străine, ca să nu cugetaţi ceva despre vreun om sau despre vreun lucru al veacului acesta; ci totdeauna cercetaţi în ce înaintaţi şi siliţi-vă să vă îndreptaţi, rugînd pe Dumnezeu cu osteneala inimii şi cu lacrimi ca să vă ierte şi să vă păzească în viitor să nu mai cădeţi din acestea. În fiecare zi să aveţi înaintea ochilor moartea şi să vă gîndiţi cum veţi ieşi din trup şi cum veţi trece peste puterile întunericului care vă vor întîmpina în văzduh şi cum veţi răspunde lui Dumnezeu. Priviţi neîmpiedecat de mai înainte la înfricoşata zi a judecăţii şi a răsplătirii tuturor faptelor şi cuvintelor şi gîndurilor voastre, "Căci toate sînt goale şi descoperite ochilor Celui în faţa Căruia vom da socoteală" (Evr. 4,13).
Sfîntul Pahomie spune „Dacă cineva e împins cu grabă să vorbească şi să rîdă în locul unde se mănîncă, va lua certare (Gap. 9, P.G. 40
col. 948).
De se va întîmpla în timpul cântării şi al rugăciunii, sau în timpul citirii, să vorbească sau să rîdă cineva, trebuie să-şi dezlege îndată brîul şi, avînd capul plecat şi mîinile adunate, să fie dus înaintea altarului şi să fie certat de egumenul mînăstirii. Aceeaşi trebuie să se facă în adunarea fraţilor, cînd în acelaşi mod se adună să mănînce (Pahomie, P.G. 40, col. 948).
Fără o mare trebuinţă să nu vorbiţi în trapeză. Iar la Liturghie să nu îndreptaţi pe vreunul care cîntă, dacă nu va întreba acela ceva. în cursul săptămânii slujiţi în bucătărie în frica lui Dumnezeu, fără să părăsiţi meditaţia voastră. Peste tot să nu intre cineva în chilia fratelui său, nici să nu voiţi să vă vedeţi înainte de ora 6, nici să voiţi să cunoaşteţi lucrul de mînă al altora, de a lucrat fratele tău mai bine ca tine, sau tu mai bine ca el. Iar întîlnindu-vă în trecere, să nu vorbiţi în deşert, nici să nu îndrăzniţi orice, ci fiecare să ia aminte, în frica de Dumnezeu, la sine şi la lucrul său de mînă şi la meditaţie şi la sufletul său în ascuns. Iar cînd se isprăveşte Liturghia, sau cînd vă sculaţi de la mîncare, nu vă aşezaţi la vorbă lungă, nici la cuvinte despre Dumnezeu, nici despre lume, ci fiecare să intre în chilia lui şi să şi plîngă păcatele lui. Iar de se iveşte trebuinţa să vorbiţi împreună, vorbiţi foarte puţin, cu smerenie şi evlavie, gîndindu-vă că Dumnezeu ia aminte la voi. Nu vă sfădiţi între voi şi nu vorbiţi împotriva cuiva, nici nu judecaţi pe cineva; nu dispreţuiţi pe cineva, nu cîrtiţi împotriva cuiva. Să nu iasă din gura voastră nici o minciună. Să nu voiţi să vorbiţi sau să auziţi ceva din cele ce nu vă folosesc.

Filocalia

FRAŢII ÎMPREUNĂ

Răspuns al marelui Bătrîn (sau al lui Varsanufie ) către Ava Ioan de la Berşeba, care-i ceruse să îngăduie să vină să vieţuiască lîngă ei, în mînăstirea lor de obşte.

S-a scris în Apostol că "Cel ce a început întru voi lucrul cel bun, El însuşi îl va şi duce la capăt pînă în ziua Domnului nostru Iisus Hristos" (Filip l,6). Şi iarăşi a spus Stăpînul nostru celui ce a venit la El: ,,De nu se va lepăda cineva de toate cele ce le are şi de neamul lui, ba de nu-şi va urî chiar şi sufletul său, nu poate să fie ucenicul Meu" (Lc. 14, 33 şi 26). Şi e cu putinţă lui Dumnezeu să împlinească acest cuvînt pentru noi. "Că ce este mai bine şi mai plăcut decît a locui fraţii împreună?" (Ps. 132, 1). Deci mă rog să ajungi la măsura scrisă în Fapte: "Cîţi aveau averi le vindeau şi aducînd preţul celor vîndute îl puneau la picioarele Apostolilor" (Fapte 4, 34, 35).

Şi eu cunoscînd rîvna ta, ca fiind după Dumnezeu, am spus iubitului nostru fiu, Serid, care ne-a acoperit pe noi cu Dumnezeu de către oameni (şi nădăjduim în Dumnezeu că te va acoperi şi pe tine împreună cu noi): "Primeşte pe fratele Ioan cu dragoste multă şi să nu stai de loc la îndoială. Căci încă înainte cu doi ani mi-a descoperit Dumnezeu că va veni aici şi mulţi dintre fraţi vor veni la noi. Şi eu am păzit descoperirea pînă ce voi afla ce va face Domnul. Cînd deci s-a împlinit timpul, am arătat-o şi eu vouă".

Şi fiindcă am socotit ca din cele ce le port să-ţi trimit ceva şi ţie, iată am luat culionul de pe capul meu şi ţi l-am trimis prin fratele, zicînd: "Dă-i-l lui şi adu-mi în locul lui altul". Ţine-l deci pînă la moartea ta. Căci te va acoperi de multe rele şi ispite. Să nu-l dai deci altcuiva. Că el este Binecuvîntarea lui Dumnezeu prin mîinile mele. Şi sileşte-te să duci la capăt lucrul tău şi eliberează-te de orice altă grijă, cum ne-am eliberat şi noi. Şi şezi cu noi întru toată negrija, dăruindu-te lui Dumnezeu.

Şi eu, Serid , îţi spun ţie un lucru minunat. Cînd grăia Bătrînul acestea, gîndeam întru mine: cum voi putea ţinea aceasta în minte, ca să le scriu ? Dacă ar vrea Bătrînul, aş aduce aci cerneală şi hîrtie ca să scriu orice cuvînt pe care-l aud. Dar el a cunoscut ceea ce gîndeam şi faţa lui începu să strălucească ca focul şi-mi spuse: "Du-te şi scrie şi nu te teme. Dacă ţi-aş spune zeci de mii de cuvinte ca să le scrii, Duhul lui Dumnezeu nu te; va lăsa să scrii nici mai mutte nici mai puţine decît ţi-am spus, chiar dacă ai voi, ci-ţi va conduce mâna ca să le scrii acestea pe rînd.

Filocalia

MEŞTEŞUGUL LINIŞTIRII

Nu se poate pocăi cineva, fără liniştire; nici nu poate atinge în vreun fel oarecare curăţia, fără retragere; şi nu se poate învrednici de convorbirea cu Dumnezeu şi de vederea Lui pînă ce se află în convorbire cu oamenii şi îi vede pe ei. De aceea, cei ce şi-au făcut o grijă din a se pocăi de greşalele lor, a se curaţi de patimi şi a se bucura de convorbirea cu Dumnezeu şi de vederea Lui — care este capătul de drum şi ţinta celor ce petrec după Dumnezeu, şi arvuna, ca să zic aşa, a moştenirii veşnice a lui Dumnezeu — urmăresc cu toată sîrguinţa liniştirea şi socotesc drept lucrul cel mai folositor să se retragă şi să ocolească pe oameni, cu toată simţirea sufletului, începutul lor în viaţa de liniştire este plînsul, ocărîrea şi dispreţuirea de sine, pentru care, spre a le face în chip cît mai curat, iau asupra lor privegherile, starea în picioare, înfrînarea şi osteneala trupească, al căror sfîrşit deobşte este rîul de lacrimi ce porneşte din ochii celor ce cugetă cele smerite întru frîngerea inimii. Căci precum în cei ce tind spre curăţie şi o dobândesc prin fapte, sfîrşitul este pacea din partea gîndurilor, aşa în aceia sfîrşitul este, cum am spus, curgerea lacrimilor.

Filocalia

HARUL LUMINĂTOR

Ar fi trebuit ca noi, cei ce, potrivit cuvintelor dumnezeieşti, sîntem învăţaţi de Dumnezeu (1 Tes. 4, 9) şi purtăm înscrisă în inimă, în chip negrăit, legea cea nouă (2 Cor. 3, 2—3), mai luminoasă ca un sfeşnic, şi sîntem cîrmuiţi de Duhul cel bun şi atotdrept, ca nişte fii şi moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună moştenitori cu Hristos (Rom. 8, 17), să vieţuim asemenea îngerilor şi să nu avem nevoie să fim învăţaţi de cineva, ca să cunoaştem pe Domnul. Dar depărtarea noastră de la bine şi abaterea spre rău, de la cea dintîi răsărire a părului şi, împreună cu aceasta, pizma cumplitului Veliar şi tirania lui neîmpăcată împotriva noastră a sădit în noi pornirea să ne depărtăm în chipul cel mai rău de poruncile mîntuitoare şi îndumnezeitoare şi să ne lăsăm duşi spre prăpăstiile pierzătoare de suflet; iar ceea ce e şi mai jalnic, (este faptul că), ne-a stîrnit să cugetăm şi să lucrăm chiar împotriva noastră. Drept urmare, potrivit cuvântului dumnezeiesc, "nu este nimeni care înţelege, nu este nimeni care să caute pe Dumnezeu"- (Ps. 13, 2). Căci, îndată ce ne-am abătut de la calea cea dreaptă, ne-am făcut netrebnici (Ps. 13, 3) şi, de aceea, în întregime trupuri (Fac. 6, 3). Iar lipsindu-ne de harul luminător şi dumnezeiesc, avem nevoie să ne îndemnăm şi să ne ajutăm unii pe alţii spre cele bune

Filocalia