DOBÂNDIREA LACRIMILOR
Mai întâi roagă-te pentru dobândirea lacrimilor, ca prin plâns să înmoi sălbătăcia ce se află în sufletul tău; şi după ce vei fi mărturisit astfel împotriva ta fărădelegile tale înaintea Domnului, să primeşti iertare de la El.
Pagina afișează citate și fragmente de text relevante pentru căutarea ta.
4 rezultate
Mai întâi roagă-te pentru dobândirea lacrimilor, ca prin plâns să înmoi sălbătăcia ce se află în sufletul tău; şi după ce vei fi mărturisit astfel împotriva ta fărădelegile tale înaintea Domnului, să primeşti iertare de la El.
A scăpa de moarte este cu neputinţă. Cunoscând aceasta, oamenii înţelepţi şi deprinşi în virtute şi în cuget iubitor de Dumnezeu primesc moartea fără suspine, fără frică şi fără plâns, aducându-şi aminte de neînlăturarea ei şi de izbăvirea din relele vieţii.
Un frate l-a întrebat pe avva Matoes: Spune-mi un cuvânt. El i-a zis: Mergi și roagă-te lui Dumnezeu, ca să-ți dea plâns și smerenie în inima ta. Fii mereu atent la păcatele tale și nu-i judeca pe alții, ci socotește-te mai prejos de toți. Nu ține prieteșug cu vreun copil și nu cunoaște nicio femeie, nu te împrieteni cu vreun eretic, rupe îndrăzneala din tine, stăpânește-ți limba și pântecele și gustă doar puțin vin. Dacă cineva iți vorbește despre vreun lucru oarecare, nu te lua la harță cu el, ci, dacă vorbește bine, spune-i: Da, iar de vorbește rău, spune-i: Tu știi ce vorbești. Nu te certa cu el despre cele spuse. Aceasta e smerenia.
Avva Ioan [cel Pitic] a zis: Vreau ca omul să se împărtășească măcar puțin din toate virtuțile. De aceea, în fiecare zi, când te scoli dimineața, pune un nou început la toate virtuțile și poruncile lui Dumnezeu, cu mare răbdare, cu teama și multă răbdare, în iubirea lui Dumnezeu, cu toată râvna sufletului și a trupului, cu multă smerenie, răbdător cu frământările inimii și cu paza [sufletului], cu multe rugăciuni și rugăminți, cu suspin, cu limba curată și cu ochii feriți [de lucruri urâte], disprețuindu-te, fără mânie, pașnic și nerăsplătind răul cu rău, fără să te uiți la greșelile altora ori să te măsori pe tine însuți, tu, cel mai prejos de orice creatură; renunțând la materie și la tot ce ține de carne, pe cruce, cu lupta, cu sărăcia duhului, cu voința și asceza duhovnicească, cu post, cu pocăință și cu plâns, cu încleștare, cu discernământ, cu puritatea sufletului, cu bună socoteală, lucrând în liniște, cu privegheri de noapte, cu foame și sete, cu frig și goliciune, cu trudă, închizându-te în mormânt, ca și cum ai fi murit deja, gândindu-te că moartea ți se apropie în fiecare oră.