Rezultate pentru „revela”

Un singur Dumnezeu, Tatăl Cuvântului viu, al înţelepciunii Sale substanţiale, al Virtuţii Sale, al Chipului Său veşnic născător desăvârşit al Celui desăvârşit, Tată al Fiului unic. Un singur Domn, singur ieşit din Cel Ce singur este, Dumnezeu din Dumnezeu, expresia şi chipul dumnezeirii, Cuvânt lucrător, Înţelepciune care cuprinde întregul univers şi virtute producătoare a întregii creaţii, Fiu adevărat al Tatălui adevărat, nevăzut din nevăzut, nestricăcios din nestricăcios, nemuritor din nemuritor, veşnic din veşnic.

Şi un Duh Sfânt care-şi are fiinţa din Dumnezeu şi a fost revelat, din Fiul, oamenilor; Chip al Fiului, desăvârşit din desăvârşit; viaţă, cauză a celor vii; sfinţenie care produce sfinţirea, în care se manifestă Dumnezeu Tatăl, carele e mai presus de toate întru toate, precum şi Dumnezeu Fiul carele este pretutindeni. Treime desăvârşită în glorie, eternitate, împărăţie nici împărţită, nici înstrăinată.

Nimic creat, deci, în Treime, nici sclav, nici introdus, ca neexistând, la început şi apărând mai apoi; căci nici Fiul n-a lipsit vreodată Tatălui, nici Duhul Fiului, ci neschimbabilă şi neschimbată a fost totdeauna aceeaşi Treime

Sfânta Euharistie nu este posibilă în lipsa Bisericii, adică fără o comunitate care să-i cunoască caracterul și vocația unică, dragostea, adevărul, credința și misiunea (toate acestea sunt desăvârșite în Sfânta Euharistie). Mai precis, ea este Trupul lui Hristos. Sfânta Euharistie revelează Biserica în calitatea ei de comunitate dragoste pentru Hristos, dragoste în Hristos - ca misiune de a-i întoarce pe toți la Hristos. Biserica nu are alt scop, nu are o „viață religioasă" separată de lume, pentru că, în felul acesta, Biserica ar deveni un idol. Biserica este casa de unde fiecare dintre noi pleacă la serviciu și în care ne întoarcem cu bucurie pentru a găsi viața, fericirea şi bucuria, unde fiecare îşi aduce roadele muncii sale și unde totul este transfigurat în sărbătoare, libertate şi împlinire. Prezența, trăirea în această „casă", aflată deja în afara timpului, este ne schimbată, umplută de veşnicie, revelând veşnicia. Doar această prezență poate da sens și valoare vieții, poate raporta totul la această trăire și s-o desăvârşească. „Chipul acestei lumi trece", însă numai trecând, lumea devine, în cele din urmă, „lumea" propriu-zisă: O. un dar de la Dumnezeu, o bucurie ce vine din comuniunea cu forma, conținutul și imaginea acestei „lumi".

A fost cândva o vreme când teologia era acel „cuvânt al lui Dumnezeu"; nu doar cuvinte despre Dumnezeu, ci cuvinte dumnezeiești, o revelație. Ce este rugăciunea? Este aducerea aminte de Dumnezeu, simțirea prezenței Sale şi bucuria pe care ne-o dă această prezență întotdeauna, oriunde, în toate.

Îmi place să intru în legătură cu viețile umane umile, în simplitatea şi liniştea lor. Doar în aceste vieți, Dumnezeu se revelează.

Avva Ioan cel Pitic a povestit că un bătrân înduhovnicit s-a închis în chilie. Era vestit în oraș și foarte slăvit. I s-a revelat: Un sfânt va să moară, du-te și-ți ia rămas bun înainte să-și dea ultima suflare.

El a cugetat în sinea lui: Dacă ies în timpul zilei oamenii se vor buluci după mine, vor face vacarm întreg și nu-mi voi găsi liniștea. Am să ies pe seară, prin întuneric, nevăzut de nimeni.

Și a ieșit seara din chilie, ca să nu fie văzut. Dumnezeu însă a trimis jos, din cer, doi îngeri cu făclii aprinse, care-l însoțeau, luminându-l. Și îndată tot orașul a alergat să-i vadă slava. Pe cât a crezut bătrânul că fuge de slava, pe atât a fost copleșit de ea. Prin aceasta se împlinește ce-a fost scris: Cine se smerește va fi înălțat.