Rezultate pentru „rugăciune”

Adevărul e că în privinţa aceasta s-a chinuit mult. Sata-na știe care este slăbiciunea, punctul slab în zidurile cetăţii fiecăruia, și într-acolo îşi îndreaptă săgeţile. Punctul slab al unora este mâncarea, al altora, somnul, pentru alții, partea pasională, pentru alții, traiul bun, unii au slăbiciunea mâniei, alții, pe cea a judecării celorlalți, alții sunt iubitori de bani. Acolo unde te doare, acolo te loveşte! Şi el a avut aceeași problemă ca și Iorgos, de aceea îi simțea suferinţa şi de aceea i-a şi dat răspuns. Mai ales în vremea în care a trăit în Australia, bărbat de doi metri, făcând cuceriri şi având admiratoare, trăise multe excese, într-un mediu to-lerant, unde nu era nevoie nici să te căsătorești cu prietena ta, nici să te ascunzi de familia ei, aşa cum se întâmpla pe insula lui. Și, când a venit în Sfântul Munte, toate ace-le experienţe au devenit un adevărat coşmar, îl sufocau. Fiindcă una este să te lupţi cu fapte ipotetice și alta, cu experienţe care şi-au făcut deja sălaș în memoria ta! Lupta era zilnică, serile erau grele, se înnopta greu, Îl ruga pe Dumnezeu să nu se mai facă niciodată noapte, să fie ca la Cercul Arctic, unde ziua durează șase luni.

Un părinte duhovnicesc l-a lămurit că rugăciunea nu este de ajuns, e nevoie să chinui trupul, să-l ostenești, ca să nu mai aibă pofte. Ergoterapie! Asta a făcut. Nu stătea o clipă. Toată ziua era în picioare, la ascultări.

[...]

Se oferea voluntar oriunde simțea că e vorba de efort și chin. Şi când trupul se revolta prin dureri, când pleoapele aveau nevoie de o cantitate mai mare de cafea ca să nu se închidă, atunci, ca prin magie, comunicarea cu Iisus de-venea mai bună, dobândea limpezime și patimile intrau într-o letargie hibernală. La început a crezut că acestea au murit, că au plecat pentru totdeauna, dar, imediat ce se mândrea cu victoria lui, reveneau și mai cumplit și era nevoie de și mai mult efort ca să le adoarmă.

Dacă nu putem să evităm impulsul sau gândul, care, într-un fel sau altul, vine și trece de zidurile cetății, adică pătrunde în mintea noastră, atunci să ne străduim să nu îl întreţinem. Ce vreau să zic prin asta? Să nu îl acceptăm, să nu îl primim. Să-l ignorăm, ca și cum ar fi cineva anti-patic. Iar dacă nici asta nu putem face, atunci să-i dăm un șut ca să plece înainte de a se „întovărăși” cu imaginația noastră. Ei bine, cea mai bună lovitură este invocarea nu-melui lui Iisus.

Îţi aduci aminte de cartea pe care ți-am dat-o, despre omul acela care căuta o cale de a se ruga permanent, până și în timpul somnului? Ştii de ce rugăciunea aceasta, „Doam-ne lisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă!", se numeşte rugăciunea inimii? Fiindcă, în final, în starea de desăvârşire, credinciosul ajunge să o rostească cu fiecare bă-taie a inimii. Acum aceste lucruri îți pot părea ca de pe altă lume, dar, crede-mă, sunt singura cale de a ajunge la sfinţenie în zilele noastre, când nu există martirii și persecuții.

Sigur, o să-mi spui – și pe bună dreptate –, „eu nu vreau să mă sfinţesc, vreau doar să pot să-mi liniștesc trupul".

Dar problema este că doar dacă te sfințești vei putea să biruieşti! Ce înseamnă a te sfinți? Duhul biruieşte trupul, şi sufletul se eliberează. Sufletul liber aleargă să îl afle pe Creatorul lui. De aceea ne luptăm noi, monahii, cu toate acestea. De aceea postim, de aceea priveghem, de aceea ne lipsim de plăceri și de tot ceea ce mulțumește trupul.

Când satana vede toate acestea, când vede că un om priveşte spre Dumnezeu, turbează și, fiindcă este duh și poate comunica cu noi doar prin intermediul duhului, fa-ce singurul lucru posibil pentru el. Care este acesta? Să pătrundă în cugetul nostru și să ne asalteze cu gânduri.

Cu gândul lăcomiei și al foamei atunci când postim, cu gândul desfrânării atunci când trăim în abstinenţă, al oboselii şi al trândăviei atunci când participăm la slujbe și cu mul-te alte gânduri despre care tu crezi că sunt propriile idei şi gânduri. De aceea trebuie să ne rugăm neîncetat! Acesta este răspunsul la întrebarea ta. Fiindcă Hristos este singurul Care ne poate ocroti în fața atacului gândurilor celor rele. Fără ajutorul Lui nu putem să îl înfruntăm pe stăpânul întunericului.

Rugăciunea îl face pe om să stea în fața lui Dumnezeu. Prin simplul fapt de a ne așeza în prezența Lui, sufletul nostru începe să se lumineze și să se liniștească.

Rugăciunea nu este doar cererea unor bunuri, ci o conversație familiară cu Dumnezeu. Cel care se roagă cum se cuvine nu cere lucruri pământești, ci Îl cere pe Dumnezeu Însuși.

Noi ne rugăm pentru voi și pentru toți oamenii, așa cum ne-a învățat Hristos, Mântuitorul nostru, care ne-a poruncit să-i iubim chiar și pe dușmanii noștri.

Veselitu-ne-ai pe noi, Doamne, întru făpturile Tale şi întru lucrul mâinilor Tale ne-am bucurat.

Însemnatu-s-a peste noi lumina feţei Tale, Doamne. Dat-ai veselie în inima noastră din rodul grâului, al vinului şi al untdelemnului, ce s-au înmulţit.

Cu pace ne vom culca şi vom adormi, că Tu, Doamne, îndeosebi, întru nădejde ne-ai aşezat.

Ce este binele, dacă nu Dumnezeu? Aşa dar, să-I lăsăm Lui toate cele ce ne privesc şi ne va fi bine. Căci Cel ce e bun, desigur că e şi dătătorul darurilor bune.
Nu te îndurera, dacă nu capeţi îndată dela Dumnezeu ceea ce ceri. Căci vrea să-ţi facă şi mai mult bine, lăsându-te să stărui către El în rugăciune. Fiindcă ce e mai presus ca a vorbi cu Dumnezeu şi a fi răpit la împreuna petrecere cu El?

Nu te ruga împlinind numai formele dinafară, ci îndeamnă-ţi mintea spre simţirea rugăciunii duhovniceşti cu multă frică.
Uneori stând la rugăciune te vei ruga dintr'odată bine; alteori, chiar ostenindu-te foarte, nu vei ajunge la ţintă, ca să ceri şi mai mult, şi primind, să ai un câştig care nu-ti mai poate fi răpit.
Apropiindu-se îngerul, se depărtează grămadă toţi cei ce ne turbură, şi mintea se află în multă odihnă, rugându-se curat. Alteori, ameninţându-ne obişnuitul război, mintea se luptă şi nu poate să se liniştească, deoarece s'a amestecat mai 'nainte cu felurite patimi. Totuşi cerând şi mai mult, va afla. Căci "celui ce bate i se va deschide".

Rugându-te tu cum trebue, ti se vor întâmpla astfel de lucruri, încât să ti se pară că ai dreptate să te foloseşti de mânie. Dar nu este nicio mânie dreaptă împotriva aproapelui. Căci de vei căuta vei afla că este cu putinţă să rândueşti lucrul bine şi fără mânie. Deci foloseşte-te de tot meşteşugul ca să nu izbucneşti în mânie.
Vezi ca nu cumva, părând că vindeci pe altul să fii tu însuti netămăduit şi să împiedeci rugăciunea ta.
Fugind de mânie, vei afla cruţare şi te vei dovedi înţelept şi vei fi între cei ce se roagă.
Înarmându-te împotriva mâniei, nu vei suferi niciodată pofta, căci aceasta dă mâncare mâniei; iar mânia turbură ochiul mintii, întinând starea rugăciunii.

Dacă vrei să te rogi în chip vrednic de laudă, lapădă-te de tine în tot ceasul şi, suferind nenumărate răutăţi, nevoeşte-te pentru rugăciune.
Necazul pe care îl rabzi cu bună înţelegere te va face să-i afli rodul în vremea rugăciunii.
Dorind să te rogi cum trebue, să nu întristezi vreun suflet; iar de nu, în deşert alergi.
Lasă-ţi darul tău, zice, înaintea altarului şi plecând împacă-te mai întâiu cu fratele tău, şi apoi venind te vei ruga neturburat. Căci amintirea răului înegreşte cugetul celui ce se roagă şi întunecă rugăciunile lui.
Cei ce îşi îngrămădesc supărări şi pomeniri de rău, sunt asemenea celor ce scot apă şi o toarnă într'un vas fără fund.
Dacă eşti răbdător, pururea te vei ruga cu bucurie.