Rezultate pentru „sabie”

Pagina afișează citate și fragmente de text relevante pentru căutarea ta.

4 rezultate

PRICINA PĂCATULUI

Când vreunul dintre vrăjmaşi te va răni în luptă şi vrei să-i întorci sabia lui, precum scrie, asupra inimii lui, fă aşa precum te sfătuim: descoase în tine însuţi gândul aruncat de el, ce fel este şi din câte lucruri este alcătuit şi care lucru turbură mai mult mintea. Iar ceea ce zic aceasta este: să zicem că e trimis de el gândul iubirii de argint. Desfă-l pe acesta în mintea care l-a primit, în sensul aurului, în aurul însuşi şi în patima iubirii de bani. Apoi întreabă: Ce este păcat dintre acestea? Oare mintea? Dar atunci cum este ea chipul lui Dumnezeu? Sensul aurului? Dar cine, având minte, va spune aceasta vreodată? Oare aurul însuşi e păcat? Dar atunci de ce s'a făcut? Urmează aşadar că al patrulea lucru este pricina păcatului. Iar acesta nu e nici lucrul ce stă de sine, nici ideea lucrului, ci o plăcere oarecare vrăjmaşă omului, născută din voia cea liberă a sa şi care sileşte mintea să se folosească rău de făpturile lui Dumnezeu. Această plăcere avem să o tăiem, după îndatorirea ce ne-a dat-o legea lui Dumnezeu. Cercetând tu acestea, se va nimici gândul, desfăcându-se într'o simplă contemplaţie a ta şi va fugi dela tine dracul, după ce prin cunoştinţa aceasta mintea ta s'a ridicat la înălţime. Iar dacă, vrând să te foloseşti împotriva lui de sabia sa, doreşti să-l dobori mai întâi cu praştia ta, scoate şi tu o piatră din traista de păstor a ta şi caută vederea lui, spre a afla cum vin îngerii şi dracii în lumea noastră, iar noi nu mergem în lumile lor? De ce nu putem adecă şi noi să unim pe îngeri şi mai mult cu Dumnezeu şi nu ne hotărîm să-i facem pe draci şi mai necuraţi? Şi cum se face că luceafărul, care a răsărit dimineaţa, a fost aruncat pe pământ1) şi a socotit marea ca pe o coajă de nucă, iar tartarul adâncului ca pe un rob? Şi de ce încălzeşte adâncul ca pe o topitoare, turburând pe toţi prin răutatea sa şi pe toţi vrând să-i stăpânească? Căci trebue să ştim că înţelegerea acestor lucruri foarte mult îl vatămă pe dracul şi alungă toată tabăra lui. Dar acestea vin cu încetul în cei cari s'au curăţit şi văd întru câtva înţelesurile întâmplărilor. Cei necurăţiţi însă nu cunosc vederea acestora. Şi chiar dacă aflând-o dela alţii, ar spune-o şi ei, nu vor fi auziţi, fiind mult colb şi zgomot de patimi în toiul războiului. Căci trebue să fie cu totul liniştită tabăra celor de alt neam, pentru ca singur Goliat să se întâlnească cu David al nostru. In felul acesta ne vom folosi de desluşirea războiului şi de vederea lui şi în cazul celorlalte gânduri necurate.

Filocalia

MÂNIA ȘI GRIJA

Scopul dracilor e ajutat foarte mult de mânia noastră, când se mişcă împotriva firii, făcându-se de mare folos oricărui vicleşug al lor. De aceea toţi zoresc să o întărâte zi şi noapte. Când o văd însă legată de blândeţe, atunci caută pricini îndreptăţite ca să o deslege îndată, ca făcându-se foarte aprinsă, să o folosească pentru gândurile lor furioase. De aceea nu trebue sa o întărâtăm nici pentru lucruri drepte, nici pentru nedrepte, ca să nu dăm chiar noi sabie primejdioasă în mâna vrăjmaşului, ceea ce ştiu că fac mulţi şi mai mult decât trebue, aprinzându-se pentru motive neînsemnate. Căci spune-mi de ce te prinzi grăbit la harță dacă dispreţueşti bucatele, banii şi slava ? De ce hrăneşti câinele când te lauzi că nu ai nimica? Iar dacă acesta latră şi se ia după oameni, trebue că ai niscai lucruri şi vrei să le păzeşti. Dar eu despre unul ca acesta cred că e departe de rugăciunea curată, ştiind că mânia este ciumă pentru o astfel de rugăciune. Şi mă mir că unul ca acesta şi pe Sfinţi i-a uitat: pe David, care strigă: „Opreşte mânia şi părăseşte turbarea"; pe Eclesiastul care porunceşte: „Alungă mânia dela inima ta şi scoate vicleşugul din trupul tău" ; pe Apostolul care rândueşte: „Să ridicăm în toată vremea şi în tot locul mâini cuvioase spre Domnul, fără mânie şi gânduri". De ce oare nu învăţăm şi noi dela obiceiul tainic şi vechiu al oamenilor, cari alungă câinii din casă în vremea rugăciunii? Obiceiul acesta ne dă să înţelegem că mânia nu trebue să fie cu cei ce se roagă. „Mânia este vinul şerpilor". De aceea Nazireii se înfrânează dela vin. Iar despre faptul că nu trebue să ne îngrijim de îmbrăcăminte şi bucate, socot de prisos a mai scrie, însuşi Mântuitorul oprind acest lucru în Evanghelii. „Nu vă îngrijiţi, zice, în sufletul vostru ce veţi mânca, sau ce veţi bea, sau cu ce vă veţi îmbrăca", căci toate acestea le fac păgânii şi necredincioşii, care leapădă purtarea de grijă a Stăpânului şi tăgăduiesc pe Făcătorul. De creştini este cu totul străin acest lucru, de îndată ce cred că şi cele două vrăbii vândute cu un ban stau sub purtarea de drijă a Sfinţilor îngeri. Au însă dracii şi obiceiul acesta: după gândurile necurate, aduc în suflet şi pe acelea ale grijii, ca să se depărteze Iisus dela noi, umplut fiind locul cugetării cu mulţime de gânduri, şi să nu mai poată rodi cuvântul, fiind copleşit de gândurile grijii. Lepădând dar asemenea gânduri, să lăsăm toată grija noastră în seama Domnului, îndestulându-ne cu cele de faţă, cu îmbrăcăminte şi hrană sărăcăcioasă, ca să slăbim în fiecare zi pe părinţii slavei deşarte. Iar dacă cineva socoteşte că nu-i stă bine în haină sărăcăcioasă, să privească la Sf. Pavel cum aşteaptă în frig şi desbrăcat, cununa dreptăţii. Dacă Apostolul a numit lumea aceasta stadion şi teatru, oare cel ce s'a îmbrăcat cu gândurile grijii, mai poate alerga spre răsplătirea chemării de sus a lui Dumnezeu, sau mai poate să se lupte cu începătoriile, cu domniile şi cu stăpânitorii întunerecului veacului acestuia? Eu nu ştiu dacă-i va fi cu putinţă; acest lucru l-am învăţat dela însăşi cazurile văzute. Căci se va împiedeca în haină şi se va rostogoli la pământ, ca şi mintea de gândurile purtării de grijă, dacă e adevărat cuvântul care zice că mintea rămâne statornic lipită de comoara sa, că „unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta"'.*)

Filocalia

CARTEA CELOR VII

Avva Pafnutie a zis: Mergând pe drum s-a întâmplat să mă rătăcesc din pricina ceții și m-am pomenit în apropierea unui sat. Acolo i-am văzut pe unii împreunându-se fără rușine. M-am oprit să mă rog pentru păcatele mele și, iată, un înger cu o sabie a coborât și-mi spune: Pafnutie, toți cei care judecă pe semeni mor de această sabie. Dar pentru că tu n-ai judecat pe nimeni, ci te-ai smerit în fața lui Dumnezeu, ca și cum tu ai fi păcătuit, numele tău a fost scris în cartea celor vii.

SFÂNTA ÎMPĂRTĂȘANIE

Avva Daniel Faranitul a povestit: "Părintele nostru, avva Arsenie, a spus despre un sketiot că era un mare ascet practic, dar simplu în credință. Se clătina din pricina ignoranței sale, căci îndrăznea să spună că pâinea cu care ne împărtășim nu este trupul lui Hristos în mod real, ci în mod figurat. Doi bătrâni l-au auzit și, cunoscând cât de mare este în viața ascetică, au socotit că spusele lui veneau din nerăutate și prostie.

S-au dus la el și i-au zis: "Avva, uite ce vorbă lipsită de credință am auzit din gura cuiva. Zice că pâinea cu care ne împărtășim nu este trupul lui Hristos în mod real, ci în mod figurat". Bătrânul răspunde: "Eu am spus asta!".

Atunci ei îl roagă: "Avva, cum poți să spui așa ceva? Vezi mai degrabă cum ne-a transmis învățătura Biserica sobornicească. [...] Bătrânul a răspuns: "Până nu mă încredințez pe viu, nu sunt convins". Atunci ei i-au propus: "Să ne rugăm lui Dumnezeu toată săptămâna și cred că Dumnezeu ne va dezvălui taina". Bătrânul a primit cu bucurie și s-a rugat lui Dumnezeu zicând: "Doamne, Tu știi că nu sunt necredincios din răutate; ca să nu greșesc din neștiință, descoperă-mi [taina aceasta], Iisuse Hristoase!"

Ceilalți doi bătrâni s-au dus, și ei, în chiliile lor și s-au rugat lui Dumnezeu zicând: "Doamne Iisuse Hristoase, dezvăluie bătrânului taina aceasta, și să creadă și să nu se piardă osteneala sa". Dumnezeu i-a ascultat pe toți. Când s-a împlinit săptămâna, duminica au mers la biserică și s-au așezat tustrei pe rogojină și, cu bătrânul în mijloc. Atunci ochii lor s-au deschis, și când pâinea a fost pusă pe sfânta masă, numai lor li s-a arătat ca un prunc. Iar când preotul a întins mâna, ca să frângă pâinea, iată, un înger al Domnului a coborât din cer cu o sabie, a jertfit pruncul și a golit sângele Lui în potir. Cum preotul a frânt pâinea în mici bucăți, și îngerul a tăiat mici bucăți din prunc și când s-au apropiat să mănânce din cele sfinte, doar bătrânului i s-a dat o bucățică de carne în sânge. Atunci s-a înspăimântat și a strigat: "Cred, Doamne, că pâinea este trupul Tău și potirul, sângele Tău". Îndată, carnea din mână lui s-a făcut pâine, după taină, și s-a împărtășit mulțumind lui Dumnezeu. Atunci bătrânii îi zic: "Dumnezeu știe că firea omenească nu poate gusta carne și de aceea s-a prefăcut iî pâine, iar sângele în vin, pentru cei care-L primesc cu credință".

Apoi I-au mulțumit Lui Dumnezeu pentru că n-a îngăduit să se irosească ostenelile bătrânului și s-au dus tustrei, cu bucurie, la chiliile lor.