Rezultate pentru „sfârşit”

Nici un creştin care crede drept în Dumnezeu nu trebue să fie fără grijă, ci să aştepte totdeauna ispita, ca atunci când va veni să nu se mire şi să nu se tulbure, ci să rabde cu mulţumire osteneala necazului şi să înţeleagă ceea ce zice, cântând cu Proorocul: "Cearcă-mă Doamne şi mă ispiteşte". Căci nu a zis: "Certarea ta m'a răpus, ci m'a îndreptat până la sfârşit".

Pe cât este de vecinie împăratul tuturor, neavând nici început, nici sfârşit al împărăţiei Sale, pe atât este mai aducătoare de câştig sârguinţa celor ce şi-au ales să se ostenească pentru virtuţi. Căci cinstirile vieţii de faţă, chiar de ar fi foarte strălucite, se destramă în chip sigur deodată cu viaţa aceasta. Dar cele împărţite de Dumnezeu celor vrednici, fiind dăruite împreună cu nestricăciunea, rămân deapururi.

Intâi ştim că Dumnezeu este începutul, mijlocul şi sfârşitul oricărui bine; iar binele este cu neputinţă să fie crezut şi săvârşit altfel decât în Hristos Iisus şi Duhul Sfânt.

De trei feluri sunt căpeteniile dracilor cari se împotrivesc lucrării noastre. Lor le urmează toată tabăra celor de alt neam. Aceştia stau cei dintâi Ia războiu şi chiamă sufletele spre păcat prin gândurile cele necurate. Unii din ei aduc poftele lăcomiei pântecelui, alţii strecoară în suflet iubirea de argint, şi în sfârşit alţii ne momesc cu slava dela oameni. Dacă râvneşti aşa dar rugăciunea curată, păzeşte mânia; dacă iubeşti neprihănirea, stăpâneşte pântecele; nu-i da pâine să se sature şi necăjeşte-l cu apa. Priveghiază în rugăciune şi alungă dela tine amintirea răului. Cuvintele Duhului Sfânt să nu te părăsească şi bate în porţile Scripturilor cu mâinile virtuților. Atunci îti va răsări nepătimirea inimii şi vei vedea în rugăciune mintea în chipul stelei.

Aceste îndemnuri de folos ţi le dă rânduiala liniştei. Dar acum îţi voiu atrage luarea aminte şi asupra următoarelor lucruri, care ţin de ea. Tu ascultă-mă şi fă cele ce-ţi rânduesc ţie: Aşezându-te în chilia ta, adună-ţi mintea şi gândeşte-te la ceasul morţii. Priveşte atunci la moartea trupului, înţelege întâmplarea, ia-ţi osteneala şi dispreţueşte deşertăciunea din lumea aceasta, atât a plăcerii cât şi a străduinţii, ca să poţi să rămâi nestrămutat în aceeaşi hotărîre a liniştei şi să nu slăbeşti. Mută-ţi gândul şi la starea cea din iad, gândeşte-te cum se chinuesc sufletele acolo, în ce tăcere prea amară sau în ce cumplită suspinare în ce mare spaimă şi frământare sau în ce aşteptare? Gândeşte-te la durerea sufletului cea neîncetată, la lacrămile sufleteşti fără sfârşit. Mută-ţi apoi gândul la ziua învierii şi la înfăţişarea înaintea lui Dumnezeu. Inchipueşte-ţi scaunul acela înfricoşat şi cutremurător. Adu la mijloc cele ce aşteaptă pe păcătoşi: Ruşinea înaintea lui Dumnezeu, a lui Hristos însuşi, a îngerilor, a Arhanghelilor, a Stăpâniilor şi a tuturor oamenilor, toate muncile, focul cel veşnic, viermele cel neadormit, şarpele cel mare, întunerecul şi peste toate acestea plângerea şi scrâşnirea dinţilor, spaimele, chinurile. Gândeşte-te apoi şi la bunătăţile ce aşteaptă pe drepţi: îndrăsnirea cea către Dumnezeu Tatăl şi către Iisus Hristos, către îngeri, Arhangheli, Stăpânii, împreună cu tot poporul împărăţiei şi cu darurile ei: bucuria şi fericirea. Adu în tine amintirea acestora amândouă şi plânge şi suspină pentru soarta păcătoşilor, îmbracă vederea ta cu lacrimi de frică să nu fi şi tu printre dânşii. Iar de bunătăţile ce aşteaptă pe drepţi bucură-te şi te veseleşte. Sârgueşte-te să te învredniceşti de partea acestora şi să te izbăveşti de osânda acelora. Să nu uiţi de acestea, fie că te atli în chilie, fie afară şi nicidecum să nu lapezi pomenirea aceasta dinaintea ta, ca cel puţin printr'aceasta să scapi de gândurile spurcate şi păgubitoare.

Recunoştinţa către Dumnezeu şi vieţuirea cea bună, este roadă omului care place lui Dumnezeu. Şi precum roadele pământului nu se coc într'un ceas, ci după vreme şi ploi şi îngrijire, aşa şi roadele oamenilor se fac minunate prin nevoinţă, prin luare aminte, prin stăruinţă de vreme îndelungetă, prin înfrânare şi prin răbdare. Iar dacă făcând aceasta îţi vei părea vreodată evlavios, nu-ţi crede ţie câtă vreme eşti în trup, ci socoteşte că nimic din ale tale nu e plăcut înaintea lui Dumnezeu. Căci să ştii că nu e uşor omului să păzească nepăcătuirea până la sfârşit.

Viaţa noastră este o lungă şi nesfârşită căutare a Adevărului.

Există iubiri ce se sting ca lampa rămasă fără ulei ori ca torenţii ce seacă atunci când ploaia s-a oprit. Dar dragostea adevărată este asemeni puternicului izvor care ţâşneşte din pământ; curge mereu, nesfârşit.

Odată, s-a ținut o adunare la Sketis pentru un frate care greșise. Toți părinții vorbeau, numai avva Pior tăcea. La sfârșit s-a ridicat, a ieșit, a luat un sac, la umplut cu nisip și l-a aruncat pe umăr. Apoi a luat un coș mic de tot, cu nisip, și l-a pus în față. Când părinții l-au întrebat ce înseamnă toate acestea el a răspuns: Sacul cu mult nisip sunt greșelile mele, o grămadă. Și, l-am pus în spatele meu, ca să nu mă întristez din cauza lor și să plâng. Pe cele mici, ale fratelui, le-am pus înainte și vorbesc, tot vorbesc despre ele, și judec. Nu așa trebuie să fac, ci să le pun pe ale mele în față, să am grijă de dânsele, și să-l rog pe Dumnezeu să mă ierte. Atunci părinții s-au ridicat și au zis: Cu adevărat, aceasta este calea mântuirii.

Când i s-a apropiat sfârșitul [n.n. avvei Agathon], a rămas trei zile cu ochii deschiși și nemișcați. Frații l-au scuturat strigându-i: "Avva Agathon, unde ești?". El le-a zis: "Sunt înaintea judecății lui Dumnezeu". Atunci ei îl întreabă: "Și ție ți-e frică, părinte?". El zice: "M-am străduit cât am putut să îndeplinesc poruncile lui Dumnezeu, dar om sunt. De unde să știu eu dacă faptele mele I-au fost plăcute lui Dumnezeu?". Frații îi zic: "Nu ești convins că faptele tale sunt după Dumnezeu?". Bătrânul răspunde: "Nu îndrăznesc să cred asta până când nu-L întălnesc, căci una este măsura lui Dumnezeu și alta măsura oamenilor".