Rezultate pentru „sfinţenia”

- Dar cu preoții răi cum rămâne?

-Ce vrei să spui cu asta?, întrebă călugărul, nedume-rit. Am crezut că am rezolvat aspectul ăsta. Dacă un preot ți se pare rău, caută unul bun.

- Ha, te-am prins!, sări Iorgos. Tocmai ai acceptat faptul că există preoți răi!

- Nu!, se grăbi Teofil să lămurească răstălmăcirea. Am zis: „dacă ție ți se pare că este rău..."; e cu totul altceva!

Iorgos se ridică în picioare, făcând pe supăratul:

-Adică, după părerea ta, nu există preoți răi? Pe ce lume trăieşti? Dar bineînţeles, cioară la cioară nu-i scoate ochii!

Cu un gest al mâinii, Teofil îl îndemnă să se aşeze din nou:

-Probabil că există. Așa cum au fost și vor mai fi și în viitor. Oameni sunt și ei - am mai vorbit despre asta, să nu repetăm. lar preoții sunt supuși unui război mult mai intens din partea Satanei decât un mirean, întrucât du-ca-se-pe-pustie știe că stricând un preot poate vătăma o întreagă parohie. În definitiv, fiindcă ți-am vorbit despre război, chiar dacă unul duhovnicesc, trebuie să accepți faptul evident că nu toți sunt luptători la fel de buni. Este, de altfel, exact ca în războiul obişnuit. Doar că nu eu sunt cel care o să-i judece. Un sfânt sârb a zis că cineva ne pare bun findcă trecem cu vederea părţile sale rele și, de asemenea, cineva ne pare a fi rău fiindcă ignorăm părțile sale bune. Aşadar, ceea ce ne întunecă discernământul es-te prejudecata sau necunoașterea noastră. Și, în fond, cu-nosc eu adâncul sufletului celui de lângă mine? Au fost văzuți sfinți care, ca să-și ascundă sfinţenia, se prefăceau că sunt nebuni sau îi ocărau pe ceilalți sau mâncau în mod ostentativ carne în timpul postului. Doar Dumnezeu ştie care preot este vrednic sau nevrednic!

- Dar ia zi-mi, dacă fie și în maniera asta suntem de acord asupra faptului că există preoți răi, cum se poate ca nişte slujitori necorespunzători să săvârșească Tainele în mod eficient?

- În Taine garantul este însuşi Hristos. Preoţii au ori-cum doar un rol de intermediari. Sunt, ca să fac o asociere, precum casierul de la bancă, banii o să-i primești indife-rent de calitatea acestuia.

- Și se poate face o treabă bună cu un instrument stricat? la tu o daltă neascuțită și încearcă să sculptezi. O să iasă o monstruozitate! Și nu-mi spune că Dumnezeu es-te atotputernic și face ce vrea El, fiindcă justificarea asta e expirată.

[....]

- Dacă aş avea un astfel de vecin, m-aş muta!

- Şi bine ai face! Să presupunem acum că, fiind la vo-lan, încalci o regulă de circulație și sperjurul acesta îți dă amendă. Are valoare amenda aceasta, venind de la un or-gan de ordine nevrednic sau nu?

- Sigur că are și am s-o și plătesc!

Foarte frumos!, zise Teofil şi faţa i se lumină toată.

La fel este și cu preotul deficitar. Straiele sale sunt de ajuns ca Taina să fie validă, și când zic straie, mă refer la hiroto-nirea sa. Aş putea să-ți vorbesc iarăși despre oameni cu sufletul curat, care în timpul săvârşirii unei Taine au vă-zut îngeri şi sfinți plinind neajunsurile preotului, dar mi-e teamă că îți vor părea exagerate astfel de relatări. Tu ține minte că și cel mai rău preot, atâta vreme cât are hiroto-nia, are puterea de a săvârşi Tainele. Este precum un poştaş rău, care nu anulează calitatea plicurilor pe care le predă. Crezi oare că, atunci când îți este trimisă o scrisoare cu vești bune, dacă îți este adusă de un poştaş rău, veştile bu-ne se vor preface în veşti rele?

Fratele a întrebat pe bătrânul zicând: rogu-te, Părinte, să-mi spui, care a fost scopul întrupării Domnului?
Şi bătrânul răspunzând a zis: mă mir, frate, că, deşi auzi în fiecare zi simbolul credinţei, mă mai întrebi despre aceasta. Totuşi îţi spun că scopul întrupării Domnului a fost mântuirea noastră.
Iar fratele a spus: în ce fel, Părinte?
Şi a răspuns bătrânul: Omul fiind făcut la început de Dumnezeu şi aşezat fiind în Rai, a călcat porunca şi prin aceasta a căzut în stricăciunea morţii. Pe urmă, fiind cârmuit prin Providenţa felurită a lui Dumnezeu generaţie după generaţie, a stăruit totuşi să sporească în rău, fiind dus de feluritele patimi ale trupului, până la deznădejdea de viaţă. Din această pricină Fiul cel Unul Născut al lui Dumnezeu, Cuvântul cel mai dinainte de veci, care este Dumnezeu Tatăl, izvorul vieţii şi al nemuririi, ni s-a arătat nouă celor ce şedeam în întunericul şi în umbra morţii. Intrupându-se din Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria, ne-a arătat chipul unei vieţuiri de formă dumnezeiască.
Şi dându-ne porunci sfinte şi făgăduind împărăţia cerurilor celor ce-şi vor rândui viaţa după ele şi înfricoşând cu chinurile veşnice pe cei ce le vor călca, iar mai pe urmă suferind patima mântuitoare şi înviind din morti, ne-a dăruit nădejdea învierii şi a vieţii veşnice. "Prin aceasta a dezlegat osânda păcatului strămoşesc al neascultării şi a desfiinţat prin moarte stăpânirea morţii, ca «precum în Adam toţi mor, aşa în El toţi să se facă vii».
Suindu-Se apoi la cer şi şezând de-a dreapta Tatălui, a trimis pe Duhul Sfânt, ca arvună, a vieţii şi spre luminarea şi sfinţenia sufletelor noastre, ca şi spre ajutorul celor ce se nevoiesc pentru mântuirea lor prin păzirea poruncilor Lui. Acesta este scopul întrupării Domnului, spus pe scurt.

Mai întâi deci vom vorbi despre înfrânarea pântecelui, care se împotriveşte îmbuibării pântecelui; apoi despre chipul posturilor şi despre felul şi cantitatea bucatelor. Iar acestea nu dela noi le vom spune, ci după cum le-am primit dela Sfinţii Părinţi. Aceştia n'au lăsat un singur canon de postire, nici un singur chip al împărtăşirii de bucate, nici aceeaşi măsură pentru toţi. Fiindcă nu toţi au aceeaşi tărie şi aceeaşi vârstă; apoi şi din pricina slăbiciunii unora, sau a unei deprinderi mai gingaşe a trupului. Insă un lucru au rânduit tuturor: să fugă de îmbuibare şi de saturarea pântecelui. Iar postirea de fiecare zi au socotit că este mai folositoare şi mai ajutătoare spre curăţie, decât cea de trei sau ,de patru zile, sau decât cea întinsă până la o săptămână. Căci zic: cel ce peste măsură întinde postirea, tot peste măsură se foloseşte adeseori şi de hrană. Din pricina aceasta se întâmplă că uneori, din covârşirea postirii, slăbeşte trupul şi se face mai trândav spre slujbele cele duhovniceşti; iar alteori, prin prisosul mâncării, se îngreuiază şi face să se nască în suflet nepăsare şi moleşire. Au cercat Părinţii şi aceea că nu tuturor le este potrivită mâncarea verdeţurilor sau a legumelor şi nici posmagul nu-1 pot folosi ca hrană toţi. Şi au zis Părinţii că unul mâncând două litre de pâine e încă flămând, iar altul mâncând o litră, sau şase uncii, se satură. Deci, precum am zis mai nainte, le-a dat tuturor o singură regulă pentru înfrânare: să nu se amăgească nimeni cu saturarea pântecelui şi să nu se lase furat de plăcerea gâtlejului. Pentru că nu numai deosebirea felurilor, ei şi mărimea cantităţii mâncărilor face să se aprinză săgeţile curviei. Căci cu orice fel de hrană de se va umplea pântecele, naşte sămânţa desfrânării; asemenea nu numai aburii vinului fac mintea să se îmbete, ci şi saturarea de apă, precum şi prisosul a orice fel de hrană o moleşeşte şi o face somnoroasă. In Sodoma nu aburii vinului, sau ai bucatelor felurite au adus prăpădul, ci îmbuibarea cu pâine, cum zice' Prorocul) Slăbiciunea trupului nu dăunează curăţiei inimii, când dăm trupului nu ceea ce voieşte plăcerea, ci ceea ce cere slăbiciunea. De bucate numai atât să ne slujim, cât să trăim, nu ca să ne facem robi pornirilor poftei. Primirea hranei cu măsură şi cu socoteală, dă trupului sănătatea, nu îi ia sfinţenia.

Regula înfrânării şi canonul aşezat de Părinţi, acesta este: Cel ce se împărtăşeşte de vreo hrană să se depărteze de ea până mai are încă poftă şi să nu aştepte să se sature. Iar Apostolul zicând: „Grija trupului să nu o faceţi spre pofte" n'a oprii chivernisirea cea trebuincioasă a vieţii, ci grija cea iubitoare de plăceri. De altfel pentru curăţia desăvârşită a sufletului nu ajunge numai reţinerea dela bucate, dacă nu se adaugă la ea şi celelalte virtuţi. De aceea smerenia prin ascultarea cu lucrul şi prin ostenirea trupului mari foloase aduce, înfrânarea dela iubirea de argint călăuzeşte sufletul spre curăţie, când înseamnă nu numai lipsa banilor, ci şi lipsa poftei de-a-i avea. Reţinerea dela mânie, dela întristare, dela slava deşartă şi mândrie, înfăptuieşte curăţia întreagă a sufletului. Iar curăţia parţială a sufletului, cea a neprihănirii adecă, o înfăptuiesc în chip deosebit înfrânarea şi postul. Căci este cu neputinţă ca cel ce şi-a săturat stomacul să se poată lupta în cuget cu dracul curviei. Iată de ce lupta noastră cea dintâi trebue să ne fie înfrânarea stomacului şi supunerea trupului nu numai prin post, ci şi prin priveghere, osteneală şi cetiri; apoi aducerea inimii la frica de iad şi la dorul după împărăţia cerurilor.