Rezultate pentru „simpli”

Câtă dreptate avea! A ajuns să constate lucrul acesta în Munte, când la început i-a considerat pe toți purtătorii de rasă fără ocupație, leneşi, unii cărora le place traiul bun, deşi a întâlnit fel de fel de monahi! Unii sunt foşti pro-fesori universitari sau oameni de știință care au lucrat la NASA şi au renunţat la slavă și bani, alții, meşteri şi artişti de neegalat, alții, medici și agronomi, alții, foști campioni sportivi și alții, simpli agricultori și pescari. Unii trăiesc în peşteri, iar alţii, în case cu sonerie la intrare și conexiune la internet. Unii poartă rase din material neşifonabil şi stră-lucitoare, alții, straie zdrenţuite. Unii mănâncă un pesmet pe zi, alții, până nu mai pot. Unii discută cu răbdare și îngăduinţă, în timp ce alții, dacă îi contrazici, sar cât colo. Unii îşi petrec întreaga zi la diverse ascultări și la rucode-lie, alții caută un loc cu umbră, ca să se ascundă. Aceleaşi diferenţe le întâlnești și la mănăstiri. Unele nu au nici mă-car lumină electrică, iar altele au antenă parabolică şi lift. Muntele e o adevărată contradicție, dar, după cum îi spu-sese şi Ilarion, „Dumnezeu îi iubeşte pe nebuni".

„Principiile sunt, pentru oameni, un substitut al lui Dumnezeu...". Principiul este un cuvânt încă şi mai limitat decât „Religia". (din recenzia cărții Theological ABC a lui Frederich Buecher, apărută în ,New York Times"). „Religia", cât de multe lucruri poate însemna ea. M-am gândit la aceasta în legătură cu N - o femeie simplă, de vârstă mijlocie, pe care o întâlnesc odată la două, trei săptămâni, în calitate de „părinte spiritual". Vrea să aibă o viață duhovnicească, dar, Doamne, câtă concentrare pe sine, pe felul cum toți apropriații ei – fiul, soțul, vecinii, totul – stau în calea eforturilor ei, câtă orbire la tot ce o înconjoară! Ce atrage la religie pe un astfel de om? Sau, mai bine zis, ce fel de compensare încearcă să găsească?

Înfruntarea păcatelor „Trebuie să înțelegem...!" Ajungem la un moment dat în viață când ne dăm seama că nu este nimic de înțeles, că toate complicațiile sunt imaginate și că totul este un fel de ceață pe care o folosim, pentru a ne acoperi păcatele și pentru a nu fi obligați să le înfruntăm.

Problemele de conștiință ale tinerilor de azi sunt adeseori niște fleacuri. Există două surse ale păcatului: trupul și mândria.

Iar oamenii încearcă adesea să le acopere cu tot felul de complicații pentru a părea dificile și profunde („are multe probleme..."). Şi găsesc cu uşurință un îndrumător spiritual pregătit să le soluționeze problemele, îndeosebi prin discuții interminabile. Adevărul este mult mai simplu: trup şi mândrie. Acestea sunt cheia problemelor şi a dificultăților, rădăcina discuțiilor interminabile, a spovedaniilor monotone, a introspecției si a îngăduinței față de sine. Creştinismul nu este „eficace", nu sună bine. Insuficiența şi falsitatea îndrumării pastorale, a "terapiei" religioase este, adeseori, la fel de falsă precum refuzul de a înfrunta păcatul. Adevărata credință constă în dobândirea virtuții simplității – veselă, plină de viață și eliberatoare. „Dificultățile", „complicațiile" şi „problemele" sunt alibiuri triviale ale omului egocentric îndrăgostit de propria-i imagine: un om agitat si complex.

Îmi place să intru în legătură cu viețile umane umile, în simplitatea şi liniştea lor. Doar în aceste vieți, Dumnezeu se revelează.

A descrie toate lucrările cele rele ale dracilor mi-e cu neputinţă, iar a înşira cu de-a-mănuntul meşteşugirile lor mi-e ruşine, sfiindu-mă de cititorii mai simpli. Totuşi ascultă unele viclenii de ale duhului curviei. Când cineva a dobândit nepătimirea părţii poftitoare şi gândurile de ruşine s'au răcit, atunci arată bărbaţi şi femei jucând împreună şi-l face pe pustnic să privească lucruri şi forme de ruşine. Ispita aceasta însă nu e printre cele ce ţin multă vreme, deoarece rugăciunea neîncetată şi mâncarea foarte împuţinată, privegherea şi îndeletnicirea cu contemplaţiile duhovniceşti, o alungă ca pe un nour fără ploaie. Uneori se atinge însă şi de trupuri, stârnind într'ânsele fierbinţeala dobitocească. Şi alte nenumărate meşteşugiri unelteşte vicleanul acesta, pe cari nu e nevoie să le mai răspândim şi să le mai încredinţăm scrisului. Faţă de astfel de gânduri foloseşte şi aprinderea mâniei, pornită împotriva dracului. De această mânie se teme el mai mult, când se aprinde împotriva acestor gânduri şi îi strică planurile. Despre ea e vorba când se zice: „Mâniaţi-vă şi nu păcătuiţi". Ea dă sufletului în ispite o folositoare doctorie. Dar uneori şi mânia aceasta e imitată de dracul mâniei. Acesta plăsmueşte chipurile părinţilor, sau ale unor prieteni şi rudenii, ocărâţi de oameni nevrednici şi prin aceasta mişcă mânia pustnicului şi-l îndeamnă să zică sau să facă vreun rău celor ce i s'au arătat în minte. La acestea trebue să fie monahul cu luare aminte şi îndată să-şi smulgă mintea dela astfel de chipuri, ca nu cumva, zăbovind pe lângă ele, să se pomenească în vremea rugăciunii, tăciune ce se mistue de foc. In ispite de acestea cad mai ales cei iuti la mânie şi cei ce uşor se prind la harţă, cari sunt departe de rugăciunea cea curată şi de cunoştinţa Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Cei ce şi-au înnoroiat vestmântul, întina şi haina celor ce se apropie de ei. Aşa şi cei răi cu voia şi nedrepţi la purtare, petrecând cu cei mai simpli şi vorbind cele ce nu se cuvin, le întinează sufletul prin auz.