Rezultate pentru „slăvi”

Pagina afișează citate și fragmente de text relevante pentru căutarea ta.

4 rezultate

PEDEAPSĂ

Dumnezeu nu pedepseşte toată răutatea tuturor, aici, şi numaidecât; precum nici nu slăveşte bunătatea tuturor, aici, şi numaidecât. Chiar dacă ar face aşa, atunci şi oamenii ar face binele de frică; mântuirea ar fi de silă, iar nu o faptă a libertăţii şi a dragostei. Apoi, dacă repede ar pedepsi tot răul, Dumnezeu ar fi un fricos, un neputincios, micit la o măsură omenească sau cel mult îngerească, şi ne-ar da să înţelegem că se teme de rău şi-şi apără stăpânirea, – cum fac oamenii. Ci tocmai pe faptul că îngăduie răilor să-şi facă de cap, şi-i lasă pe oameni neînfricaţi de pedeapsa năprasnică, ne dovedeşte atotputernicia Sa, veşnic liniştită asupra răului, – atotputernicie asupra căreia, prin virtutea credinţei, stăm liniştiţi şi noi, primind palmele şi scuipările răului, ca pe nişte mărturii ale neputinţei aceluia, în faţa atotputerniciei lui Dumnezeu, care ne întăreşte cu liniştea Sa.

CINE SE SMEREȘTE VA FI ÎNĂLȚAT

Avva Ioan cel Pitic a povestit că un bătrân înduhovnicit s-a închis în chilie. Era vestit în oraș și foarte slăvit. I s-a revelat: Un sfânt va să moară, du-te și-ți ia rămas bun înainte să-și dea ultima suflare.

El a cugetat în sinea lui: Dacă ies în timpul zilei oamenii se vor buluci după mine, vor face vacarm întreg și nu-mi voi găsi liniștea. Am să ies pe seară, prin întuneric, nevăzut de nimeni.

Și a ieșit seara din chilie, ca să nu fie văzut. Dumnezeu însă a trimis jos, din cer, doi îngeri cu făclii aprinse, care-l însoțeau, luminându-l. Și îndată tot orașul a alergat să-i vadă slava. Pe cât a crezut bătrânul că fuge de slava, pe atât a fost copleșit de ea. Prin aceasta se împlinește ce-a fost scris: Cine se smerește va fi înălțat.