Rezultate pentru „strădui”

Dacă nu putem să evităm impulsul sau gândul, care, într-un fel sau altul, vine și trece de zidurile cetății, adică pătrunde în mintea noastră, atunci să ne străduim să nu îl întreţinem. Ce vreau să zic prin asta? Să nu îl acceptăm, să nu îl primim. Să-l ignorăm, ca și cum ar fi cineva anti-patic. Iar dacă nici asta nu putem face, atunci să-i dăm un șut ca să plece înainte de a se „întovărăși” cu imaginația noastră. Ei bine, cea mai bună lovitură este invocarea nu-melui lui Iisus.

Îţi aduci aminte de cartea pe care ți-am dat-o, despre omul acela care căuta o cale de a se ruga permanent, până și în timpul somnului? Ştii de ce rugăciunea aceasta, „Doam-ne lisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă!", se numeşte rugăciunea inimii? Fiindcă, în final, în starea de desăvârşire, credinciosul ajunge să o rostească cu fiecare bă-taie a inimii. Acum aceste lucruri îți pot părea ca de pe altă lume, dar, crede-mă, sunt singura cale de a ajunge la sfinţenie în zilele noastre, când nu există martirii și persecuții.

Sigur, o să-mi spui – și pe bună dreptate –, „eu nu vreau să mă sfinţesc, vreau doar să pot să-mi liniștesc trupul".

Dar problema este că doar dacă te sfințești vei putea să biruieşti! Ce înseamnă a te sfinți? Duhul biruieşte trupul, şi sufletul se eliberează. Sufletul liber aleargă să îl afle pe Creatorul lui. De aceea ne luptăm noi, monahii, cu toate acestea. De aceea postim, de aceea priveghem, de aceea ne lipsim de plăceri și de tot ceea ce mulțumește trupul.

Când satana vede toate acestea, când vede că un om priveşte spre Dumnezeu, turbează și, fiindcă este duh și poate comunica cu noi doar prin intermediul duhului, fa-ce singurul lucru posibil pentru el. Care este acesta? Să pătrundă în cugetul nostru și să ne asalteze cu gânduri.

Cu gândul lăcomiei și al foamei atunci când postim, cu gândul desfrânării atunci când trăim în abstinenţă, al oboselii şi al trândăviei atunci când participăm la slujbe și cu mul-te alte gânduri despre care tu crezi că sunt propriile idei şi gânduri. De aceea trebuie să ne rugăm neîncetat! Acesta este răspunsul la întrebarea ta. Fiindcă Hristos este singurul Care ne poate ocroti în fața atacului gândurilor celor rele. Fără ajutorul Lui nu putem să îl înfruntăm pe stăpânul întunericului.

Învățații ce de astăzi
Tot se străduiesc mereu,
Ca deplin să dovedească
Că nu este Dumnezeu.

Cu progresele științei
Ca și mândrul "Lucifer",
Dânșii vor să se înalțe
Astăzi mai presus de cer.

Două "uși" le stau în față
Și rămân aici mirați,
După cum la "poarta noua"
Stă un bou "să mă iertați".

Una este "ușa vieții"
Care lor li s-a închis,
Alta este a pierzării
Care groaznic s-a deschis.

Câte le ajunge capul,
Se grăbesc să născocească,
Ca să fabrice "viața"
Și pe moarte s-o oprească.

Orice uneltești atee,
Viață nu vei fabrica
Iar de răfuiala morții
Nicidecum nu vei scăpa.

Toate cele născocite,
Când ajungi lângă mormânt,
N-au valoare nici ca pleava
Care se aruncă-n vânt!

Dacă nu cunoști-n viață,
Pe Mântuitorul tău,
Vei cunoaște după moarte
Tirania "celui rău".

Dintre gânduri singur cel al slavei deşarte lucrează cu multe mijloace. El cuprinde. aproape toată lumea şi deschide uşile tuturor dracilor, făcându-se ca un fel de trădător viclean al cetăţii. De aceea el umileşte foarte tare mintea pustnicului, umplând-o cu multe vorbe şi lucruri şi întinându-i rugăciunile, prin cari acesta se strădueşte să-şi tămăduiască toate rănile sufletului său. Gândul acesta îl fac să crească toţi dracii după ce au fost biruiţi, ca printr'ânsul să primească intrare din nou în suflet, şi să facă astfel cele din urmă mai rele ca cele dintâi. Din gândul acesta se naşte şi cel al mândriei, care a făcut să cadă cu sunet din ceruri la pământ pecetea asemănării şi cununa frumuseţii. Săltă-te din el şi nu zăbovi, ca să nu vindem altora vieaţa noastră, nici petrecerea noastră, celor fără de milă. Pe acest drac îl alungă rugăciunea stăruitoare şi silinţa de a nu face sau zice cu voia nimic din cele ce ajută blestematei slave deşarte.

Este un drac ce se numeşte rătăcitor, care se înfăţişează mai ales în zorii zilei înaintea fraţilor şi le poartă mintea din cetate în cetate, djn sat în sat şi din casă în casă, prilejuind, zice-se, simple întâlniri, apoi convorbiri mai îndelungate cu cei cunoscuţi, cari tulbură starea celor amăgiţi şi puţin câte puţin îi depărtează de cunoştinţa de Dumnezeu şi-i face să-şi uite de virtute şi de făgăduinţă. Trebue deci ca monahul să observe acest gând de unde vine şi unde sfârşeşte, că nu fără rost şi din întâmplare face cercul acesta lung, ci vrând să strice starea sufletească a monahului, ca, după ce şi-a aprins mintea cu acestea şi s'a ameţit de prea multe convorbiri, să fie iară de veste atacat de dracul curviei, sau al mâniei, sau al întristării, cari întinează şi mai tare strălucirea stării lui. Noi însă, dacă vrem să cunoaştem lămurit vicleşugul lui, să nu grăim îndată către el, nici să dăm pe faţă cele ce se petrec, cum înfiripă convorbiri în minte şi în ce chip puţin câte puţin vrea să o împingă la moarte; căci va fugi dela noi, fiindcă nu vrea să fie văzut făcându-le acestea şi aşa nu vom cunoaşte nimic din cele ce ne-am străduit să aflăm. Ci să-i mai îngăduim o zi sau două, să-şi isprăvească lucrarea, ca aflând cu deamănuntul tot lucrul pe care l-a meşteşugit, să-l dăm pe faţă cu cuvântul şi să-l alungăm. Dar fiindcă se întâmplă că în vremea ispitirii mintea, fiind tulburată, nu poate urmări cu deamănuntul cele ce se petrec, să facă aceasta după alungarea dracului. După ce te-ai liniştit, adu-ţi aminte în tine însuţi de cele ce ţi s'au întâmplat, de unde ai început, pe unde ai umblat şi în ce loc ai fost cuprins de duhul curviei, sau al mâniei, sau al întristării şi cum s'au petrecut acestea. Invaţă-le acestea şi ţine-le minte, ca să-l poţi da pe faţă când se va mai apropia de tine. Dă pe faţă şi locul unde stă ascuns, ca să nu-i întâi urmezi. Iar dacă vrei să-l faci să se înfurie deabinelea, vădeşte-l îndată ce se apropie şi desvălue cu cuvântul locul dintâi în care a intrat şi al doilea şi al treilea. Căci foarte tare se scârbeşte, nesuferind ruşinarea. Iar dovada că i-ai grăit tocmai la vreme o vei avea în faptul că a fugit gândul dela tine. Căci este cu neputinţă să stea, fiind scos la arătare. Iar după biruirea acestui drac începe aci urmează un somn adânc şi greu, o amorţire a pleoapelor, însoţită de căscări nenumărate şi de umeri îngreuiaţi; dar de toate acestea ne sloboade Duhul Sfânt, prin rugăciune încordată.

Aceste îndemnuri de folos ţi le dă rânduiala liniştei. Dar acum îţi voiu atrage luarea aminte şi asupra următoarelor lucruri, care ţin de ea. Tu ascultă-mă şi fă cele ce-ţi rânduesc ţie: Aşezându-te în chilia ta, adună-ţi mintea şi gândeşte-te la ceasul morţii. Priveşte atunci la moartea trupului, înţelege întâmplarea, ia-ţi osteneala şi dispreţueşte deşertăciunea din lumea aceasta, atât a plăcerii cât şi a străduinţii, ca să poţi să rămâi nestrămutat în aceeaşi hotărîre a liniştei şi să nu slăbeşti. Mută-ţi gândul şi la starea cea din iad, gândeşte-te cum se chinuesc sufletele acolo, în ce tăcere prea amară sau în ce cumplită suspinare în ce mare spaimă şi frământare sau în ce aşteptare? Gândeşte-te la durerea sufletului cea neîncetată, la lacrămile sufleteşti fără sfârşit. Mută-ţi apoi gândul la ziua învierii şi la înfăţişarea înaintea lui Dumnezeu. Inchipueşte-ţi scaunul acela înfricoşat şi cutremurător. Adu la mijloc cele ce aşteaptă pe păcătoşi: Ruşinea înaintea lui Dumnezeu, a lui Hristos însuşi, a îngerilor, a Arhanghelilor, a Stăpâniilor şi a tuturor oamenilor, toate muncile, focul cel veşnic, viermele cel neadormit, şarpele cel mare, întunerecul şi peste toate acestea plângerea şi scrâşnirea dinţilor, spaimele, chinurile. Gândeşte-te apoi şi la bunătăţile ce aşteaptă pe drepţi: îndrăsnirea cea către Dumnezeu Tatăl şi către Iisus Hristos, către îngeri, Arhangheli, Stăpânii, împreună cu tot poporul împărăţiei şi cu darurile ei: bucuria şi fericirea. Adu în tine amintirea acestora amândouă şi plânge şi suspină pentru soarta păcătoşilor, îmbracă vederea ta cu lacrimi de frică să nu fi şi tu printre dânşii. Iar de bunătăţile ce aşteaptă pe drepţi bucură-te şi te veseleşte. Sârgueşte-te să te învredniceşti de partea acestora şi să te izbăveşti de osânda acelora. Să nu uiţi de acestea, fie că te atli în chilie, fie afară şi nicidecum să nu lapezi pomenirea aceasta dinaintea ta, ca cel puţin printr'aceasta să scapi de gândurile spurcate şi păgubitoare.

Cei înţelepţi trebue să-şi amintească necontenit că răbdând mici şi scurte necazuri în vieaţă, după moarte se vor bucura de cea mai mare plăcere şi de fericire veşnică. Drept aceea cel ce se luptă cu patimile şi vrea să fie încununat de Dumnezeu, de va cădea să nu scadă cu sufletul şi să rămână în cădere, lipsit de nădejde. Ci sculându-se, iarăşi să lupte şi să se străduiască să fie încununat, ridicându-se din cădere, până la ultima suflare. Căci ostenelele trupului sunt arme ale virtuţilor şi se fac mântuitoare sufletului.

Dacă întrebuinţăm orice sârguinţă şi iscusinţă ca să scăpăm de moartea trupească, cu atât mai vârtos suntem datori să ne străduim ca să scăpăm de moartea sufletească, pentru că cel ce voeşte să se mântuiască nici o piedecă nu are, fără numai negrija şi lenea.

Avva Pistos a povestit: Șapte anahoreți ne-am dus la avva Sisoe, care locuia la Clisma, și l-am rugat să ne spună un cuvânt. El ne-a zis: Iertați-mă, eu sunt un om simplu. Am mers însă la avva Or și la avva Athre. Avva Or era bolnav de 18 ani. M-am închinat înaintea lor și am rugat să-mi spună un cuvânt. Avva Or mi-a zis: Ce să-ți spun eu ție? Du-te și fă ce să vezi. Dumnezeu este al celui râvnitor, care se jertfește în toate. Avva Or și avva Athre nu erau din aceeași regiune, dar s-au împăcat de minune până la ieșirea din trup. Avva Athre era foarte ascultător, iar avva Or, din cale afară de smerit. Am petrecut câteva zile cu ei, ca să-i iscodesc, și am văzut o minune pe care a făcut-o avva Athre.

Cineva i-a adus puțin pește și avva Athre a vrut să-l pregătească bătrânului. A luat cuțitul ca să-l curețe, dar tocmai atunci l-a strigat avva Or. El a lăsat cuțitul în pește și n-a mai curățit, iar eu am rămas uimit de marea lui ascultare, fiindcă n-a spus: Mai așteaptă un pic, până curăț peștele. L-am întrebat: Cum ai dobândit o asemenea ascultare? El mi-a zis: Nu eu sunt ascultător, ci bătrânul. Apoi m-a luat și mi-a zis: Vino să-i vezi ascultarea. A fript peștele, arzându-l anume, și i l-a adus bătrânului. Acesta a mâncat fără să zică nimic. Și când l-a întrebat: E bun peștele, avva?, el a răspuns: Foarte bun. Apoi a adus și puțin gătit cum trebuie, zicându-i: Pe acesta l-am ars, avva, iar bătrânul a răspuns: Da, l-ai ars un pic. Atunci avva Athre mi-a zis: Vezi cât de ascultător este?

Am plecat de la ei străduindu-mă din răsputeri să fac ce-am văzut. Acestea le-a povestit fraților avva Sisoe. Unul dintre noi l-a rugat: Fii bun, spune-ne și tu un cuvânt. El a zis: Cine se ține nebăgat în seamă împlinește toată Scriptura. Altul dintre noi l-a întrebat: Ce este înstrăinarea, părinte? El a zis: Taci și spune oriunde te duci: Nu este treaba mea. Aceasta este înstrăinarea.

Când i s-a apropiat sfârșitul [n.n. avvei Agathon], a rămas trei zile cu ochii deschiși și nemișcați. Frații l-au scuturat strigându-i: "Avva Agathon, unde ești?". El le-a zis: "Sunt înaintea judecății lui Dumnezeu". Atunci ei îl întreabă: "Și ție ți-e frică, părinte?". El zice: "M-am străduit cât am putut să îndeplinesc poruncile lui Dumnezeu, dar om sunt. De unde să știu eu dacă faptele mele I-au fost plăcute lui Dumnezeu?". Frații îi zic: "Nu ești convins că faptele tale sunt după Dumnezeu?". Bătrânul răspunde: "Nu îndrăznesc să cred asta până când nu-L întălnesc, căci una este măsura lui Dumnezeu și alta măsura oamenilor".