Rezultate pentru „tirani”

Pagina afișează citate și fragmente de text relevante pentru căutarea ta.

3 rezultate

HARUL LUMINĂTOR

Ar fi trebuit ca noi, cei ce, potrivit cuvintelor dumnezeieşti, sîntem învăţaţi de Dumnezeu (1 Tes. 4, 9) şi purtăm înscrisă în inimă, în chip negrăit, legea cea nouă (2 Cor. 3, 2—3), mai luminoasă ca un sfeşnic, şi sîntem cîrmuiţi de Duhul cel bun şi atotdrept, ca nişte fii şi moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună moştenitori cu Hristos (Rom. 8, 17), să vieţuim asemenea îngerilor şi să nu avem nevoie să fim învăţaţi de cineva, ca să cunoaştem pe Domnul. Dar depărtarea noastră de la bine şi abaterea spre rău, de la cea dintîi răsărire a părului şi, împreună cu aceasta, pizma cumplitului Veliar şi tirania lui neîmpăcată împotriva noastră a sădit în noi pornirea să ne depărtăm în chipul cel mai rău de poruncile mîntuitoare şi îndumnezeitoare şi să ne lăsăm duşi spre prăpăstiile pierzătoare de suflet; iar ceea ce e şi mai jalnic, (este faptul că), ne-a stîrnit să cugetăm şi să lucrăm chiar împotriva noastră. Drept urmare, potrivit cuvântului dumnezeiesc, "nu este nimeni care înţelege, nu este nimeni care să caute pe Dumnezeu"- (Ps. 13, 2). Căci, îndată ce ne-am abătut de la calea cea dreaptă, ne-am făcut netrebnici (Ps. 13, 3) şi, de aceea, în întregime trupuri (Fac. 6, 3). Iar lipsindu-ne de harul luminător şi dumnezeiesc, avem nevoie să ne îndemnăm şi să ne ajutăm unii pe alţii spre cele bune

Filocalia

LUCEFERII ȘTIINȚEI

Învățații ce de astăzi
Tot se străduiesc mereu,
Ca deplin să dovedească
Că nu este Dumnezeu.

Cu progresele științei
Ca și mândrul "Lucifer",
Dânșii vor să se înalțe
Astăzi mai presus de cer.

Două "uși" le stau în față
Și rămân aici mirați,
După cum la "poarta noua"
Stă un bou "să mă iertați".

Una este "ușa vieții"
Care lor li s-a închis,
Alta este a pierzării
Care groaznic s-a deschis.

Câte le ajunge capul,
Se grăbesc să născocească,
Ca să fabrice "viața"
Și pe moarte s-o oprească.

Orice uneltești atee,
Viață nu vei fabrica
Iar de răfuiala morții
Nicidecum nu vei scăpa.

Toate cele născocite,
Când ajungi lângă mormânt,
N-au valoare nici ca pleava
Care se aruncă-n vânt!

Dacă nu cunoști-n viață,
Pe Mântuitorul tău,
Vei cunoaște după moarte
Tirania "celui rău".