Rezultate pentru „umbră”

Pagina afișează citate și fragmente de text relevante pentru căutarea ta.

3 rezultate

Monahii din Sfântul Munte

Câtă dreptate avea! A ajuns să constate lucrul acesta în Munte, când la început i-a considerat pe toți purtătorii de rasă fără ocupație, leneşi, unii cărora le place traiul bun, deşi a întâlnit fel de fel de monahi! Unii sunt foşti pro-fesori universitari sau oameni de știință care au lucrat la NASA şi au renunţat la slavă și bani, alții, meşteri şi artişti de neegalat, alții, medici și agronomi, alții, foști campioni sportivi și alții, simpli agricultori și pescari. Unii trăiesc în peşteri, iar alţii, în case cu sonerie la intrare și conexiune la internet. Unii poartă rase din material neşifonabil şi stră-lucitoare, alții, straie zdrenţuite. Unii mănâncă un pesmet pe zi, alții, până nu mai pot. Unii discută cu răbdare și îngăduinţă, în timp ce alții, dacă îi contrazici, sar cât colo. Unii îşi petrec întreaga zi la diverse ascultări și la rucode-lie, alții caută un loc cu umbră, ca să se ascundă. Aceleaşi diferenţe le întâlnești și la mănăstiri. Unele nu au nici mă-car lumină electrică, iar altele au antenă parabolică şi lift. Muntele e o adevărată contradicție, dar, după cum îi spu-sese şi Ilarion, „Dumnezeu îi iubeşte pe nebuni".

O muscă în Sfântul Munte

SCOPUL ÎNTRUPĂRII

Fratele a întrebat pe bătrânul zicând: rogu-te, Părinte, să-mi spui, care a fost scopul întrupării Domnului?
Şi bătrânul răspunzând a zis: mă mir, frate, că, deşi auzi în fiecare zi simbolul credinţei, mă mai întrebi despre aceasta. Totuşi îţi spun că scopul întrupării Domnului a fost mântuirea noastră.
Iar fratele a spus: în ce fel, Părinte?
Şi a răspuns bătrânul: Omul fiind făcut la început de Dumnezeu şi aşezat fiind în Rai, a călcat porunca şi prin aceasta a căzut în stricăciunea morţii. Pe urmă, fiind cârmuit prin Providenţa felurită a lui Dumnezeu generaţie după generaţie, a stăruit totuşi să sporească în rău, fiind dus de feluritele patimi ale trupului, până la deznădejdea de viaţă. Din această pricină Fiul cel Unul Născut al lui Dumnezeu, Cuvântul cel mai dinainte de veci, care este Dumnezeu Tatăl, izvorul vieţii şi al nemuririi, ni s-a arătat nouă celor ce şedeam în întunericul şi în umbra morţii. Intrupându-se din Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria, ne-a arătat chipul unei vieţuiri de formă dumnezeiască.
Şi dându-ne porunci sfinte şi făgăduind împărăţia cerurilor celor ce-şi vor rândui viaţa după ele şi înfricoşând cu chinurile veşnice pe cei ce le vor călca, iar mai pe urmă suferind patima mântuitoare şi înviind din morti, ne-a dăruit nădejdea învierii şi a vieţii veşnice. "Prin aceasta a dezlegat osânda păcatului strămoşesc al neascultării şi a desfiinţat prin moarte stăpânirea morţii, ca «precum în Adam toţi mor, aşa în El toţi să se facă vii».
Suindu-Se apoi la cer şi şezând de-a dreapta Tatălui, a trimis pe Duhul Sfânt, ca arvună, a vieţii şi spre luminarea şi sfinţenia sufletelor noastre, ca şi spre ajutorul celor ce se nevoiesc pentru mântuirea lor prin păzirea poruncilor Lui. Acesta este scopul întrupării Domnului, spus pe scurt.

Filocalia

ÎNFRÂNARE

Mă aflam în miez de zi lângă Sfântul Macarie şi, topindu-mă de sete, i-am cerut apă să beau. Iar el îmi zise: „Indestulează-te cu umbra, căci mulţi călătoresc acum şi umblă cu corăbiile pe mare şi nici pe aceasta nu o au". Apoi mărturisindu-i gânduri despre înfrânare, mi-a zis: „îndrăzneşte fiule, că eu în douăzeci de ani întregi nu m'am săturat nici de pâine, nici de apă, nici de somn; ci pâinea o mâncam cântărită la cumpănă, apa o beam cu măsură, şi numai rezemându-mă puţin de pereţi furam o leacă somn".

Filocalia