Rezultate pentru „vegheri”

Nu se poate pocăi cineva, fără liniştire; nici nu poate atinge în vreun fel oarecare curăţia, fără retragere; şi nu se poate învrednici de convorbirea cu Dumnezeu şi de vederea Lui pînă ce se află în convorbire cu oamenii şi îi vede pe ei. De aceea, cei ce şi-au făcut o grijă din a se pocăi de greşalele lor, a se curaţi de patimi şi a se bucura de convorbirea cu Dumnezeu şi de vederea Lui — care este capătul de drum şi ţinta celor ce petrec după Dumnezeu, şi arvuna, ca să zic aşa, a moştenirii veşnice a lui Dumnezeu — urmăresc cu toată sîrguinţa liniştirea şi socotesc drept lucrul cel mai folositor să se retragă şi să ocolească pe oameni, cu toată simţirea sufletului, începutul lor în viaţa de liniştire este plînsul, ocărîrea şi dispreţuirea de sine, pentru care, spre a le face în chip cît mai curat, iau asupra lor privegherile, starea în picioare, înfrînarea şi osteneala trupească, al căror sfîrşit deobşte este rîul de lacrimi ce porneşte din ochii celor ce cugetă cele smerite întru frîngerea inimii. Căci precum în cei ce tind spre curăţie şi o dobândesc prin fapte, sfîrşitul este pacea din partea gîndurilor, aşa în aceia sfîrşitul este, cum am spus, curgerea lacrimilor.

Nu va putea să alunge dela sine amintirile pătimaşe, omul care n'a avut grijă de poftă şi mânie, pe una stingând-o cu posturi, cu privegheri şi cu culcatul pe jos; iar pe cealaltă îmblânzind-o cu îndelungă răbdare, cu suferirea răului, cu nepomenirea de rău şi cu milostenii. Căci dintr'aceste două patimi se ţes mai toate gândurile dracilor, care duc mintea la primejdie şi pierzanie. Dar este cu neputinţă să biruim patimile acestea, dacă nu dispreţuim mâncările, banii şi slava, ba încă şi propriul nostru trup, pentru cei ce caută adeseori să-l aţâţe. Pildă fără zăbavă să luăm dela cei ce se primejduesc pe mare, care sar şi din corabie de furia vânturilor şi a valurilor răsculate. Aici însă trebue să fim cu luare aminte ca să nu sărim din corabie spre a fi văzuţi de oameni. Căci vom pierde plata noastră şi ne va lua în primire un alt naufragiu şi mai cumplit, sculând împotriva-ne vântul dracului slavei deşarte. De aceea şi Domnul nostru învaţă în Evanghelie pe acest cârmaciu, care e mintea, zicând: „Luaţi aminte să nu faceţi milostenia voastră înaintea oamenilor, ca să fiţi văzuţi de dânşii; iar de nu, plată nu veţi avea dela Tatăl vostru cel din Ceruri". Şi iarăşi: „Când vă rugaţi, nu fiţi ca făţarnicii, că iubesc a se ruga prin adunări şi prin târguri, ca să se arate oamenilor că postesc. Amin zic vouă, că îşi iau plata lor". Sau: „Când postiţi, nu fiţi ca făţarnicii, trişti, că îşi smolesc feţele lor, ca să se arate oamenilor că postesc. Amin zic vouă, îşi iau plata lor". Să fim cu luare aminte la câte ne învaţă aci doctorul sufletelor: prin milostenie tămădueşte mânia, prin rugăciune curăţeşte mintea, iar cu postul veştejeşte pofta. Din acestea se alcătueşte noul Adam, înoit după chipul Ziditorului său, nemaifiind în el, datorită nepătimlrii, bărbat şi femeie, elin si iudeu, tăiere şi netăiere împrejur, barbar şi schit, rob şi slobod, ci toţi una şi întru toţi Hristos.

Fratele a întrebat: Ce fac posturile și vegherile? Bătrânul îi răspunde: Fac sufletul smerit, pentru că este scris: Uită-te la smerenia și la truda mea și iartă-mi toate păcatele. Dacă sufletul dă asemenea roade, și Dumnezeu se apleacă spre el, datorită lor.

Avva Ioan [cel Pitic] a zis: Vreau ca omul să se împărtășească măcar puțin din toate virtuțile. De aceea, în fiecare zi, când te scoli dimineața, pune un nou început la toate virtuțile și poruncile lui Dumnezeu, cu mare răbdare, cu teama și multă răbdare, în iubirea lui Dumnezeu, cu toată râvna sufletului și a trupului, cu multă smerenie, răbdător cu frământările inimii și cu paza [sufletului], cu multe rugăciuni și rugăminți, cu suspin, cu limba curată și cu ochii feriți [de lucruri urâte], disprețuindu-te, fără mânie, pașnic și nerăsplătind răul cu rău, fără să te uiți la greșelile altora ori să te măsori pe tine însuți, tu, cel mai prejos de orice creatură; renunțând la materie și la tot ce ține de carne, pe cruce, cu lupta, cu sărăcia duhului, cu voința și asceza duhovnicească, cu post, cu pocăință și cu plâns, cu încleștare, cu discernământ, cu puritatea sufletului, cu bună socoteală, lucrând în liniște, cu privegheri de noapte, cu foame și sete, cu frig și goliciune, cu trudă, închizându-te în mormânt, ca și cum ai fi murit deja, gândindu-te că moartea ți se apropie în fiecare oră.

Tot ea a mai zis [n.n amma Teodora]: "Nici asceza, nici vegherea, nici restul nevoințelor nu ne mântuiesc, ci smerenia sinceră. Era un anahoret care alunga demonii și-i întreba: De ce ieșiți [voi din oameni]? Din cauza postului? Ei ziceau: Nici noi nu mâncăm și nu bem. Atunci din cauza privegherii? Ei ziceau: Nici noi nu dormim. Din cauza pustniciei? Și noi trăim în pustie. Atunci de ce ieșiți? Ei răspundeau: Smerenia îi biruie pe demoni."