Rezultate

Odată, un mirean am mers cu fiul său la avva Sisoe, pe Muntele avvei Antonie, dar pe drum s-a întâmplat că fiul a murit. Tatăl nu s-a tulburat, ci l-a luat în brațe și l-a dus, cu credință, la bătrân, căzând amândoi la pământ, ca și cum ar fi fost închinăciune, ca să fie binecuvântați. După aceea tatăl s-a sculat, la lăsat pe fiul la picioarele bătrânului și a ieșit afară.

Bătrânul, crezând că i se închina, îi zice: Ridică-te și du-te afară, căci nu știa că e mort. Copilul s-a ridicat îndată și-a ieșit. Văzându-l, tatăl său a înlemnit, apoi a intrat și s-a prosternat înaintea bătrânului spunându-i toată povestea. Dar bătrânul s-a întristat, căci nu voise să facă minunea. Atunci ucenicul său i-a cerut mireanului să nu mai povestească nimănui până la săvârșirea din viață a bătrânului.

Un frate l-a întrebat pe avva Sisoe: Oare tot așa îi prigonea Satana pe cei din vechime? Bătrânul zice: Acum o face mai rău, pentru că i s-a apropiat vremea și se zbuciumă.

Un frate, nedreptățit de un alt frate, s-a dus la avva Sisoe și îi zice: Am fost nedreptățit de fratele cutare și vreau să-mi fac singur dreptate. Bătrânul a început să-l roage zicând: Nu face asta, copile, lasă dreptatea în seama lui Dumnezeu. Dar el zicea: Nu sunt liniștit până când nu mă răzbun. Bătrânul i-a zis: Să ne rugăm, frate. Apoi s-a sculat și a zis: Dumnezeule, nu mai avem nevoie de Tine, fiindcă ne putem face singuri dreptate. Auzind acestea, fratele a căzut la picioarele bătrânului și i-a spus: Nu mă mai răzbun pe frate, iartă-mă, avva.

Avva Pavel, meșterul, și Timotei, fratele său, locuiau împreună la Sketis. De multe ori izbucnea cearta între dânșii. Într-o zi avva Pavel zice: Cât o s-o mai ținem așa? Avva Timotei răspunde: Fii bun, când eu mă reped la tine, rabdă-mă, și când tu te repezi la mine te rabd eu. Și făcând așa au trăit liniștiți tot restul zilelor lor.

Avva Pimen a zis: Avva Pafnutie spunea: Tot timpul cât au trăit bătrânii mă duceam la ei de două ori pe lună, deși aveam de bătut până acolo 12 mile. Le spuneam tot ce aveam pe suflet, iar iei nu-mi spuneau nimic altceva decât: Oriunde mergi nu te măsura pe tine astăzi și vei avea liniște.

Avva Pafnutie a zis: Mergând pe drum s-a întâmplat să mă rătăcesc din pricina ceții și m-am pomenit în apropierea unui sat. Acolo i-am văzut pe unii împreunându-se fără rușine. M-am oprit să mă rog pentru păcatele mele și, iată, un înger cu o sabie a coborât și-mi spune: Pafnutie, toți cei care judecă pe semeni mor de această sabie. Dar pentru că tu n-ai judecat pe nimeni, ci te-ai smerit în fața lui Dumnezeu, ca și cum tu ai fi păcătuit, numele tău a fost scris în cartea celor vii.

Un frate l-a întrebat pe avva Pistamon: Ce să fac, nu am stare când îmi vând munca mea? Bătrânul i-a zis: Și avva Sisoe și toți ceilalți își vând munca lor, nu e niciun rău. Când vinzi, spune o singură dată prețul mărfii. Apoi, dacă vrei să lași puțin din preț, e treaba ta. Așa o să te liniștești.

Fratele îl întrebă iarăși: Dar dacă vreodată am ce-mi trebuie, totul vrei să lucrez? Bătrânul i-a zis: Chiar dacă ai ce-ți trebuie, nu lăsa lucrul de izbeliște. Fă cât poți, dar nu cu tulburare.

Odată, s-a ținut o adunare la Sketis pentru un frate care greșise. Toți părinții vorbeau, numai avva Pior tăcea. La sfârșit s-a ridicat, a ieșit, a luat un sac, la umplut cu nisip și l-a aruncat pe umăr. Apoi a luat un coș mic de tot, cu nisip, și l-a pus în față. Când părinții l-au întrebat ce înseamnă toate acestea el a răspuns: Sacul cu mult nisip sunt greșelile mele, o grămadă. Și, l-am pus în spatele meu, ca să nu mă întristez din cauza lor și să plâng. Pe cele mici, ale fratelui, le-am pus înainte și vorbesc, tot vorbesc despre ele, și judec. Nu așa trebuie să fac, ci să le pun pe ale mele în față, să am grijă de dânsele, și să-l rog pe Dumnezeu să mă ierte. Atunci părinții s-au ridicat și au zis: Cu adevărat, aceasta este calea mântuirii.

Avva Pior obișnuia să mănânce umblând. Cineva l-a întrebat: De ce mănânci așa? El a răspuns: Nu vreau să fac din mâncare un lucru principal, ci unul secundar. Iar altuia, care i-a pus aceeași întrebare, i-a zis: Pentru ca sufletul meu să nu simtă nicio plăcere trupească.

Avva Pistos a povestit: Șapte anahoreți ne-am dus la avva Sisoe, care locuia la Clisma, și l-am rugat să ne spună un cuvânt. El ne-a zis: Iertați-mă, eu sunt un om simplu. Am mers însă la avva Or și la avva Athre. Avva Or era bolnav de 18 ani. M-am închinat înaintea lor și am rugat să-mi spună un cuvânt. Avva Or mi-a zis: Ce să-ți spun eu ție? Du-te și fă ce să vezi. Dumnezeu este al celui râvnitor, care se jertfește în toate. Avva Or și avva Athre nu erau din aceeași regiune, dar s-au împăcat de minune până la ieșirea din trup. Avva Athre era foarte ascultător, iar avva Or, din cale afară de smerit. Am petrecut câteva zile cu ei, ca să-i iscodesc, și am văzut o minune pe care a făcut-o avva Athre.

Cineva i-a adus puțin pește și avva Athre a vrut să-l pregătească bătrânului. A luat cuțitul ca să-l curețe, dar tocmai atunci l-a strigat avva Or. El a lăsat cuțitul în pește și n-a mai curățit, iar eu am rămas uimit de marea lui ascultare, fiindcă n-a spus: Mai așteaptă un pic, până curăț peștele. L-am întrebat: Cum ai dobândit o asemenea ascultare? El mi-a zis: Nu eu sunt ascultător, ci bătrânul. Apoi m-a luat și mi-a zis: Vino să-i vezi ascultarea. A fript peștele, arzându-l anume, și i l-a adus bătrânului. Acesta a mâncat fără să zică nimic. Și când l-a întrebat: E bun peștele, avva?, el a răspuns: Foarte bun. Apoi a adus și puțin gătit cum trebuie, zicându-i: Pe acesta l-am ars, avva, iar bătrânul a răspuns: Da, l-ai ars un pic. Atunci avva Athre mi-a zis: Vezi cât de ascultător este?

Am plecat de la ei străduindu-mă din răsputeri să fac ce-am văzut. Acestea le-a povestit fraților avva Sisoe. Unul dintre noi l-a rugat: Fii bun, spune-ne și tu un cuvânt. El a zis: Cine se ține nebăgat în seamă împlinește toată Scriptura. Altul dintre noi l-a întrebat: Ce este înstrăinarea, părinte? El a zis: Taci și spune oriunde te duci: Nu este treaba mea. Aceasta este înstrăinarea.