Rezultate pentru „Macarie”

Mă aflam în miez de zi lângă Sfântul Macarie şi, topindu-mă de sete, i-am cerut apă să beau. Iar el îmi zise: „Indestulează-te cu umbra, căci mulţi călătoresc acum şi umblă cu corăbiile pe mare şi nici pe aceasta nu o au". Apoi mărturisindu-i gânduri despre înfrânare, mi-a zis: „îndrăzneşte fiule, că eu în douăzeci de ani întregi nu m'am săturat nici de pâine, nici de apă, nici de somn; ci pâinea o mâncam cântărită la cumpănă, apa o beam cu măsură, şi numai rezemându-mă puţin de pereţi furam o leacă somn".

Avva Macarie a zis: Pe când umblam, odată, prin pustiu, am găsit un craniu de mort aruncat pe jos. L-am atins cu un băț de palmier și craniul mi-a vorbit. Eu îl întreb: Cine ești? Craniul mi-a răspuns: Am fost preot al idolilor grecilor care locuiau aici. Iar tu ești Macarie, purtătorul de duh. Ori de câte ori te milostivești și te rogi pentru cei pedepsiții, ei simt o mica mângâiere. Bătrânul îl întreba: Ce mângâiere și ce pedeapsă? Craniul zice: Cât de departe este cerul de pământ, cam atât foc se află sub noi. De la tălpi până la cap stăm în mijlocul flăcărilor și nimeni nu poate vedea fața celuilalt, fiindcă fața fiecăruia este lipită de spatele altuia. Dar când tu te rogi pentru noi, putem vedea fața celuilalt, dintr-o parte. Aceasta este mângâierea.

Bătrânul a zis plângând: Vai de ziua în care s-a născut omul. Apoi întrebă: Există vreo pedeapsă mai cumplită? Craniul răspunde: Pedeapsa cea mai cumplită o au cei de sub noi. Cine sunt?, întrebă bătrânul. Craniul zice: Noi, care nu L-am cunoscut pe Dumnezeu, am găsit puțină milă, dar cei care L-au cunoscut pe Dumnezeu și L-au renegat, se află sub noi. Apoi bătrânul a luat craniul și l-a îngropat.

Avva Pafnutie, ucenicul avvei Macarie, povestea: Odată, l-am rugat pe părintele meu să-mi spună un cuvânt. El mi-a zis: Să nu faci rău nimănui și să nu judeci pe nimeni. Păzește aceste porunci și te vei mântui.

Avva Isaia l-a rugat pe avva Macarie: Spune-mi un cuvânt. Bătrânul îi zice: Fugi de oameni. Avva Isaia îl întreabă: Ce înseamnă să fug de oameni? Bătrânul i-a zis: Să stai în chilia ta și să-ți plângi păcatele.

Câțiva (frați) l-au întrebat pe avva Macarie: Cum trebuie să ne rugăm? Bătrânul le zice: Nu trebuie să rostiți vorbe multe, ci întindeți mâinile și spuneți: Doamne, miluiește-mă cum vrei și cum știi. Iară dacă ai vreo ispită: Doamne, ajuta-mă! El știe ce ne este de folos și se milostivește de noi.

Același avva Macarie cel Mare obișnuia să spună fraților din Sketis, când ieșeau de la Liturghie: Fugiți fraților! Un bătrân l-a întrebat: Unde să fugim mai mult decât în pustiul acesta? Atunci el își punea degetul peste gura și zicea: Fugiți de asta. Apoi intră în chilia lui, încuia poarta și se așeza.

Avva Macarie se întorcea, odată, din luncă la chilia sa, încărcat cu ramuri de palmier, când, iată, îi iese în cale diavolul cu o seceră. A vrut să-l lovească, dar n-a putut. Atunci îi zice: Ești tare, Macarie, nu pot să-ți fac nimic, și totuși fac și eu ce faci tu: tu postești, postesc și eu; veghezi noaptea; nici eu nu dorm niciodată. Cu un singur lucru mă birui. Avva Macarie întreabă: Care? Diavolul răspunde: Smerenia. De aceea nu pot sa-ți fac nimic.

Tot el [n.n avva Petru] a zis că avva Macarie se purta fără răutate cu toți frații. Unii l-au întrebat: De ce faci așa? El a răspuns: Doisprezece ani am slujit Domnului meu, ca să-mi dea harisma aceasta și voi toți mă sfătuiți să renunț la ea?