Rezultate pentru „PREZENT”

- Să revenim însă în prezent, ca să vedem lucrurile bu-ne pe care nu le-ai văzut și pe care trebuie să le recunoști. De ce treci cu vederea sutele de aşezăminte sociale ale Bi-sericii? Cămine de bătrâni, creșe, orfelinate, școli, tabere, instituţii pentru femei abuzate, mame singure, burse de studii, spitale, case pentru cei fără adăpost... De ce nu te gândești la miile de cantine și la toți cei pe care îi sprijină și îi îmbracă Biserica? De ce nu îți îndrepţi privirea asupra celor deznădăjduiți, pe care i-a oprit de la sinucidere, la embrionii pe care i-a salvat de la avortare, la cuplurile cărora le-a salvat căsnicia sau la tinerii pe care i-a îndepărtat de droguri? Ştii câte persoane fără adăpost găsesc refugiu chiar în acest moment, când noi vorbim, aici, în Sfântul Munte? Ştii câte familii cu mulți copii primesc zilnic cecuri sau locuinţe gratuite? Dar principiul nostru este: „Să nu știe dreapta ta ce face stânga!", de aceea nu sunt da-te publicității toate acestea. Sunt de acord că Biserica are multe imobile, dar de ce nu îi recunoști și lucrarea socială? În final, și oamenii se simt în siguranță dacă Biserica prosperă, ştiind că întotdeauna le va fi alături în momente dificile.

Rugăciunea îl face pe om să stea în fața lui Dumnezeu. Prin simplul fapt de a ne așeza în prezența Lui, sufletul nostru începe să se lumineze și să se liniștească.

Sfânta Euharistie nu este posibilă în lipsa Bisericii, adică fără o comunitate care să-i cunoască caracterul și vocația unică, dragostea, adevărul, credința și misiunea (toate acestea sunt desăvârșite în Sfânta Euharistie). Mai precis, ea este Trupul lui Hristos. Sfânta Euharistie revelează Biserica în calitatea ei de comunitate dragoste pentru Hristos, dragoste în Hristos - ca misiune de a-i întoarce pe toți la Hristos. Biserica nu are alt scop, nu are o „viață religioasă" separată de lume, pentru că, în felul acesta, Biserica ar deveni un idol. Biserica este casa de unde fiecare dintre noi pleacă la serviciu și în care ne întoarcem cu bucurie pentru a găsi viața, fericirea şi bucuria, unde fiecare îşi aduce roadele muncii sale și unde totul este transfigurat în sărbătoare, libertate şi împlinire. Prezența, trăirea în această „casă", aflată deja în afara timpului, este ne schimbată, umplută de veşnicie, revelând veşnicia. Doar această prezență poate da sens și valoare vieții, poate raporta totul la această trăire și s-o desăvârşească. „Chipul acestei lumi trece", însă numai trecând, lumea devine, în cele din urmă, „lumea" propriu-zisă: O. un dar de la Dumnezeu, o bucurie ce vine din comuniunea cu forma, conținutul și imaginea acestei „lumi".

Veșnicia nu este negarea timpului, ci deplinătatea, însumarea și refacerea lui. Viața veșnică nu este ceea ce începe după viața aceasta trecătoare, ci este prezența eternă a întregii vieți. Creştinismul este o amintire binecuvântată; este înfrângerea timpului; este experiența veşniciei, aici şi acum. Toate religiile şi spiritualitățile care tind să anihileze timpul sunt pseudo-religii şi pseudo-spiritualități.

Mai târziu, mult mai târziu înțelegem că în aceste momente ne-am împărtăşit de o bucurie desăvârşită. O bucurie fără vreo legătură cu ceva concret şi, cu toate acestea, o bucurie; bucuria prezenței lui Dumnezeu şi a deschiderii sale către inimile noastre. Iar experiența acestei întâlniri, a acestei bucurii (care nu ne va mai părăsi niciodată, pentru că a devenit o parte a inimii), ne va determina gândurile şi viziunea întregii vieți.

A fost cândva o vreme când teologia era acel „cuvânt al lui Dumnezeu"; nu doar cuvinte despre Dumnezeu, ci cuvinte dumnezeiești, o revelație. Ce este rugăciunea? Este aducerea aminte de Dumnezeu, simțirea prezenței Sale şi bucuria pe care ne-o dă această prezență întotdeauna, oriunde, în toate.

Este o rânduiala a lui Dumnezeu, ca pe măsură ce creşte trupul, sufletul să se umple de minte, ca omul să poată alege dintre bine şi rău ceea ce îi place.

Dar sufletul care nu alege binele, nu are minte. Toate trupurile au suflet, nu însă şi toate sufletele, minte. Căci mintea iubitoare de Dumnezeu vine la înţelepţi, cuvioşi, drepţi, curaţi, buni, milostivi şi binecinstitori. Iar prezenţa minţii se face omului ajutor spre Dumnezeu.

Ne întâlnim în prezent cu... viitorul trecutului.

Creştinul este cel ce nu trăieşte nici în trecut, nici în viitor, ci numai în prezent. Trecutul nu-l apasă, viitorul nu-l îngrijorează.