Rezultate pentru „binecuvânta”

Nu regret, nu mă jelesc, nu strig,
Toate trec ca floarea spulberată.
Veştejit de-al toamnei mele frig,
Nu voi mai fi tânăr niciodată.

N-ai să mai zvâcneşti ca pân-acum
Inimă răcită prea devreme
S-o pornesc din nou desculţ la drum,
Stamba luncii n-o să mă mai cheme.

Dor de ducă! Tot mai rar, mai rar,
Pui pe buze flacăra pornirii
O, pierdutul prospeţimei har
Cu vioiul clocot al simţirii!

În dorinţi încep zgârcit să fiu,
Te-am trăit sau te-am visat doar, viaţă?
Parcă pe un cal trandafiriu
Vesel galopai de dimineaţă.

Toţi suntem vremelnici pentru veci,
Rar ning fagii frunzele deşarte...
Binecuvântat să fie deci
Că trăiesc şi că mă duc spre moarte.

Veșnicia nu este negarea timpului, ci deplinătatea, însumarea și refacerea lui. Viața veșnică nu este ceea ce începe după viața aceasta trecătoare, ci este prezența eternă a întregii vieți. Creştinismul este o amintire binecuvântată; este înfrângerea timpului; este experiența veşniciei, aici şi acum. Toate religiile şi spiritualitățile care tind să anihileze timpul sunt pseudo-religii şi pseudo-spiritualități.

Dacă nu ne este dat să simțim toate acestea, ce pot însemna cuvintele: „Pe Tine Te lăudăm, pe Tine Te binecuvântăm, Ție iți mulțumim..."? Aceasta este esența religiei, iar lipsa ei este începutul necredinței. Cine a inventat ideea că religia constituie soluționarea problemelor? Religia este întotdeauna un transfer într-o altă dimensiune, într-un alt nivel, şi, din această cauză, ea reprezintă anihilarea problemelor, nu soluționarea lor. Problemele vin şi de la diavol, care a umplut religia cu nelinişte şi vulgaritate. Astfel, religia a devenit o problemă în lumea modernă.

Odată, un mirean am mers cu fiul său la avva Sisoe, pe Muntele avvei Antonie, dar pe drum s-a întâmplat că fiul a murit. Tatăl nu s-a tulburat, ci l-a luat în brațe și l-a dus, cu credință, la bătrân, căzând amândoi la pământ, ca și cum ar fi fost închinăciune, ca să fie binecuvântați. După aceea tatăl s-a sculat, la lăsat pe fiul la picioarele bătrânului și a ieșit afară.

Bătrânul, crezând că i se închina, îi zice: Ridică-te și du-te afară, căci nu știa că e mort. Copilul s-a ridicat îndată și-a ieșit. Văzându-l, tatăl său a înlemnit, apoi a intrat și s-a prosternat înaintea bătrânului spunându-i toată povestea. Dar bătrânul s-a întristat, căci nu voise să facă minunea. Atunci ucenicul său i-a cerut mireanului să nu mai povestească nimănui până la săvârșirea din viață a bătrânului.