Rezultate pentru „scula”

Cei ce voiţi să rămîneţi cu mine, ascultaţi pentru Dumnezeu, şi fiecare să şadă în chilia lui în frica lui Dumnezeu. Şi nu dispreţuiţi lucrul vostru de mînă, pentru porunca lui Dumnezeu. Şi nu uitaţi de meditaţia voastră şi de rugăciunea neîncetată. Şi păziţi inima voastră de gînduri străine, ca să nu cugetaţi ceva despre vreun om sau despre vreun lucru al veacului acesta; ci totdeauna cercetaţi în ce înaintaţi şi siliţi-vă să vă îndreptaţi, rugînd pe Dumnezeu cu osteneala inimii şi cu lacrimi ca să vă ierte şi să vă păzească în viitor să nu mai cădeţi din acestea. În fiecare zi să aveţi înaintea ochilor moartea şi să vă gîndiţi cum veţi ieşi din trup şi cum veţi trece peste puterile întunericului care vă vor întîmpina în văzduh şi cum veţi răspunde lui Dumnezeu. Priviţi neîmpiedecat de mai înainte la înfricoşata zi a judecăţii şi a răsplătirii tuturor faptelor şi cuvintelor şi gîndurilor voastre, "Căci toate sînt goale şi descoperite ochilor Celui în faţa Căruia vom da socoteală" (Evr. 4,13).
Sfîntul Pahomie spune „Dacă cineva e împins cu grabă să vorbească şi să rîdă în locul unde se mănîncă, va lua certare (Gap. 9, P.G. 40
col. 948).
De se va întîmpla în timpul cântării şi al rugăciunii, sau în timpul citirii, să vorbească sau să rîdă cineva, trebuie să-şi dezlege îndată brîul şi, avînd capul plecat şi mîinile adunate, să fie dus înaintea altarului şi să fie certat de egumenul mînăstirii. Aceeaşi trebuie să se facă în adunarea fraţilor, cînd în acelaşi mod se adună să mănînce (Pahomie, P.G. 40, col. 948).
Fără o mare trebuinţă să nu vorbiţi în trapeză. Iar la Liturghie să nu îndreptaţi pe vreunul care cîntă, dacă nu va întreba acela ceva. în cursul săptămânii slujiţi în bucătărie în frica lui Dumnezeu, fără să părăsiţi meditaţia voastră. Peste tot să nu intre cineva în chilia fratelui său, nici să nu voiţi să vă vedeţi înainte de ora 6, nici să voiţi să cunoaşteţi lucrul de mînă al altora, de a lucrat fratele tău mai bine ca tine, sau tu mai bine ca el. Iar întîlnindu-vă în trecere, să nu vorbiţi în deşert, nici să nu îndrăzniţi orice, ci fiecare să ia aminte, în frica de Dumnezeu, la sine şi la lucrul său de mînă şi la meditaţie şi la sufletul său în ascuns. Iar cînd se isprăveşte Liturghia, sau cînd vă sculaţi de la mîncare, nu vă aşezaţi la vorbă lungă, nici la cuvinte despre Dumnezeu, nici despre lume, ci fiecare să intre în chilia lui şi să şi plîngă păcatele lui. Iar de se iveşte trebuinţa să vorbiţi împreună, vorbiţi foarte puţin, cu smerenie şi evlavie, gîndindu-vă că Dumnezeu ia aminte la voi. Nu vă sfădiţi între voi şi nu vorbiţi împotriva cuiva, nici nu judecaţi pe cineva; nu dispreţuiţi pe cineva, nu cîrtiţi împotriva cuiva. Să nu iasă din gura voastră nici o minciună. Să nu voiţi să vorbiţi sau să auziţi ceva din cele ce nu vă folosesc.

Nu va putea să alunge dela sine amintirile pătimaşe, omul care n'a avut grijă de poftă şi mânie, pe una stingând-o cu posturi, cu privegheri şi cu culcatul pe jos; iar pe cealaltă îmblânzind-o cu îndelungă răbdare, cu suferirea răului, cu nepomenirea de rău şi cu milostenii. Căci dintr'aceste două patimi se ţes mai toate gândurile dracilor, care duc mintea la primejdie şi pierzanie. Dar este cu neputinţă să biruim patimile acestea, dacă nu dispreţuim mâncările, banii şi slava, ba încă şi propriul nostru trup, pentru cei ce caută adeseori să-l aţâţe. Pildă fără zăbavă să luăm dela cei ce se primejduesc pe mare, care sar şi din corabie de furia vânturilor şi a valurilor răsculate. Aici însă trebue să fim cu luare aminte ca să nu sărim din corabie spre a fi văzuţi de oameni. Căci vom pierde plata noastră şi ne va lua în primire un alt naufragiu şi mai cumplit, sculând împotriva-ne vântul dracului slavei deşarte. De aceea şi Domnul nostru învaţă în Evanghelie pe acest cârmaciu, care e mintea, zicând: „Luaţi aminte să nu faceţi milostenia voastră înaintea oamenilor, ca să fiţi văzuţi de dânşii; iar de nu, plată nu veţi avea dela Tatăl vostru cel din Ceruri". Şi iarăşi: „Când vă rugaţi, nu fiţi ca făţarnicii, că iubesc a se ruga prin adunări şi prin târguri, ca să se arate oamenilor că postesc. Amin zic vouă, că îşi iau plata lor". Sau: „Când postiţi, nu fiţi ca făţarnicii, trişti, că îşi smolesc feţele lor, ca să se arate oamenilor că postesc. Amin zic vouă, îşi iau plata lor". Să fim cu luare aminte la câte ne învaţă aci doctorul sufletelor: prin milostenie tămădueşte mânia, prin rugăciune curăţeşte mintea, iar cu postul veştejeşte pofta. Din acestea se alcătueşte noul Adam, înoit după chipul Ziditorului său, nemaifiind în el, datorită nepătimlrii, bărbat şi femeie, elin si iudeu, tăiere şi netăiere împrejur, barbar şi schit, rob şi slobod, ci toţi una şi întru toţi Hristos.

Cei înţelepţi trebue să-şi amintească necontenit că răbdând mici şi scurte necazuri în vieaţă, după moarte se vor bucura de cea mai mare plăcere şi de fericire veşnică. Drept aceea cel ce se luptă cu patimile şi vrea să fie încununat de Dumnezeu, de va cădea să nu scadă cu sufletul şi să rămână în cădere, lipsit de nădejde. Ci sculându-se, iarăşi să lupte şi să se străduiască să fie încununat, ridicându-se din cădere, până la ultima suflare. Căci ostenelele trupului sunt arme ale virtuţilor şi se fac mântuitoare sufletului.

Odată, un mirean am mers cu fiul său la avva Sisoe, pe Muntele avvei Antonie, dar pe drum s-a întâmplat că fiul a murit. Tatăl nu s-a tulburat, ci l-a luat în brațe și l-a dus, cu credință, la bătrân, căzând amândoi la pământ, ca și cum ar fi fost închinăciune, ca să fie binecuvântați. După aceea tatăl s-a sculat, la lăsat pe fiul la picioarele bătrânului și a ieșit afară.

Bătrânul, crezând că i se închina, îi zice: Ridică-te și du-te afară, căci nu știa că e mort. Copilul s-a ridicat îndată și-a ieșit. Văzându-l, tatăl său a înlemnit, apoi a intrat și s-a prosternat înaintea bătrânului spunându-i toată povestea. Dar bătrânul s-a întristat, căci nu voise să facă minunea. Atunci ucenicul său i-a cerut mireanului să nu mai povestească nimănui până la săvârșirea din viață a bătrânului.

Un frate, nedreptățit de un alt frate, s-a dus la avva Sisoe și îi zice: Am fost nedreptățit de fratele cutare și vreau să-mi fac singur dreptate. Bătrânul a început să-l roage zicând: Nu face asta, copile, lasă dreptatea în seama lui Dumnezeu. Dar el zicea: Nu sunt liniștit până când nu mă răzbun. Bătrânul i-a zis: Să ne rugăm, frate. Apoi s-a sculat și a zis: Dumnezeule, nu mai avem nevoie de Tine, fiindcă ne putem face singuri dreptate. Auzind acestea, fratele a căzut la picioarele bătrânului și i-a spus: Nu mă mai răzbun pe frate, iartă-mă, avva.

Sfântul avva Antonie, stând odată în pustiu, a căzut paradă acediei și apăsătoarei întunericimi a gândurilor rele. Și zicea către Dumnezeu: "Doamne, vreau să mă mântuiesc și nu mă lasă gândurile rele. Ce să fac în neliniștea mea? Cum să mă mântuiesc?"

Ridicându-se puțin și privind afară, Antonie vede pe cineva aidoma lui, stând jos și lucrând, apoi sculându-se și făcând rugăciunea, și iar așezându-se și împletind funia, apoi din nou sculându-se pentru rugăciune.

Era un înger al Domnului, trimis ca să-l îndrepte și să-l întărească. Și l-a auzit pe înger spunând: "Fă așa și te mântuiește!". Auzind acestea, s-a bucurat nespus și a prins curaj. Și așa se mântuia.