Rezultate pentru „spulbera”

Nu regret, nu mă jelesc, nu strig,
Toate trec ca floarea spulberată.
Veştejit de-al toamnei mele frig,
Nu voi mai fi tânăr niciodată.

N-ai să mai zvâcneşti ca pân-acum
Inimă răcită prea devreme
S-o pornesc din nou desculţ la drum,
Stamba luncii n-o să mă mai cheme.

Dor de ducă! Tot mai rar, mai rar,
Pui pe buze flacăra pornirii
O, pierdutul prospeţimei har
Cu vioiul clocot al simţirii!

În dorinţi încep zgârcit să fiu,
Te-am trăit sau te-am visat doar, viaţă?
Parcă pe un cal trandafiriu
Vesel galopai de dimineaţă.

Toţi suntem vremelnici pentru veci,
Rar ning fagii frunzele deşarte...
Binecuvântat să fie deci
Că trăiesc şi că mă duc spre moarte.

Un frate l-a întrebat pe avva Kronios: Ce să fac împotriva uitării care îmi înrobește mintea și nu mă lasă să-mi dau seama până când nu mă aduce la păcat? Bătrânul zice: Când păgânii au pus mâna pe chivot, din pricina faptelor rele înfăptuite de fiii lui Israel, l-au târât până în locașul zeului lor, Dagon, care îndată a căzut la pământ (în bucăți). Fratele întreabă: Și ce înseamnă aceasta?

Bătrânul i-a zis: Dacă (demonii) ajung să-i înrobească omului mintea prin propriile sale apucături, i-o vor târî până când i-o vor aduce deasupra unei patimi nevăzute. Dacă, în locul acela, mintea se va întoarce și-L va căuta pe Dumnezeu, îndată patima va cădea și se va spulbera. Căci este scris: Când te vei întoarce suspinând, atunci vei fi salvat și-ți vei da seama unde erai.